Ore de seară

 

Orele târzii de seară năvălesc iarăşi peste mine, în camera mea şi în gândurile mele. Şi mă obligă să-mi pun întrebări. Incomode desigur. Încerc să le alung, să nu le bag în seamă, dar ele vin tot mai multe, întâi vreo nouă, apoi zece, apoi unsprezece, si vorbesc toate în cor, se înţeleg atât de bine, doar pe mine nu prea vor să mă înţeleagă.  Mă întreabă insistent, ce am făcut astăzi, am făcut tot ce trebuia, de fapt nu tot ce trebuia, ci tot ce puteam să fac, am făcut ceva greşeli, am provocat cuiva vreo suferinţă sau vreo bucurie, am făcut ceva şi pentru mine, pentru sufletul şi trupul meu, mi-am controlat emoţiile suficient de bine sau am mai scăpat hăţurile pe ici pe colo… Cred că de fapt conştiinţa mea a cam pactizat cu orele alea târzii şi gălăgioase, şi nu se lasă până nu scot tot de la mine. Dacă am fost corectă în tot ce am spus, gândit şi făcut, dacă eu însumi sunt mulţumită de ziua care a trecut sau am îndoieli… Da, îndoielile… abia aşteaptă năzdrăvanele alea să mă simtă că am îndoieli pe vreun plan. Pentru că ele oricum ştiu foarte bine că mereu apare aceeaşi întrebare: oare timpul trecut astăzi a fost doar un timp pierdut, sau a trecut cu folos?  Se adaugă la nisipul scurs în clepsidra cu timp irosit sau la cea cu timp folosit? Şi în final îmi spun… acum e timpul să dormi, şi mâine este o zi.

Duzina de cuvinte – Noaptea

Noaptea, tarziu a-nceput

Luna-a uitat sa rasara.

De nicaieri insa,

Inimi mute au rasarit

Visatoare,

La fel ca stelele

Ce palesc apoi in lumina.

Gandurile,

Corabii triste esuate-n furtuna

Aluneca iar spre trecut.

Emotiile

Pline de ecouri adanci

Ca niste gaturi lungi de egrete

Pierdute sunt, nu au cuvant

Desi le este atat de sete

De-un raspuns.

Aceasta a fost duzina provocata de clubul PSI.

Cuvinte, cuvinte

Ma uit in urma pe blog, cat de multe cuvinte s-au adunat…. Daca rasfoiesti pur si simplu postarile fara sa dai importanta continutului frazelor, dai de tot soiul de cuvinte: iubire, emotie, sentimente, dragoste, dar si ura, invidie, rautate, etc. Acum citind asa alandala mi-a sarit in ochi urmatoarea combinatie de cuvinte: inseala, gandim, sex, stins, hrana, emotii, aripi. Am gasit si un cuvant scris gresit cu ocazia asta… si l-am corectat.

Ce incarcatura duc cu ele cuvintele! Chiar si asa citite fara noima tot iti induc anumite stari mentale. Daramite asezate frumos in fraze curate si elegante. Nu stiu ce forma a cuvantului e mai de impact, cea scrisa sau cea vorbita? Nu m-am gandit niciodata la asta. Cred totusi ca cea vorbita ar trebui sa fie mai puternica pentru ca e insotita de ton, de mimica si gesturi care ii dau mai multa forta. Dar are si dezavantajul de a putea fi intrerupta, sa ii lipseasca cursivitatea si sa-si piarda poate din continutul de ansamblu. Pe cand cea scrisa, daca e mestesugit bagata in fraze, si are o fluenta, o continuitate, te prinde, te acapareaza si te poate influenta poate mai puternic.

Ce bine ar fi pentru noi oamenii daca am putea sa folosim fata de semeni numai cuvintele frumoase, numai vorbele pline de bunavointa. Sa facem complimente, sa laudam, sa incatam pe cei din jur cu dulceata vorbelor noastre. O vorba buna spusa cuiva din inima nu se uita niciodata. Eu cel putin imi aduc aminte mereu de anumite lucruri care mi s-au spus de-a lungul timpului. Atat cele binevoitoare cat si cele neplcute. Pentru ca, din pacate, nici acestea din urma nu se uita. Si dor. La fiecare reamintire.

Cum ar fi fost viata noastra fara cuvinte? Extrem de greu de imaginat. Poate mai simpla si mai buna, sau mai simpla si mai insipida. Mai complicata nici intr-un caz. N-ar mai exista carti, ziare, bloguri, teatre, ar fi muzica dar numai instrumentala, dar cat de tare ne-ar emotinona…. cand emotiile vin pe un canal mai ingust vin cu mai multa forta de impact.

Mi-ar place sa traiesc o zi intr-o lume fara cuvinte, sunt convinsa ca m-ar schimba o astfel de experienta definitiv. Calugarii sunt cei care experimenteaza astfel de stari, facand un juramant al tacerii. Ati incercat vreodata sa va impuneti sa nu vorbiti o anumita perioada de timp? Ei bine eu am incercat. E o experienta cu totul si cu totul speciala. Introspectia devine mult mai puternica, esti mai atent la ceea ce simti, ramai doar tu si cu tine. Iar dupa, cand reincepi sa vorbesti, cuvintele spuse au cu totul alt impact, cei din jur le asculta cu mai multa atentie si le dau alta valoare.

Haideti sa ne facem o lista de cuvinte sau expresii care merita spuse si sa le adresam zilnic celor dragi. Lista mea ar suna cam asa: multumesc, ma bucur, te iubesc, te felicit, iti doresc, ce frumoasa esti, ce bine arati astazi, bravo, fii fericit, ai grija de tine, sa fii sanatos, cu multa placere, ce pot face pentru tine, mi-e dor, etc.

Ai peste 40 de ani si te-ai indragostit?

Da. Ai intalnit persoana care sa-ti trezeasca cele mai delicate emotii, de la care sa nu-ti mai poti lua gandul, pe care vrei sa o ai mereu alaturi de tine. Pare a fi aceesi dragoste ca la 20 de ani. Dar oare este?

Ei bine, cred ca o femeie se poate indragosti cu aceeasi tarie la orice varsta, dar niste nuante sigur vor fi diferite. E vorba de experienta acumulata, de deziluziile traite, de suferinta creata de ele in timp. Toate astea, intr-un fel sau altul, o  vor retine, nu isi va deschide chiar fiecare coltisor din inimia sa-i faca loc lui. Poate ca unele dintre ele sunt inca ocupate, e adevarat sunt doar niste urme, dar sunt, si undeva acolo noul venit poate fi privit ca un intrus. E posibil ca in astfel de cazuri mintea sa primeze inimii, si femeia sa decida chiar sa stopeze totul pentru a nu suferi din nou.

Dar daca acest prag a fost trecut, dragostea si emotiile pe care le va simti o femeie la 40 de ani vor fi mai profunde, mai pline de sensuri si de nuante, mai adanci, provenind tocmai din maturitatea si din puterea ei marita de intelegere. Intensitatea cu care vor fi traite toate senzatiile pe care le simte un indragostit va fi maxima. Corpul, inima si mintea ei vor fi capabile sa recunoasca si sa amplifice mult mai usor toate semnalele specifice sentimentului de dragoste, avand deja experienta acestora. In apropierea lui, fluturii in stomac vor da cu putere din aripi, palmele vor transpira, inima va bate mai repede, ochii nu se vor mai putea dezlipi de pe chipul lui.

Oricum, femeia la aceasta varsta exercita o puternica atractie asupra barbatilor, de multe ori acestia fiind chiar mai tineri decat ea, pentru ca este o prezenta cu totul speciala, fiind frumoasa, desteapta, magnetica chiar, avand totala intelegere a propriei persoane si a ceea ce poate sa ofere. Nimic nu ii lipseste femeii la aceasta varsta, experienta pe care deja o are o poate calauzi in a fi femeia ideala pentru barbatul pe care ea il iubeste. Daca la 20 de ani era prea tanara si necoapta, la 30 de ani mai facea inca greseli, acum la 40 ea este aproape perfecta.

Fericit trebuie sa fie acel barbat care a trait experienta sublima, ca o femei de 40 de ani sa se indragosteasca de el, pentru ca aceasta i-a oferit cu siguranta tot ceea ce si-a putut el imagina vreodata ca insemna dragostea.