Duzina de cuvinte… Gânduri

Apar pe înserat gânduri deghizate în stele

Ce în liniște hrănesc iarna visurilor mele

Imposibile sunt, ani peste ele au apus

Pariate pe o carte, în niciodată s-au scurs.

Sunt păsări de pradă, pe cerul minții rotesc

Ideile, agitație a vechilor tristeți pornesc

Nebunie datorată speranțelor ce nu mor

Crisalidă a iubirii transformată în dor.

Dar inima strigă să iau antidotul acum

Acelaşi risc e timpul să mi-l asum

Plin de curaj să fac iarăși al vieții pas

Iubirea să mă cuprindă întreagă s-o las.

 

Aceasta a fost duzina de cuvinte nr. 46 provcată de psi

Singuratatea in doi….

De ce trebuie sa accepte doi oameni asa ceva? De ce sunt atat de multe cazuri in care oamenii chiar traiesc asa? De ce plecand de la o iubire de cele mai multe ori se ajunge aici? Cei doi uita cu timpul sa se mai iubeasca? Uita sa comunice? E vorba de plictiseala?  De monotonie? De prea multe griji si probleme, stress si oboseala?

Oare compromisurile prea multe facute pentru a fi posibila convietuirea sa fie motivul pentru care se ajunge ca cei doi sa nu mai fie unul, ci din nou doi? Doi total diferiti, paraleli chiar, fara ca dorintele, visele si sperantele lor sa se mai intalneasca vreodata?

De ce nu se despart, odata ajunsi in acest punct fara intoarcere? Din obisnuinta? De frica ca nu stiu sa traiasca altfel, si nu au curaj sa o ia de la capat? Pentru copiii lor, care intradevar merita orice pentru a fi crescuti cu toata iubirea celor doi parinti langa ei? Din speranta ca lucrurile se vor rezolva si va fi iarasi ca la inceput?

Cand a inceput totul? Care e de fapt momentul critic cand au inceput treptat sa nu mai fie impreuna cu adevarat? Care este cauza reala? Este doar una sau un complex de factori? Lipsa comuncarii e determinanta? Pierderea pe drum a iubirii, a sentimentelor? Efortul insuficient facut de fiecare pentru a-l bucura pe celalalt? Lasarea vietii efective de cuplu la voia intamplarii fara ca cei doi sa faca cat mai mult posibil pentru a pastra aprinsa flacara iubirii si a dorintei? Pierderea din vedere a scopului primordial a vietii de cuplu (in afara de acela de a face si a creste copii), de a fi si a-l face fericit pe celalalt? Sau poate tocmai oboseala de a tot incerca? Sau sa fi gresit inca de la inceput cand s-au ales cei doi? E posibil ca ei sa nu fie compatibili cu adevarat si cand dragostea cea oarba a trecut au ramas doar incompatibilitatile?

Chiar nu stiu, raspundeti voi….