Clipe

arta-iertarii_342e4a63d57bbc

Când mă gândesc la tine

Mă umplu de lumină

Şi prin fereastra moale

Las clipele să vină.

 

Tu mă dezbraci de gânduri

Încet, ca să nu doară

De palmele-ţi tresaltă

Las clipele să moară.

 

Mă cauţi pe niciunde

Mă strângi ca pe-o comoară

Cu braţele avide

Las clipele pe-afară.

 

Când mă gândesc la tine

Strădanie tăcută

Ce vrea ca să te uite

Şi clipa-mi este mută.

Clipe

untitled

În noaptea albă gânduri strigă

În întuneric se ascund vise

Din tresăriri se nasc emoţii

Din infinit picură clipe.

 

În dans de stele se prind norii

În pas de vânt se unduieşte valsul

Din foşnete se nasc sonete

Din necuvinte cresc secunde.

 

În semn de întrebare-i dorul

În exclamări curge iubirea

Din amintiri se naşte  timpul

Peste uitări se înalţă clipa.

Doar niste ganduri

Plec si vin. Zilnic. Ma duc si ma intorc. De la toate treburile zilnice implinite sau poate nu. Rutina? Da. Viata? Nu prea. Ce schimba tabloul zugravit deja oarecum? Iubirile, pasiunile, sperantele, visele si visurile.

Planuri de viitor? N-am si nici nu-mi fac. Totul e atat de incert, lumea, viata, economia, politica, incat chiar nu se merita efortul de a planifica ceva pentru mai departe de maine. Aproape nimic din ce am planificat anterior nu a iesit cum am vrut eu. Poate a iesit mai rau, sau poate mai bine. Nu conteaza. Dar total diferit.

Trecutul? Da, el ma preocupa intr-o anumita masura. In masura in care pot sa-mi mai clarific niste aspecte poate ramase nerezolvate, sa mai trag niste concluzii, sa mai inteleg si sa mai invat inca din greseli.

Dar prezentul? Cum spuneam la inceput, rutină, rupta din cand in cand de emotii, trairi, sperante nascute sau renascute, vise de zi sau de noapte. Si timpul. Care se scurge lent cand astepti ceva mult dorit, si al naibii de repede cand traiesti acele clipe, atat de greu ajunse sa se implineasca. Si nu te poti opune lui. Nu te intreaba cum vrei tu sa treaca. Nu te lasa sa rupi foile calendarului cand ai tu chef. Si nici sa tragi de unele dintre ele lungindu-le la nesfarsit. Traind in ele in nestire, fara limita si fara teama ca se vor termina vreodata. Momentele de fericire sunt scurte, oricat ar fi de lungi. Sunt efemere, si nu lasa cine stie ce urme. Durerile insa sunt lente, profunde, macina, sapa transee adanci in sufletele noastre. Dar si ele fac parte din viata. Si pot fi benefice macar in sensul ca putem apoi compara cu ele fericirea, si sa reusim astfel sa o apreciem la justa ei valoare.

Pana la urma ce este viata? Un cumul de informatii primite pe cele mai diverse cai, din prima secunda a vietii noastre, mai multe sau mai putine in functie de cata deschidere avem (si deschiderea asta se invata daca esti in mediul potrivit), un cumul de experiente personale, un cumul de trairi interioare de toate felurile, un numar de fiinte cu care interactionam, un numar de batalii pierdute sau castigate, un numar de dorinte, vise, sperante implinite sau nu,  un numar de zile si nopti, de seri si dimineti, cu multa buna dispozitie sau cu tristete petrecute. Si o evolutie, mai usoara sau mai grea, mai lina sau mai abrupta, mai placuta sau profund dureroasa… Ca exista o soarta, ca soarta ne-o facem chiar noi, cu faptele noastre, cu gandurile noastre si cu vorbele noastre, nici nu mai conteaza oricum. Si e scurta. Cam prea scurta pentru cate sunt de vazut, de invatat, de simtit si de trait. Cand te dezmeticesti un pic deja e pe la jumatate. Dar e frumoasa, si cu siguranta depinde in mare masura de noi insine sa ne-a facem asa. Sa ne plangem de mila mai putin si sa facem mai mult pentru noi si pentru cei dragi. Cam atat.

Doar clipe

As vrea sa plec, pe drumuri lungi, departe

As vrea sa zbor, sa-ting inaltul cer

Doar sa traiesc, fara visuri desarte

Doar sa respir, fara prea mult sa sper.

Si sa primesc clipe de mult visate

Dar sa  invat a le trai usor

Fara efort, fara tenacitate

Doar sa le-aud cand ma cheama sa zbor.

Sa nu ma doara si sa nu simt lipsa

Cuvantul dor sa-mi dispara din gand

Sa fiu in cele clipe de magie cuprinsa

Momente unice, dar sa le uit curand.

Si seara de emotie pierduta

Sa n-o astept, ci doar sa vina ea

Firesc, in bucurie conceputa

Sa ma astepte chiar la prima stea.

Sa nu o caut, sa nu-i cer chemarea

Doar sa apara cand e vrerea sa

Clipa albastra, clipa nemuririi

Doar ea ramane-n amintirea mea.

Sa nu le vreau mai multe, mai adesea

Sa imi ajunga cate s-or putea

Si-n rest prea plinul inimii sa-mi verse

In suflet fericirea sa.