Noaptea

Soarele a rasarit in noaptea aceea senina
Mergand spre tine inima mea isi dorea sa ajunga ea prima
Ploaia ne spala drumul in cale
Stelele sus ne priveau cu-ntristare.
Ai fost langa sufletul meu, si n-ai stiut sa-l intelegi
Ai fost langa inima mea si n-ai reusit s-o iubesti
Am atins cerul si ploaia amandoi visand
Dar visele noastre n-au fost una nicicand.
Mergeam amandoi pe strazile fara de rost
Si nicicand n-a fost nimeni acolo sa ne vada
Nicicand n-a fost nimeni care sa ne creada
Si sa ne aduca iar aminte ca am fost.
Plecat esti acum iar eu privesc urmele tale
Inima-mi bate la fel ca atunci si dorul ma doare
Iar plange luna cu ploaia cea dulce din nori
Eu sper ca-mi va fi altfel viata maine in zori.

Duzina de cuvinte – Furtuna

Am preluat si eu provocarea nr. 19 de la psi.
Sper sa fiti ingaduitori ca e prima incercare de genul asta.

Marea s-a albit de la spuma valurilor intinsa peste tot cuprinsul ei. Vantul, pana mai inainte cantec divin, produs de un arcus aurit, a devenit suierat ascutit si  strident. Furtuna s-a declansat atunci adanc in amfora sufletului meu, aflat in convalescenta inca, incercand zadarnic sa arunce ancora si sa-l opreasca din alunecare. Alunecare in abis. Senzatia rece, de stranie arsura, din inima ratatcita s-a intetit cuprinzand totul in jur.  Valuri de tristete infricosatoare au navalit anapoda in simturile mele anosmice, umpland aerul din jur cu un nedefinit gust dulce amarui. Si atunci, brusc, a iesit soarele. M-am ridicat si am privit in jur. Linistea a cuprins cerul si pamantul. Cerul, pamantul si sufletul meu deopotriva, care s-a vindecat pentru totdeauna.