Teamă

fluture-albastru.jpg w=630

M-am ascuns într-o frunză

De-al stelelor înalt

M-am temut c-or să pătrundă

În al privirii mele palat.

 

M-am ascuns într-o aripă

De-al zborului dor

L-am lăsat să mă atingă

Pe al visului fior.

 

M-am ascuns într-o floare

De-al culorii parfum

M-am temut c-o să mă simtă

Fluturii strânşi în album.

 

M-am ascuns într-o umbră

De-al luminii sărut

M-am temut c-o să mă vândă

Întunericului cel neştiut.

 

Dor de verde

verdele-primaverii_40f8a9cc2d0c96[1]

Năvalnic verdele cu țipăt se smulge

Din încleștarea zăpezii ce nu-l mai învinge

Își cheamă armata de fire și frunze

Își țese veșminte de cetini aprinse.

 

Seninul cerului cu el se îmbină

Născând împreună o nouă lumină

Doar ploaia lipsește, curcubeie să crească

O strigă cu sete ca să-l înoiască.

 

Inima-mi doare, se umple de verde

Încă o iarnă în urmă își pierde

Noi începuturi se nasc de niciunde

Alte sfârșituri mor în secunde.

 

Un ceas

 

Urăsc timpul dar iubesc ceasul care mi-l măsoară

Alung visele dar strig speranţele să-mi tragă la scară

Urăsc zilele fără de tine, fără de mine sunt ale tale

Iubesc secundele, pe ceasul iluziilor aleargă sprinţare.

 

Trăiesc a lui răceală, mâna cuprinsă îmi arde străină

Mă pierd în el privindu-l şi mă vad doar pe mine

În ora ce trece în grabă, uitată pe veci va să fie

Iubirea, ce în ceasul de seară o scriu pe hârtie.

 

Despărțirea

trecut[1]

Există ceva de care ne despărțim întotdeauna foarte greu, de multe ori chiar niciodată. Trecutul este acela de care ne cramponăm de foarte multe ori, ținem cu dinții de el, îl rememorăm și resimțim stările trăite anterior cu aceeași intensitate. Până la urmă e ceva firesc. Acel trecut ne aparține, în exclusivitate aș putea spune, e vorba strict despre noi în el, suntem adică implicați 100%. Chiar dacă au fost și alte persoane implicate în acea poveste, ele au propriul trecut, așa cum au propria variantă despre cele întâmplate, propriile emoții, propriile resentimente, dacă este cazul.

Cum am putea să nu ne pese, să-l uităm complet, să-l smulgem din memoria noastră și să-l aruncăm la lada cu gunoi? El există în noi și va exista veșnic, nici o despărțire efectivă nu se poate produce.

Putem însă să avem o atitudine pozitivă vis-a-vis de trecutul nostru. Indiferent că cele întâmplate au fost resimțite ca bune sau rele, cel puțin în momentul producerii lor, acum putem să privim în urmă cu inima deschisă, fără prea multe regrete, fără resentimentele de care vorbeam mai sus, și să încercăm să extragem cât mai multă învățătură din ele. În ideea de a nu mai repeta greșelile trecutului. Și să conștientizăm lecția pe care trebuie să o înțelegem și aplicăm de acum înainte.

Trecutul este în noi, dar tot în noi se află în formă de sămânță chiar și viitorul. De fapt cred că sunt mai multe semințe, nu doar una, eu nu cred în destin, viitorul este în mâna noastră, sub formă de stropitoare, trebuie doar să alegem care sămânță va fi udată, pentru a crește apoi ca vrejul de fasole plantat de Jack și care i-a adus acestuia și familiei lui bunăstare și fercire.