Ţi-am scris

Ţi-aş scrie dar nu mai am ce

Ţi-am scris deja toate cuvintele din lume

Frumoase, calde şi de dor

Dar şi amare, din nefericire.

 

Tu le-ai citit,  sau poate nu

Te-au bucurat şi întristat se pare

Pe suflet te-am atins cândva

Cu vorbele dintr-o scrisoare.

 

Şi-o poezie eu ţi-am scris

Cu rime calde şi parfum de rouă

Şi ţi-am trimis-o pe ascuns

Ca s-o citeşti doar tu, atunci când plouă.

 

Un vis ţi-am povestit atunci

Ce aş fi vrut să-l am cândva

Să ţi-l aşez în palma dreaptă

Ca un sărut de catifea.

Doar cuvinte

De ce dor cuvintele cand sunt pline de emotie? De ce le simti cum patrund adanc in mintea ta cand sunt incarcate de tensiune? De ce te ating mangaietoare cand sunt blande si emotionate? De ce te bucura nespus cand sunt pline de dragoste si alint?
Depinde de incarcatura cu care au fost umplute. Atunci cand sunt spuse la nervi, vorbele pot fi incarcate cu ura, chiar daca le adresezi cuiva drag. Emotiile predominante fiind atunci supararea, ciuda, frustrarea, cuvintele aruncate, sunt ca niste cutite. Lovesc adanc, si lasa rani. Tocmai pentru ca sunt adresate unui om iubit. Cuiva caruia ii pasa de tot ce spui tu. De multe ori vin doar din nevoia de a demonstra ceva, de a arata cine e seful, sau de a razbuna alte cuvinte spuse poate din greseala. Si dor teribil.
Chiar si vorbe spuse la intamplare, fara un scop precis, pot rani sau pot bucura. Cateodata memoram si sintem afectati si de cuvintele spuse noua de un necunoscut. Cand sunt vorbe placute, politicoase, spuse din inima. Sau cand sunt reci si indiferente, sau si mai rau spuse cu multa rautate.
In realitate, cuvintele au incarcatura lor proprie. In afara de cea adusa de cel care le rosteste, ele au deja o valoare intrinseca. Sunt deja pline de miez. Poate acesta provine din primele momente cand cuvantul a fost creat. Apoi s-a tot adaugat, de fiecare data cand a fost rostit. De aceea unele cuvinte care sunt rostite foarte des poate au si o putere mai mare. De exemplu cuvantul acasa. Spune enorm de multe. Te si simti deja bine, numai cand il rostesti, simti deja caldura caminului tau, dragostea parintilor, aerul dulce din locul in care te-ai nascut. Sau cele doua cuvinte pe care nu le pot rosti unii dintre noi. E ciudat. Dar chiar sunt foarte multe persoane care nu pot spune aceste doua cuvinte, atat de dorite, atat de necesare, atat de frumoase. De ce oare?
Si daca am inceput in franceza propun sa incheiem la fel.

Despre trecut

Ce e trecutul? Sau mai bine zis … cine este el? Pentru ca eu il percep ca pe o fiinta vie. O fiinta care se infiltreaza permanent in mintea si gandurile mele, ia parte la deciziile mele, se aseaza pe nesmitite langa orice apare in viata mea si  ma obliga la comparatii, nu lasa nimic la intamplare, are grija ca totul sa fie incadrat in tipare, in tipare deja existente si pe care nu uita niciodata sa mi le puna la dispozitie.

Iubirile trecute, emotiile traite, cuvintele frumoase, sau chiar si vorbele grele, nedrepte, adresate noua de altii, intamplarile mai mult sau mai putin intamplatoare prin care am trecut, toate astea si multe altele sunt permanent in noi, ne fac sa fim ceea ce suntem azi. Am crescut odata cu ele, ne-am schimbat mereu in functie de ce am trait, bun si rau, placut si dificil, frumos dar si urat, emotionant dar si indiferent cateodata.

Trecutul influenteaza fara doar si poate modul cum actionam in prezent, ce simtim vis-à-vis de ceea ce ni se intampla acum, ce reactii avem cand suntem bucurosi sau tristi. Dar, inexplicabil poate, si prezentul influenteaza trecutul la randul lui. Nu schimba cu nimic actiunile noastre trecute, dar schimba felul cum le intelegem si le interpretam. Permanenta noastra schimbare face sa vedem cu alti ochi, poate chiar sunt alti ochi, ai unei alte personae, persoana noua care a izvorat din noi, trecutul, sa-l intelegem din alte perspective sa ii dam o alta valoare. Trecutul si prezentul se impletesc pana la urma, oricum ceea ce  traim chiar acum si consideram a fi prezent e de fapt deja trecut.

Daca am putea sa memoram numai ceea ce a fost bun si frumos, inaltator si stimulator, ceea ce ne ajuta efectiv in viata ar fi minunat. Dar din pacate tocmai cele care trebuiesc uitate ne macina mai mult, ne revin in memorie mai des, ne reconstruiesc celula cu celula, nerv cu nerv, ne constrang sa nu fim atat de fericiti cat am putea sa fim, sa nu fim atat de buni si de intelegatori cat am putea sa fim, sa nu iubim cu tot sufletul, sa nu ne daruim cu toata fiinta noastra.

Un lucru e cert: nu putem lupta cu trecutul, nu-l putem anula, nu-l putem nici macar modifica din propria noastra vointa, dar putem sa lucram la viitorul nostru, sa punem acum bazele unui viitor bun si frumos, sa gandim acum pozitiv, sa ne axam pe acele sentimente pure, luminoase, care merita traite, sa fim deschisi la tot, sa acceptam si sa intelegem lumea asa cum e, fara critica, invidie sau ura, punand astfel bazele unei schimbari a noastre in mai bine, si construirii astfel unui viitor asa cum ne dorim.

Cuvinte, cuvinte

Ma uit in urma pe blog, cat de multe cuvinte s-au adunat…. Daca rasfoiesti pur si simplu postarile fara sa dai importanta continutului frazelor, dai de tot soiul de cuvinte: iubire, emotie, sentimente, dragoste, dar si ura, invidie, rautate, etc. Acum citind asa alandala mi-a sarit in ochi urmatoarea combinatie de cuvinte: inseala, gandim, sex, stins, hrana, emotii, aripi. Am gasit si un cuvant scris gresit cu ocazia asta… si l-am corectat.

Ce incarcatura duc cu ele cuvintele! Chiar si asa citite fara noima tot iti induc anumite stari mentale. Daramite asezate frumos in fraze curate si elegante. Nu stiu ce forma a cuvantului e mai de impact, cea scrisa sau cea vorbita? Nu m-am gandit niciodata la asta. Cred totusi ca cea vorbita ar trebui sa fie mai puternica pentru ca e insotita de ton, de mimica si gesturi care ii dau mai multa forta. Dar are si dezavantajul de a putea fi intrerupta, sa ii lipseasca cursivitatea si sa-si piarda poate din continutul de ansamblu. Pe cand cea scrisa, daca e mestesugit bagata in fraze, si are o fluenta, o continuitate, te prinde, te acapareaza si te poate influenta poate mai puternic.

Ce bine ar fi pentru noi oamenii daca am putea sa folosim fata de semeni numai cuvintele frumoase, numai vorbele pline de bunavointa. Sa facem complimente, sa laudam, sa incatam pe cei din jur cu dulceata vorbelor noastre. O vorba buna spusa cuiva din inima nu se uita niciodata. Eu cel putin imi aduc aminte mereu de anumite lucruri care mi s-au spus de-a lungul timpului. Atat cele binevoitoare cat si cele neplcute. Pentru ca, din pacate, nici acestea din urma nu se uita. Si dor. La fiecare reamintire.

Cum ar fi fost viata noastra fara cuvinte? Extrem de greu de imaginat. Poate mai simpla si mai buna, sau mai simpla si mai insipida. Mai complicata nici intr-un caz. N-ar mai exista carti, ziare, bloguri, teatre, ar fi muzica dar numai instrumentala, dar cat de tare ne-ar emotinona…. cand emotiile vin pe un canal mai ingust vin cu mai multa forta de impact.

Mi-ar place sa traiesc o zi intr-o lume fara cuvinte, sunt convinsa ca m-ar schimba o astfel de experienta definitiv. Calugarii sunt cei care experimenteaza astfel de stari, facand un juramant al tacerii. Ati incercat vreodata sa va impuneti sa nu vorbiti o anumita perioada de timp? Ei bine eu am incercat. E o experienta cu totul si cu totul speciala. Introspectia devine mult mai puternica, esti mai atent la ceea ce simti, ramai doar tu si cu tine. Iar dupa, cand reincepi sa vorbesti, cuvintele spuse au cu totul alt impact, cei din jur le asculta cu mai multa atentie si le dau alta valoare.

Haideti sa ne facem o lista de cuvinte sau expresii care merita spuse si sa le adresam zilnic celor dragi. Lista mea ar suna cam asa: multumesc, ma bucur, te iubesc, te felicit, iti doresc, ce frumoasa esti, ce bine arati astazi, bravo, fii fericit, ai grija de tine, sa fii sanatos, cu multa placere, ce pot face pentru tine, mi-e dor, etc.