Dor de mine

 

E frig în colţ de suflet şi de rai

Aer strălucitor te mângâie. Să stai

Şi cer de vată să priveşti visând

Covor de lână cum coboară pe pământ.

 

Pădurea strai multicolor a îmbrăcat

Comoara frunzelor pe jos şi-a scuturat

Să îmbrăţişeze orice suflet neîmpăcat

Poveşti pierdute să rescrie neîncetat.

 

Noiembrie trecut nu a uitat nimic

Aduce iar cu sine un dor statornic

Un dor de mine, de emoţie şi vis

Dor de iubire, dor de zbor spre… paradis.

 

Ploaia

Ploaia îmi curge albastră prin vene plângând

Comoară de lacrimi pe streșini uitate alunecând

Sărut nesfârșit între buze de cer și însetatul pamânt

Rădăcini lacome urcă haotic, apa vieții căutând.

 

Soarele doarme în perne pufoase de nori

Vântul îl leagănă să nu se trezească astăzi în zori

Ceața îi așterne cearceafuri albe scrobite de dor

Frigul să nu-l atingă pe al razelor dulce fior.

 

Octombrie bate în geamuri cu râuri de frunze și ploi

Vrea să-i recit poezii din cuvinte inventate de iubirea din noi

Tu să mă ajuți pe hartie frumos să le aștern

Toamnei sa îi trimit o îmbrățișare într-un catren.

 

Aerul rece cristalin îl respir și mă înviorează cu al său dulce venin

Îmi înfioară trupul și mintea mi-o trezește senin

Din visul de-o vară, de-o noapte, de-o oră de chin

Și îmi așterne în față, în liniștea ploii, al vieții destin.

Duzina de cuvinte… El, sufletul

M-am apucat sa-mi fac valiza. Valiza sufletului meu. Am pus acolo, cu mare atentie, cateva maruntisuri care il bucura pe el. Pentru inceput am pus o floare, ca tare mult il mangaie orice inflorire diafana de orice culoare sau parfum. Am mai pus si un salut, adresat tuturor celor care au facut sau fac parte din viata mea. Un salut plin de admiratie, plin de iubire, plin de compasiune pentru fiecare dintre ei.  Am pus si o calimara, pentru atunci cand va vrea sa scrie (si stiu eu sigur ca va vrea) , ca un petec de hartie se va gasi pe undeva. Am mai adaugat si o comoara de bucurii, de emotii si trairi, de senzatii si sentimente, simtite sau care urmeaza a fi.  De ce am facut asta? Nu stiu, poate a fost doar un moment luminat, aflat intre realitate si imaginatie, un moment de simpatie intre mine si el. Moment in care am inteles ca de fapt valiza nu era pentru el, ci pentru mine, pentru ca el nu pleaca si nu vine, el este deja peste tot, cuprinde tot, este perfect si nu are nevoie de nimic in plus sau in minus. Eu insa da. Mintea cu gandurile mele, inima cu emotiile mele, memoria cu amintirile mele au nevoie de acea valiza, tocmai pentru a se elibera de toate lucrurile din ea, a le pune deoparte, in siguranta acolo, si a se detasa de ele. Astfel poate va mai urca o treapta spre el, sufletul meu.

Dupa atata efort, m-a cuprins somnolenta, si l-am visat, cu ochii pe jumatate deschisi, zburand, plutind inalt ca o pasare maiastra, usoara ca un fulg pe aripi de vant,  fara trepidatii,  fara durere, fara sperante si vise, doar zburand peste tot si toate, liber si senin.

Alte duzini gasiti in tabelul de la clubul PSI.