În înserări

intotdeauna

În înserări se nasc cuvinte

În umbre cresc albe tăceri

Şi întunericul mă minte

În suflet urcă decăderi.

 

În liniştea efervescentă

Un gând se alungește viu

Sunt eu, din mine prea absentă

Cum eram ieri azi nu mai ştiu.

 

M-am întrupat acum, femeie

Am renăscut de-atâtea ori

M-am căţărat pe curcubeie

In visele, strofe și culori.

 

În înserări făceam risipă

De umbre vechi, de doruri lungi

În întuneric viu, aripă

Să nu mai zbor, poate m-ajungi.

Îmi plac oamenii

Îmi plac oamenii rotunzi

Ovali, pătraţi sau de viaţă flămânzi

Îmi plac cei în unghi drept sau ascuţit

Sau chiar obtuz sau alungit.

Îmi plac oamenii mirosind a sublim

Dar şi anemic, chiar infim

A muncă ridicată la pătrat

Sau a odihnă în a inimii palat.

Îmi plac oameni cu gust de iubit

Sau cu aromă tare de urât

Cu vicii, doruri şi nevoi

Cu mari speranţe ascunse în doi.

Îmi plac oamenii gând, oamenii vis

Oamenii vorbă, oameni scris

Oamenii toamnă în târziu decor

Oamenii frunză, oameni vânt şi oameni zbor.

Îmi plac şi oameni fără de ecou

Cu stinse voci în stins cavou

Şi oameni umbră în soare luminaţi

Ce dincolo de sânge îmi sunt fraţi.

Îmi plac oamenii pâine şi oamenii grâu

Oameni păduri şi oameni râu

Oameni furtună, oameni ploi

Doar pentru sufletul din voi.

Aceasta a fost psi luneala înscrisă de mine în tabelul lui psi.

Poezie de toamnă

Se adună norii

Pe cer şi prin gând

Se adună norii

Umbre pe pământ.

 

Se coboară cerul

Umerii ne strâng

Se coboară cerul

Nu-i rai pe pământ.

 

Cade-o picătură

Pe pleoape murind

Cade-o picătuă

Ritmuri suspinând.

 

Se aude vântul

Zmeie înălţând

Se mişcă cuvântul

Doruri pe pământ.