Cerul din noi

apusuir 026

Mi s-a aşezat pe umăr un nor

Şoptindu-mi la ureche o ploaie

Pe celălalt mi s-a prelins un fulger

Rostogolind cuvinte aprinse

De dor.

Cerul mă privea mirat

Cine eram eu

De-i furasem norul

Sufletul şi dorul.

Inima atunci mi-am dezgolit

Sângerie ca un asfinţit

I-am deschis colivia de humă

Zbori, i-am zis, pasăre rănită

Zbori până la lună

Spune-i povestea ta

Povestea noastră

Cerul de noi poate azi

O să îşi amintească.

Mi s-a aşezat pe umăr un cer

Şi am plâns împreună cu el.

Întinsele zăpezi

poze artistice

Întinsele zăpezi îmi cer privirea

Să le însoţească până-n depărtări

Să uit de dorul de fiori şi de iubirea

Să le alung la locul lor, în amintiri.

 

Întinsele zăpezi îmi cheamă gândul

Să se afunde-n ele fără glas

Să se însoţească doar cu vântul

Şi să danseze doar ultimul vals.

 

Întinsele zăpezi mă înfioară

De unde încep şi unde se opresc?

Nici cerul nu-i atât de întins, încât să doară

Nici luna nu-i atât de albă, umbre-i cresc.

 

Întinsele zăpezi sunt azi în mine

În sufletul în care iar a nins

Cu clipele ca cerul de senine

Şi cu iubiri ce încă nu s-au stins.

Poezie de toamnă

Se adună norii

Pe cer şi prin gând

Se adună norii

Umbre pe pământ.

 

Se coboară cerul

Umerii ne strâng

Se coboară cerul

Nu-i rai pe pământ.

 

Cade-o picătură

Pe pleoape murind

Cade-o picătuă

Ritmuri suspinând.

 

Se aude vântul

Zmeie înălţând

Se mişcă cuvântul

Doruri pe pământ.

 

Sunt vis

Dor de dragostea ta

Dor de adâncă iubire

Mă arde sufletul în ea

Mă umple de nespusă uimire.

Privesc cerul târziu

Dimineaţa devreme

Mă arde soarele viu

Sunt vis ce te mângâie alene.

Trist m-au uitat ochii tăi

Umbră a mea să dispară

Ape albastre umplu văi

Cu lacrimi ce nu vor să moară.

Sărut depărtat mă cuprinde

Mă poartă pe căi înstelate

Şi vise fantastice-mi vinde

Pierdute şi iar regăsite.