15 ani de Danone în România

Danone este adolescent în toată regula. În cheamă Daniel de fapt, Danon in spaniolă, și este fiul lui Isaac Carasso, care îngrozit de numărul mare de copii suferinzi de infecții intestinale, decide, în anul 1919, să producă iaurt cu bacterii lactice de la Institutul Pasteur, luând naștere astfel primele iaurturi Danone care erau vândute la acea vreme în farmacii și erau recomandate de Colegiul Medicilor din Barcelona.

danon

Ei bine, Danone a împlinit ieri 15 mai 2014, fix 15 ani de la producerea primului iaurt în România. Si este o persoană simpatică, veselă, sănătoasă și plină de energie.  Știți ce face tânărul Danone? GUSTĂ VIAȚA ZÂMBIND. Frumos și pozitiv, exact așa cum ar trebui să gândim noi toți. Dar pentru asta trebuie să fim sănătoși și plini de viață. Iar ca să fim așa trebuie să ne alimentăm corect și cât mai natural. Iar aici intervine Danone, cu lactatele lui proaspete fabricate în condiții igienice perfect controlate din cel mai bun și sănătos lapte produs în fermele din România. Ar vrea să și danseze ca Shakira, dar el e băiat și nu prea poate, dar tu poți așa că ÎNDRAZNEȘTE SĂ TE SIMȚI BINE CU … Shakira, consumând Activia.

gustaviatazambind-294x183

Danone mai are un motiv să fie fericit și să zâmbească tuturor, pentru că tocmai de ziua lui de naștere a fost relansat site-ul danone.ro. L-am deschis, fiind foarte curioasă să văd ce voi găsi acolo. A trebuit să-l răsfoiesc timp de mai bine de o oră, pentru că este plin de informații utile.

Mai întâi am remarcat suplețea site-ului, faptul că paginile se încarcă instant iar ferestrele frontale te trimit direct la articolele cele mai interesante.

Așa am aflat de proiectul Vino acasă la Danone prin care peste o mie de copii trec anual pragul fabricii Danone și învață despre fermentare, responsabilă de magica transformare a laptelui în iaurt și despre bacteriile benefice, micii prieteni ai oamenilor. Iar în aceste vizite ghiciți cine îi însoțește pe copii… Paharino, care  îi poartă pe toți în călătoria iaurtului din 1919 și până în prezent, într-un minunat film. Toate informațiile legate de acest proiect sunt bine structurate pe site, unde se află și formularul de înscriere la vizite, pentru adulți și copii.

paharino2

Mi-a mai plăcut mult butonul plasat la prezentarea fiecărui produs Danone, Ai întrebări Deschide Danone, care te conduce de fiecare dată la o pagină în care poți pune întrebări, înscriindu-ți doar numele și emailul, urmând să primești în cel mai scurt timp posibil un răspuns de la un membru al echipei Danone. Interactivitatea cu iubitorii Danone este foarte utilă, comunicarea directă fiind de natură de a da încredere consumatorilor și de a arăta deschidere totală.

Nu știu dacă pot spune că este un defect, dar am senzația de aglomerație pe site. Foarte multe informații te asaltează rapid și pierzi un pic esențialul între atâtea amănunte. Poate o altfel de structurare, mai simplă ar fi fost mai practică. Toate informațiile despre istoricul Danone, de exemplu, să se regăsească într-un singur loc. Acum am găsit astfel de informații la rubricile Danone în lume, Danone în România, la pro-Comunitate și la Știați că? de la Noutăți, dezorientând puțin cititorul…

Mi-aș fi dorit să aflu de pe site cum se pot consuma produsele Danone și asta într-un mod cât mai atractiv, în special pentru copii. Și nu mă refer la iaurturile cu fructe care sunt oricum preferatele lor, dar un mod interesant de la găti cu alte produse, precum Sana, Iaurtul natural, sau Smântâna, i-ar atrage pe copii și spre astfel de alimente, altfel ei având tendința de a cere doar iaurturile dulci gen desert, ceea ce nu cred ca este foarte indicat. Băiatul meu cel puțin, dacă l-aș lăsa să aleagă ar mânca numai iaurturi cu fructe, și fără discuție câteva sticluțe de Actimel pe zi. Poate cu ceva sfaturi utile l-aș putea face să prindă drag și de iaurtul simplu sau sana pe care el nu le consumă niciodată.

Vă invit deci pe toți să intrați pe danone.ro aceasta fiind calea cea mi bună de a afla totul despre Danone. Calea laptelui adică, de la fermă până pe masa voastră. Apoi o să vă urez poftă bună.

calea laptelui

Celulele stem, prezent și viitor

Copiii noștri sunt cei mai importanți din lume. Nimic nu ne aduce atâta bucurie ca un copil sănătos și fericit. Și nimic nu ne face să suferim mai cumplit decât un copil bolnav și trist. Atunci când plecăm la drum şi luăm copilul cu noi, avem foarte mare grijă să îl aşezăm în scaunul auto şi să îi fixăm centurile de siguranţă, pentru ca drumul parcurs să nu prezinte pentru el nici cel mai mic pericol.  De ce nu am face la fel când e vorba de cea mai importantă călătorie, călătoria vieţii lui? De ce nu i-am pregăti din prima secundă a vieţii o centură de siguranţă solidă şi sigură care să îi ofere un drum lung, fericit şi fără griji? Putem face asta, pentru că acum există soluția perfectă: Celulele Stem.

Sunt absolut îngrozită când aud despre copii de doar câțiva anișori bolnavi de leucemie sau având diverse tipuri de cancer, paralizii sau chiar diabet şi alte boli foarte grave. Părinţii sunt devastaţi de chinul acestor copii şi de neputinţa de a găsi soluţii reale pentru vindecarea lor. Nimic nu este mai cumplit decât să-ţi vezi propriul copil suferind, chinuindu-se să lupte împotriva bolii cu trupul lui mic şi firav şi tu să nu poţi face nimic. Dar există o posibilitate, unica de altfel, despre care a început să se vorbească din ce în ce mai mult, şi pe care noi, cei care avem un cuvânt de spus în comunitatea în care trăim trebuie să o popularizăm, în aşa fel încât informaţia să ajungă la orice viitor părinte. Recoltarea de celule stem la naşterea copiilor noştri. Este primul lucru şi poate cel mai important pe care îl vom face vreodată pentru copilul nostru. Nimic din tot ce vom întreprinde pentru el după aceea nu va mai valora mare lucru dacă el nu va fi sănătos şi nu se va putea bucura de viaţă.

Dar ce este celula stem? Aceasta este o celulă care, prin diviziune mitotică produce doua celule ce au capacitatea de a rămâne în stadiul de celulă stem (păstrând caracterul nediferențiat) sau de a se diferenția în urma unor diviziuni succesive. Organismul uman este format din peste 200 de tipuri de celule diferite, toate provenind dintr-o singură categorie de celule: celulele stem. În viața intrauterină, celulele stem sunt responsabile de formarea și dezvoltarea fătului, iar, dupa naștere, de reînnoirea si de repararea țesuturilor și organelor.  In prezent, exista 3 surse disponibile de celule stem hematopoietice, pentru obținerea unei grefe de transplant: măduva osoasă, sângele periferic și sângele placentar. Dintre acestea, sângele placentar este cea mai facilă sursă pentru obținerea unei grefe de celule stem hematopoietice, fără a implica niciun risc pentru mamă sau nou născut. Celulele stem din sângele placentar au particularitatea de a fi mai tinere comparativ cu celulele din măduva osoasă sau sângele periferic, aceasta însemnând o capacitate mai mare de multiplicare și o toleranță mai crescută fata de pacientul primitor.

cord center

Dacă ar fi să mai fac un copil cu siguranță aș solicita recoltarea de celule stem imediat după naștere.

  • Pentru că în felul acesta aș fi sigură că dacă copilul meu s-ar îmbolnăvi de o boală gravă, de cele mai multe ori incurabilă prin metodele clasice de tratament, i-aș oferi o nouă șansă la viață.
  • Pentru că este foarte greu, dacă nu imposibil, de găsit donatori. Iar șansele ca grefa să nu fie respinsă de organismul lui este mult mai mare dacă se folosesc celulele extrase din cordonul ombilical la propria naștere.
  • Mai mult decât atât, și ceilalți membri ai familiei mele ar putea beneficia de un tratament cu celulele stem recoltate atunci. Pentru că grefa de sânge placentar poate fi folosită și la membrii familiei, frați sau părinți, cu șanse mari de reușită.
  • Pentru că celulele stem se folosesc în tratarea a peste 80 de boli, iar cercetările medicale făcute în ultimii ani extind permanent aria de aplicabilitate a acestui tip de tratament de la  leucemii, limfoame, anomalii moștenite ale globulelelor roșii, cancere ale măduvei osoase sau de alte tipuri, diverse boli congenitale metabolice sau care afectează sistemul imunitar, despre care se știe deja că pot fi tratate astfel, și la alte boli precum Parkinson, diabet, existând chiar un studiu început recent referitor la tratarea autismului.

Cum va arăta lumea când toate aceste boli, și multe altele, vor fi vindecabile? Pentru că e doar o chestiune de timp. Cheltuielile cu îngrijirea și tratarea acestor oameni suferinzi s-ar diminua fantastic de mult, iar milioane de oameni care altfel ar fi țintuiți în pat sau într-un scaun cu rotile, chinuindu-se așa o viață întreagă, ar deveni utili societății contribuind și ei la bunăstarea generală. E cea mai mare bucurie și o motivație extraordinară aceea de a te simți util ție, familiei tale și întregii societăți. Oamenii vor avea o viață mai lungă, suferința ar fi mult redusă, atât suferința proprie cât și cea legată de problemele celor dragi. Lumea va fi cu siguranță mai bună. Pentru că un om sănătos este un om bun și fericit.  Există deja multe cazuri în care copii bolnavi de boli extrem de grave au fost ameliorați și chiar vindecați prin tratament cu celule stem recoltate la nașterea lor. Și vor fi din ce în ce mai multe.

Și mai este un motiv, al cincilea, pentru care aș opta pentru această procedură. Pentru că am încredere în Cord Blood Center Medical, Prima si cea mai mare bancă de celule stem din România, a cărei familie numără deja peste 70.000 membri. Acastă bancă a efectuat prima recoltare de celule stem în sistem privat din Romania  în martie, 2006. Apoi a inaugurat  la Cluj în luna iulie 2008 primul laborator de procesare de sânge placentar și prima bancă de celule stem din România, autorizată pentru a realiza procesarea și depozitarea grefelor de celule stem din sângele placentar iar în martie 2009 a inaugurat, prima bancă de celule stem din Bucuresti. Alte informații găsiți aici www.cordcenter.ro/cord-blood-center-medical.html. În plus, Cord Blood Center Medical, a lansat campania Un cec în alb pentru copilul tău, un serviciu oferit în premieră în țara noastră, în valoare totală de până în 185 000 de Euro și a fost gândit pentru a-și sprijini clienții ai căror copii, pe viitor, ar putea avea nevoie de un transplant. Grefele de cea mai bună calitate obținute de specialiștii de la Cord Blood Center și-au dovedit deja utilitatea în mai multe cazuri de copii tratați în baza acestora.

Sunt încă mulți viitori părinți care nu apelează la recoltarea de celule stem la nașterea copiilor lor. Motivația principală este, de cele mai multe ori, lipsa banilor. Dragi viitori părinți, vă rog mult să deschideți acest link, www.cordcenter.ro/pachete.html, și o să constatați că există pachete de diverse valori, mai ieftine sau mai scumpe și că plata acestora se poate face și în  4 sau 12 rate, la pachetul cel mai convenabil rata lunară fiind de 273 lei (pentru plata în 12 rate). Sănătatea copilului vostru valorează cu siguranță mult mai mult. Este foarte posibil să pară o investiție aparent inutilă, în sensul că, poate, nu veți folosi niciodată acele celule. Să dea Dumnezeu să fie așa, și să nu aveți nevoie de ele. Dar dacă….

Cum arată viitorul? Iată răspunsul lui Luc Montagnier (Nobel în Medicină 2008): “Medicina preventivă şi cea predictivă vor permite depistarea, încă de la naştere, a unor boli azi dificil de diagnosticat rapid: autismul, Alzheimer, diabetul, anumite forme de cancer… O medicină care va fi participativă şi personalizată. O medicină a celor 4 P, eficace, mai puţin costisitoare, şi va pune capăt paradoxului societăţii noastre: oamenii trăiesc mai mult, dar au boli complicate şi în legătură cu îmbătrânirea. Medicina regenerativă va pune capăt bolilor incurabile.”

Medicina regenerativă se poate defini ca și procesul de regenerare celulară a țesuturilor și organelor, de reparare sau înlocuire a țesuturilor sau organelor afectate de vârstă, boli, diverse leziuni sau defecte congenitale. Acestea se pot realiza prin terapie celulară, prin care regenerarea celulară este promovată de și prin celulele stem sau prin obținerea de țesuturi sau organe pornind de la celulele stem. Deci viitorul medicinei, și implicit al omenirii este strâns legat de celulele stem. Și persoanele care vor avea astfel de celule recolatate și stocate vor fi net avantajate.

Aceste articol a fost scris pentru proba a 12-a a competiției Spring SuperBlog 2014.

Doar femeie

femeie_cu_inorog

Sunt doar femeie

Şi nu e greşit nimica

Din împărţeala gândului în cer

Ce m-a ales pe mine

Să fiu mamă, soră, fiică

Nu e o întâmplare

E mister.

Sunt doar femeie

Îmi e scris în gene

Ca dorul să m-atingă-n înserări

Sunt doar o lacrimă

Din ploaia care cerne

Visând la stele înalte

Şi îmbrăţişări.

Sunt doar femeie

Suflet fără margini

Ce înalţ iubire pentru tot

Şi nasc eternităţi

Copii de stele

Din vise calde de femeie

Ce cresc în mine al vieţii chivot.

 

 

Locul numit acasă

Câtă emoție presupune pentru oricine achiziționarea unei locuințe… Câte visuri se leagă, de cele mai multe ori, de casa în care îți dorești să locuiești o viață întreagă. Câte speranțe, câtă așteptare, mai ales pentru cei tineri, aflați la început de drum, drumul vieții lor. Toate visele lor au legătură cu dorința de a avea propria casă. Aceasta dându-le posibilitatea de a-și  întemeia, în adevăratul sens al cuvântului, o familie, de a avea copii, pentru care să aibă cele mai bune condiții de a-i crește mari, de a-i ajuta să își termine școala, ca să își ia apoi zborul din cuib spre propria viață. Dar și atunci căminul lor, al părinților, va deveni locul de vis pentru nepoți, locul unde aceștia vor asculta poveștile bunicilor, refugiul și apărarea de tot ce îi rănește sau îi doare.

Nu există planuri făcute de doi tineri care să nu fie legate și de un cămin, un loc numit atât de emoționant… acasă. Nu există acasă dacă nu ai locul tău, casa ta, oricât de mică, nu există acasă decât acolo unde tu ai investit, tu ai ales, tu ai construit, unde ți-ai făcut un cămin cald și primitor.

Dar procesul de achizitie al unei case nu este tocmai simplu. Iar obținerea celei mai bune oferte, este extrem de importantă. Cei mai mulți prieteni de-ai mei au apelat la o agentie imobiliara pentru a putea vizualiza într-un termen cât mai scurt cât mai multe proprietăți, pentru a putea apoi alege în cunoștință de cauză. Chiar și eu, când mi-am cumpărat anul trecut apartamentul în care locuiesc acum, am apelat la o agenție imobiliară. Deși am încercat să găsesc și singură apartamente scoase la vânzare, și chiar am și văzut câteva, tot o ofertă a unei agenții a fost cea mai bună pentru ceea ce aveam eu nevoie. Astfel, am reușit să-mi cumpăr apartamentul visat, la un preț extrem de rezonabil, exact în centrul orașului, foarte aproape de școala băiatului, și având în apropiere tot ceea ce am nevoie, de la piață, magazine, bănci, și toate instituțiile importante, în așa fel încât să nu pierd nici timpul și nici benzina alergând dintr-un capăt în altul al orașului pentru orice problemă intervenită.

Dar, când am avut de vândut o casă, deși m-au vizitat toate agențiile imobiliare din oraș, după circa jumătate de an de discuții cu acestea, am vândut unei persoane care a venit la mine la poartă, m-a strigat și mi-a zis că a auzit prin vecini că se vinde o casă în acea zonă și dacă a mea este aceea. Și am bătut palma în câteva zile.

Voi ați apelat la agenții imobiliare când ați dorit să vindeți sau să cumpărați o locuință?