Vorbeşte-mi (un vis, o cale, un om)

Vorbeşte-mi despre visul tău aş vrea

Vorbeşte-mi despre calea care-ţi e atât de grea

Vorbeşte-mi despre omul care în adânc

Aşteaptă o izbăvire prin cuvânt.

Vorbeşte-mi despre gând şi despre dor

Vorbeşte-mi de trecut şi viitor

Vorbeşte-mi despre un destin neîmplinit

Despre speranţa-n mâine ce n-a mai venit

Despre emoţii ridicate la pătrat

Căzute printre rime nescrise pe curat.

Vorbeşte-mi despre dansul cuvintelor uitate

Despre secundele din raiul lor furate

Vorbeşte-mi despre lună când afară-i soare

Vorbeşte-mi despre fericirea care doare

Vorbeşte-mi despre tine şi-o să te ascult

Vorbeşte-mi depsre mine pentru că glasul meu e mut.

 

Trebuie să citiţi despre visele unor oameni cu adevărat talentaţi. În găsiţi în tabelul lui psi.

 

Despre trecut

Ce e trecutul? Sau mai bine zis … cine este el? Pentru ca eu il percep ca pe o fiinta vie. O fiinta care se infiltreaza permanent in mintea si gandurile mele, ia parte la deciziile mele, se aseaza pe nesmitite langa orice apare in viata mea si  ma obliga la comparatii, nu lasa nimic la intamplare, are grija ca totul sa fie incadrat in tipare, in tipare deja existente si pe care nu uita niciodata sa mi le puna la dispozitie.

Iubirile trecute, emotiile traite, cuvintele frumoase, sau chiar si vorbele grele, nedrepte, adresate noua de altii, intamplarile mai mult sau mai putin intamplatoare prin care am trecut, toate astea si multe altele sunt permanent in noi, ne fac sa fim ceea ce suntem azi. Am crescut odata cu ele, ne-am schimbat mereu in functie de ce am trait, bun si rau, placut si dificil, frumos dar si urat, emotionant dar si indiferent cateodata.

Trecutul influenteaza fara doar si poate modul cum actionam in prezent, ce simtim vis-à-vis de ceea ce ni se intampla acum, ce reactii avem cand suntem bucurosi sau tristi. Dar, inexplicabil poate, si prezentul influenteaza trecutul la randul lui. Nu schimba cu nimic actiunile noastre trecute, dar schimba felul cum le intelegem si le interpretam. Permanenta noastra schimbare face sa vedem cu alti ochi, poate chiar sunt alti ochi, ai unei alte personae, persoana noua care a izvorat din noi, trecutul, sa-l intelegem din alte perspective sa ii dam o alta valoare. Trecutul si prezentul se impletesc pana la urma, oricum ceea ce  traim chiar acum si consideram a fi prezent e de fapt deja trecut.

Daca am putea sa memoram numai ceea ce a fost bun si frumos, inaltator si stimulator, ceea ce ne ajuta efectiv in viata ar fi minunat. Dar din pacate tocmai cele care trebuiesc uitate ne macina mai mult, ne revin in memorie mai des, ne reconstruiesc celula cu celula, nerv cu nerv, ne constrang sa nu fim atat de fericiti cat am putea sa fim, sa nu fim atat de buni si de intelegatori cat am putea sa fim, sa nu iubim cu tot sufletul, sa nu ne daruim cu toata fiinta noastra.

Un lucru e cert: nu putem lupta cu trecutul, nu-l putem anula, nu-l putem nici macar modifica din propria noastra vointa, dar putem sa lucram la viitorul nostru, sa punem acum bazele unui viitor bun si frumos, sa gandim acum pozitiv, sa ne axam pe acele sentimente pure, luminoase, care merita traite, sa fim deschisi la tot, sa acceptam si sa intelegem lumea asa cum e, fara critica, invidie sau ura, punand astfel bazele unei schimbari a noastre in mai bine, si construirii astfel unui viitor asa cum ne dorim.

Despre dragoste….altfel

“Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, nu se bucură de neleguire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul. Dragostea nu va pieri niciodată.”

Credeti ca asa iubim noi oamenii? Nici vorba. Iubirea omeneasca obisnuita, sau mai bine zis ce simte cu adevarat cineva care declara ca iubeste, este cam opusul celor scrise mai sus. Nici vorba de rabdare, omul vrea totul acum, ieri daca se poate, de bunatate, da poate, doar in anumite limite. Ati vazut voi indragostit care sa nu se laude in fata iubitei? Eu nu. Macar ca sa o impresioneze si sa o faca mai mandra de el, daca nu din alte motive meschine. Iubiti necuviinciosi exista desigur, mai ales ca ideea de purtare necuviincioasa e mult schimbata in timp, standardele in acest sens sunt mult mai scazute deact erau odata.

Apoi, orice persoana care iubeste sau nu, in ziua de astazi cauta folosul sau, fara doar si poate. Nu ma refer neaparat la foloase materiale, desi sunt multe prea multe cazuri si din astea. Dar cel care iubeste tine motris sa fie iubit la randul sau, poate e mai important pentru el sa fie si sa se simta iubit decat sa iubeasca si sa ofere dragoste. Despre faptul ca dragostea ar trebui sa “nu se manie”… ce sa mai vorbim. Poate dragostea in sine nu se manie, dar omul chiar indragostit fiind cu siguranta o face. Si cu cat dragostea e mai mare si supararile si nervii provocati sunt mai de soi. Stiti cum se spune, ca cine se cearta inseamna ca se iubeste. Pe naiba.

Poate totusi, sper eu, ca indragostitii zilelelor noastre intradevar nu doresc raul, cel putin nu celui pe care il iubesc, si nici nu se bucura de nelegiuire, referitor la aceeasi persoana. Ca in rest…. Da, se bucura de adevar, in masura in care il avantajeaza, acopera totul, mai ales daca e mai  bine sa nu afle iubita de cine stie ce aventuri mai are el, crede tot ce vrea el sa fie adevarat, si nu vede realitatea din spate care e putin diferita, pentru ca da, dragostea e oarba. Spera si sufera. Da, aici e perfect adevarat, omul spera intotdeauna, ca va fi bine, ca iubirea lor va dura vesnic, si apoi, ghinion, sufera din greu ca nu a fost nici pe departe asa.

Poate sunt nitel sarcastica, poate sunt nedreapta, dar daca e sa ne gandim bine, din pacate, sunt atat de rare iubirile adevarate, in care simti ca traiesti si respiri numai prin celalalt, in care gandul ti se duce mereu si fara sa-l poti opri doar la el, cand tresari mergand pe strada pentru ca ai impresia ca-l vezi in orice persoana care trece pe langa tine, cand nici o bucurie din viata ta nu e deplina daca nu o poti imparti cu el, cand nu ii doresti decat binele, chiar daca asta poate insemna un bine mai mic (ca sa nu zic un rau) pentru tine. Am devenit niste fiinte meschine, reci, indiferente, care vrem totul de la celalat si nu oferim mai nimic. Si culmea, mai si numim asta dragoste.

Despre relatii

Asa e la moda acum… sa ai o relatie. Pana acum niste ani majoritatea cuplurilor erau formate din oameni casatoriti. Erau inainte prieteni, asa se chema perioada dinainte de casatorie… prietenie, si poate era foarte frumos spus. Si apoi cei doi se logodeau si se casatoreau. Faceau copii, munceau mult ca sa-i creasca, sa ii educe si sa le faca un rost in viata. Si noi cei din generatia celor de peste 40, suntem produsul unor astfel de familii, asta este ceea ce am vazut acasa la parintii nostrii, care, cu bune cu rele, si-au dedicat viata ca sa ne creasca pe noi intr-un cadru familial cat mai adecvat.

Cum am ajuns noi sa nu mai credem in valorile parintilor nostrii imi este greu de inteles. Nu mai credem in familie, ne casatorim si divortam urgent la cea mai mica problema aparuta, ne indragostim de altii, si uitam ca si pe cel de acasa l-am iubit si poate merita sa fie iubit in continuare. Vrem mereu ceva nou, ceva proaspat, vrem sa retraim mereu momentele de inceput, emotiile primelor atingeri si a dragostei care infloreste in inima noastra. E frumos, nu zic nu, e o viata plina de satisfactii poate, dar cred ca sunt satisfactii trecatoare, infantile chiar. Pentru ca ar trebui sa constientizam ca daca ne-am indragostit de 3-4 ori de exemplu si mereu acea dragoste s-a sfarsit, inlocuita de alta, poate ceva e in neregula cu noi.

Ne lipseste stabilitatea emotionala, de fapt cred ca nici nu ne-o mai dorim, pare desuet acum sa declari ca iti mai iubesti sotia dupa 10 ani de casatorie. Se intampla din ce in ce mai rar ca sa vezi cupluri cu 10-20 de ani vechime care inca se mai iubesc, care inca se mai doresc. Sau poate nici macar nu mai e prea multa dorinta, dar ce conteaza? Important e ca cei doi sunt alaturi unul de celalalt, sunt o familie pentru ei si copii lor. Metode de stimulare a libidoului se mai gasesc, bunavointa sa fie.

Traiul in comun, in familie, cu persoana pe care ai iubit-o si ai ales-o e cea mai buna solutie cred pentru oricare dintre noi, barbati sau femei. Cand spui cuvantul relatie, din prima parca spui ceva limitat, redus in implicare fata de cel de casatorie. In caz ca unul din cei doi se imbolnaveste de exemplu, partenerul de relatie cred ca se simte mai putin obligat sa-I fie alaturi celuilalt, pe cand cel casatorit nici nu concepe sa nu faca totul ca sa il ajute pe sotul sau sotia lui. De cele mai multe ori relatiile sunt mai scurte decat casatoriile. Se dezleaga mult mai usor, cu un La revedere, fata de o casatorie care presupune ceva efort si stres pentru a divorta. De aceea, probabil, oamenii nu vor sa se mai complice, si poate de aceea se obisnuiesc asa, sa inceapa si sa termine relatiile, si raman singuri la o anumita varsta.

Din pacate este un curent, o moda acum, impotriva casatoriei si a familie, si tot din pacate chiar si aceia care pana acum cativa ani erau familisti convinsi, au inceput sa se adapteze. Daca tot au divortat, dintr-un motiv sau altul, acum nu mai vor sa o ia de la capat, si se complac intr-un trai incert, prefera o libertate prost inteleasa care nu le poate oferi niciodata ceea ce au avut inainte in interiorul familiei.

Poate de vina pentru starea asta de lucuri este si modul un pic gresit in care intelegem noi casatoria si familia, ca o lipsa totala de independenta, ca o lista mult mai lunga de obligatii decat de drepturi, ca un drept primit asupra celuilalt de a dispune total de el si de timpul lui, ca o dorinta meschina de a primi mai mult decat a da.

A avea si a pastra pe cineva alaturi tine mult de intelepciunea fiecaruia, de experienta de viata (nu prea multa ca devine un soi de balast care mai rau face), de sentimentele reciproce, de dorinta de a mentine acea relatie sau casnicie si disponibilitatea de a face totul pentru asta.

Daca ar fi dupa mine as da o lege care sa-i oblige pe toti cei care au in acest moment o relatie cu cineva sa se casatoreasca. Maine de exemplu. Ar fi cel putin amuzant sa se intample asa ceva. E absurd, stiu, luati-o doar ca pe un exercitiu de imaginatie.