Insomnii

tablouri_abstracte_moderne_emil_cojocaru_imbratisare[1]

De unde visele îmi ajung

Din cerul înalt sau din adâncul pământ

Alunecă pe calea unui ultim gând

Şi îmi trezesc dorinţe acunse ca-n mormânt.

 

De unde visele aripi îmi dau

Îmbrăţişări de vânt pe suflet să le vreau

De zbor albastru, dor de infinit uitat

Şi sărutări de soare adormit pe înserat.

 

De unde visele îmi strig

Somnul să mi-l alinte când mi-e frig

Şi iarna caldă să îmi fie-n vis

Când te aştept cu inima pierdută prin abis.

 

De ce visele nu mai vin acum

Deşi le caut printre file de album

S-au rătăcit în al vieţii prea haotic dans

Al insomniei ce îşi face iar aici popas.

Frig de toamnă

E frig, soarele doarme și razele-i frig

Nori diformi și grei ca o plagă se-ntind

Cerul se pierde, mâncat ca de viu

De ploaia ce curge râzând argintiu.

 

E frig, degetele au înghețat și frig

Aerul rece, aspru lovește pe ascuns

Plămânii și sângele și carnea le-a învins

Doar inima cântă de un dor necuprins.

 

E frig, cuvânt hain, poeții-l resping

Aduceri aminte de vară, tristețea înving

Cum brațele tale în somnul fierbinte mă strâng

Inimi aprinse de iubire căldură aduc pe pământ.