Singuratatea in doi….

De ce trebuie sa accepte doi oameni asa ceva? De ce sunt atat de multe cazuri in care oamenii chiar traiesc asa? De ce plecand de la o iubire de cele mai multe ori se ajunge aici? Cei doi uita cu timpul sa se mai iubeasca? Uita sa comunice? E vorba de plictiseala?  De monotonie? De prea multe griji si probleme, stress si oboseala?

Oare compromisurile prea multe facute pentru a fi posibila convietuirea sa fie motivul pentru care se ajunge ca cei doi sa nu mai fie unul, ci din nou doi? Doi total diferiti, paraleli chiar, fara ca dorintele, visele si sperantele lor sa se mai intalneasca vreodata?

De ce nu se despart, odata ajunsi in acest punct fara intoarcere? Din obisnuinta? De frica ca nu stiu sa traiasca altfel, si nu au curaj sa o ia de la capat? Pentru copiii lor, care intradevar merita orice pentru a fi crescuti cu toata iubirea celor doi parinti langa ei? Din speranta ca lucrurile se vor rezolva si va fi iarasi ca la inceput?

Cand a inceput totul? Care e de fapt momentul critic cand au inceput treptat sa nu mai fie impreuna cu adevarat? Care este cauza reala? Este doar una sau un complex de factori? Lipsa comuncarii e determinanta? Pierderea pe drum a iubirii, a sentimentelor? Efortul insuficient facut de fiecare pentru a-l bucura pe celalalt? Lasarea vietii efective de cuplu la voia intamplarii fara ca cei doi sa faca cat mai mult posibil pentru a pastra aprinsa flacara iubirii si a dorintei? Pierderea din vedere a scopului primordial a vietii de cuplu (in afara de acela de a face si a creste copii), de a fi si a-l face fericit pe celalalt? Sau poate tocmai oboseala de a tot incerca? Sau sa fi gresit inca de la inceput cand s-au ales cei doi? E posibil ca ei sa nu fie compatibili cu adevarat si cand dragostea cea oarba a trecut au ramas doar incompatibilitatile?

Chiar nu stiu, raspundeti voi….

Despre cupluri

Cupluri tinere, cupluri mai varstnice, cupluri recente sau mai cu vechime, sunt tot felul de cupluri dar problemele care apar sunt cam aceleasi pe masura ce timpul trece si ele evolueaza. Daca ar fi sa facem niste grafice, curba sentimentelor, a relatiilor intime, a supararilor si certurilor ca ar fi cam aceleasi la mai toate cuplurile, cu mici variatii desigur. Viata in doi, ca si viata insasi este doar o roata, jobul ei fiind sa se invarta mereu.

Intotdeauna, debutul unui cuplu este cam la fel, cu o mare iubire, sentimente puternice, dorinta la apogeu, multa tandrete, vorbe dulci, alintaturi, cadouri si atentii la toate ocaziile reale sau inventate,  mult timp petrecut impreuna, lipsa nevoii de altii… dar si multa gelozie si poate si multe certuri. Cat dureaza perioada asta? Nu exista un termen fix, dar nu prea cred ca depaseste o jumatate de an. Apoi, treptat unele caracteristici incep sa se schimbe. Nu in toate cazurile ordinea in care au loc schimbarile este aceeasi. In multe cazuri, se incepe de la nevoia de a petrece timpul si cu altii nu doar in doi. Apoi se mai raresc cadourile si atentiile, si vorbele de alint. Mai rau e cand se incepe direct cu diminuarea dorintei si a libidoului, cand se raresc momentele intime. Oricum se ajunge si aici. Nu cred ca exista cuplu care la cativa ani de la casatorie sa mai aiba aceeasi viata sexuala ca la inceput. Si cred ca asa este totusi firesc, face parte din firea omului adica, ca ceea ce are la indemana sa nu mai fie la fel de tentant ca atunci cand trebuie sa lupte sa obtina. Iar inceputul relatiei vine dupa oarece eforturi de cuceririe…. Si mai e vorba si de monotonie, momentele devin aproape identice intre ele, si interesul scade.

Pe masura ce relatia avanaseaza cei doi se adapteaza la convietuirea in doi, poate certurile devin mai rare, ambii invata sa reactioneze cum trebuie la starile si trairile celuilalt, apar compromisurile – bune si necesare, daca relatia este ceea ce ne dorim, si merita sa le facem. Din acest mement, totul depinde de vointa celor doi, si de modul cum au evoluat sentimentele. Daca dragostea s-a stins complet, dorinta la fel, si nu exista alte motive serioase de a continua, de cele mai multe ori e mai bine ca totul sa se incheie. Ca sa ma ajut tot de OCTAVIAN PALER, uitati ce spune el:

“Nu in putine cazuri, femeia si barbatul nu stiu sa se desparta la vreme. Asteapta sa dispara tot ce i-a apropiat si legat, pana ajung sa le fie sila de ei. In loc sa transforme despartirea insasi in ceva deosebit, de care sa-si aduca aminte cu duiosie mai tarziu, tarasc un rest de dragoste ca un hoit care miroase urat”.

Dar nu trebuie sa fie asa. Oamenii au intotdeauna motive sa ramana impreuna. Trebuie sa aiba. Pentru ca daca vor incerca din nou, o noua relatie, un nou cuplu, istoria se va repeta. Pana cand? Daca exista inca sentimente, daca exista inca atractie, si vointa din partea celor doi, un cuplu poate ajunge sa vietuiasca impreuna zeci de ani. Si sa fie cu adevarat fericiti.  Isi pot impartasi reciproc tot ce au si ce simt, pot petrece impreuna clipe minunate, pot sa vina fiecare cu aportul lor de emotii, tandrete, duiosie, pot construi o casa impreuna, pot creste copii impreuna, apoi nepoti, pot avea efectiv o viata implinita impreuna.

Se spune ca, in timp, dragostea inflacarata de la inceput se transforma in altfel de sentiment mai apropiat de prietenie. Ma bucur enorm de cate ori vad cate un cuplu de oameni aflati la varsta a treia, plimbandu-se la brat prin parc. Ce poate fi mai frumos, mai linistitor, decat idea ca poti imbatrani alaturi de cel pe care l-ai iubit si cu care ai impartit totul cea mai mare parte a vietii tale?

Altfel…despre comunicare

Avand in vedere cele spuse de Cera in comentariul ei la Despre mine, m-am gandit sa scriu un articol despre problema ei principala: comunicarea in cuplu. Am scris articolul, dar, tinand cont ca nu ma pot erija in psiholog, pentru ca nu am aceasta calificare, l-am sters. Daca vreti sa aflati parerea unor specialisti despre comunicare veti gasi foarte usor cu un search pe google.

Cel mai corect si cinstit din  partea mea e sa va vorbesc din propria mea experienta, in speranta ca ii va folosi lui Cera  sau altora. Sigur ar fi util sa scrieti si voi cum comunicati in cuplu, poate mai invatam una de la alta.

Deci, eu. Vorbareata ca toate femeile. Am mare nevoie de comunicare, nu neaparat sa vorbesc zilnic despre probleme existentiale grave si dureroase. Nu. Trebuie doar sa … vorbesc. Sa fiu ascultata si sa mi se raspunda si altfel decat cu… aha, da, nu, bine. In schimb stiu sa ascult, si incerc sa-l fac pe celalalt sa-mi spuna ce il doare, cum ii este, ca sa il pot ajuta. Asta in situatii normale, fara prea mare incarcatura.

Dar, problemele apar cand lucrurile nu mai stau chiar asa cum trebuie. Cand este un conflict, o neintelegere, nu prea mai reactionez cum trebuie. Nu mai am rabdare sa ascult si sa inteleg opinia celuilalt, vreau in schimb sa fiu inteleasa si ascultata. Daca nu se intampla asa ma enervez si chiar mai ridic si un pic tonul din dorinta de a-l acoperi pe celalalt si a ma face auzita. Stiu ca nu e bine, dar sunt colerica, si e greu sa ma stapanesc. Dar sunt constienta ca gresesc si incerc sa ma schimb.

Apoi, in alt context, intr-o situatie conflictuala, daca consider eu ca sunt nedreptatita de partener, ma supar si tac. Desigur ca se supara si el si apoi sa te tii. Cine cedeaza primul si cere pace, printr-o imbratisare sau o vorba draguta. Eu? In nici un caz. Tac asa pana la calendele grecesti. Daca el face cel mai mic efort sa ma impace renunt si chiar imi trece supararea instantaneu.

Ca sa nu o mai lungesc, vreau sa spun ca am avut partener cu care m-am inteles extrem de bine. Nu ne-am certat mai des de o data la cativa ani si ne trecea imediat. Dar si partener cu care m-am certat o data la doua zile si ne tinea pana la urmatoarea cearta.

Deci, cred ca reusita comunicarii in cuplu depinde de cativa factori importanti:

–         Temperamentul fiecaruia si compatibilitatile dintre cei doi;

–         Sentimentele care ii unesc;

–         Durata relatiei si varsta la care a demarat;

–         Educatia si experienta de viata a fiecaruia.

Daca exista sentimente puternice si totusi comunicarea nu functioneaza, cred cea mai buna solutie e apelarea la un psiholog specializat pe relatii de cuplu.