
M-am întâlnit cu mine într-un vis
Liniştitor şi cald, strâmt paradis
Am înţeles iubirea fără să o ştiu
Vreau să mă întorc acolo unde-i sfânt şi viu.
M-am întâlnit cu mine într-un pas
Făcut spre şcoli cu-nvăţături în glas
O întreagă fericire am aflat
Acea de a fi simplu, pur şi neîntinat.
M-am întâlnit cu mine într-un om
Cu dor de viaţă împlinită-n fiece atom
Mirată-am fost, iubirea nu era la fel
Nici fericirea, sta pierdută într-un ungher.
M-am întâlnit cu mine în noi doi
Vibram alături, urcam amândoi
O despărţire încerc şi-acum să înţeleg
Din ce este făcută, cum sparge un întreg?
M-am întâlnit cu mine pe un drum
Mai solitar, mai trist, dar era bun
Am învăţat din nou iubirea pentru tot
Şi fericirea mi-a sărit în braţe. Şi mi-am zis, da, POT.