Rostogolind înţelesuri

inima-din-zapada-300x227

Da, le-am rostogolit prin mine

Rotunde, vii, de sevă pline

Pornind alene dintr-un dor

De viaţă, dragoste şi zbor.

Ieri, dintr-o aripă de gând

Făcutam bulgări mari pe rând

De s-a născut ca prin minune

Fiinţa femeie din mine.

Părea arar femeie de zăpadă

Cu pielea albă şi inima îngheţată

Iar alteori de foc părea să fie

Arzând în flăcări lungi de poezie.

Şi din rostogolirea nesfârşită

A inimii uitată dezgolită

S-au născut sensuri de iubire

Din calde picături de fericire

Când dintre toate, un sărut

Ce s-a întâmplat, necunoscut

Pe buzele-i încet a înflorit

Suav parfum, rostogolit.

Iar clipa nenăscută a căpătat

Un înţeles cu dulce şi amar pictat

Cu tresăriri nebune de tăceri

Şi cu rostogoliri spre nicăieri.

O psi luneala inscrisa in tabelul de la psi.

Fără titlu

Mă numesc Dordefemeie şi sunt meteodependentă :-). Da, stiu, nu în înţelesul real al cuvântului, ci în sensul că nu pot să scriu decât poezii de sezon. Până de curând v-am asfixiat cu poezii de toamnă. Şi parcă toamna asta a fost una fără sfârşit. Am scris despre ploi, despre vânt, despre ceaţă, despre bietele frunze căzute, de cred că le venea acestora din urmă să sară înapoi în copac numai sa scape de catrenele mele nesfârşite. Nu s-a terminat bine toamna şi acum scriu numai versuri din alea friguroase. Stau şi mă gândesc că dacă o ţin tot aşa, nu ştiu ce o să mai scriu prin februarie… că o să epuizez toată paleta de iarnă, toată zăpada, tot gerul, tot crivăţul şi ce-o mai fi şi o să rămân efectiv fără cuvinte. Ca miercurea :-).

Vad că poezii de dragoste nu mai scriu deloc. Unde prin vară scriam aproape exclusiv din acestea, acum abia dacă mai strecor câte un vers şi-o rimă pe ici pe colo. De ce? Habar nu am. Am conştientizat acest aspect în seara asta, recitindu-mi blogul. Nu prea fac asta deobicei (să citesc pe propriul blog, nu să conştientizez lucruri :-)). Oricum am realizat că, dacă aş încerca să scriu altceva, nu aş putea. Nu am inspiraţie. Deloc. Decât dacă afară plouă trist şi apăsător, sau e o ceaţă bolnăvicioasă, sau mă dor degetele de frig, etc. Şi cum în seara asta afară nu e nici într-un fel, nu bate nici măcar vreun vânt hain, poftim ce scriu eu acum! Dar voi mă iertaţi că sunteţi înţelegători, sau poate mă înţelegeţi că vi s-a întâmplat şi vouă. Sau nu?

Te-am inventat

Răsare luna tristă peste ochii mei

Pe gene stelele îmi aprind scântei

Soarele mă sărută ca de bun rămas

Gându-mi la tine face iar popas.

 

Mă întreabă alene, oare cine eşti

Ai apărut într-o seară din cartea cu poveşti?

Ai coborât pe-o rază albastră ca un cer

Sau te-am creat chiar eu din al cuvintelor mister?

 

Privirea din safire aprinse eu am desenat

Inima dintr-o dulce strofă am inventat

Îmbrăţişarea, ramuri de măslin am împletit

Sărutul din petale parfumate a izvorât.

 

Sau poate vis ai fost în al minţii somn

Un dor de dragoste şi niciodată om

O vrajă ce în inimă mi-a răsărit

Iubire ai fost, şi vei rămâne până la sfârşit.

 

IIuzie

Iluzie  e viaţa ce-o trăim

Iluzie e sentimentul de preaplin

Preagol de fapt ar trebui să îl numesc

Preaplinul ce frenetic îl trăiesc.

 

Preaplin de amăgire şi tristeţi ce vin

Preagol de dragoste şi bucurie… chin

Umplut de tine ar vrea să fie dorul meu

Golit acum de lipsa ta mereu.

 

Şi braţele-ţi rotund să mă cuprindă iar

Să fiu al minţii tale înmiresmat hotar

Iluzia iubirii să mi-o dărui iar

În noaptea amăgirii o primesc în dar.

 

Şi-n cânt de linişte să o trăiesc senin

Iar sufletul să-mi fie iar de bucurie plin

Tristeţea se va aşterne apoi din nou

Speranţa fi-va împlinită. E destinul meu?