Vine iarna?

Se pierde toamna pe triste alei

Mă pierd și eu printre înalții tei

Vântul întoarce-n valuri frunze mii

Gândurile mele zboară aurii.

 

Chemarea dulce a iernii o aud

În fulgi de aer rece ma scufund

Mă încălzește dorul, făclie din adânc

De suflet care tremură nătâng.

 

Nu plânge, spune toamna, voi veni din nou

Că lacrimile fulgi de nea îți vor fi, ca un ecou

Crăiasa albă te va mângâia de acum

Până ce primăvara îți va scoate ghioceii fericirii în drum.

Despre timp

Se spune ca timpul s-a comprimat in ultima vreme. Ca ziua e mai scurta, nu mai are 24 de ore ci doar vreo 16. Ca din cauza asta nu mai avem noi timp sa facem ceea ce faceam altadata intr-o zi. Se mai spune ca ar fi vorba despre rezonanta, despre cavitati magnetice si altele asemanatoare. Eu nu cred ca este asa. Cred mai degraba ca noi avem mult prea multe lucruri de facut si efectiv nu mai facem fata. E mai simplu si mult mai rezonabil de crezut. Chiar daca acum putem sa rezolvam o problema mult mai rapid, avand masini, telefoane mobile, internet si toate celelalte, acum de fapt avem mai multe probleme de rezolvat si nu ne mai ajunge timpul.  Tot suntem mereu pe fuga, la serviciu si inapoi, apoi ne ocupam de casa, de copii, de mancare, de haine, de cumparaturi, incercam sa ne mai si distram. Am obosit numai sa le scriu, daramite sa le mai si fac….

Eu am avut intotdeauna o problema cu timpul. Cineva ar spune, da normal, daca nu stii sa il gestionezi cum trebuie. Asta cu gestionatul chiar ma depaseste, le iau si eu asa cum vin, si incerc sa le rezolv cat mai repede si mai bine, fara nici o gestionare, cel mult o incercare de miniplanificare.

Dar problema mea cu timpul nu e asta. E faptul ca am senzatia ca trece prea repede si eu nu apuc sa traiesc destul in el. Ca nu apuc sa fiu destul de fericita, de bucuroasa, de multumita, ca nu apuc sa fac suficiente lucruri bune, si ca mereu trebuie sa astept. Mereu e ceva de asteptat. De exemplu, toata saptamana astept sa vina weekendul. Apoi toata iarna astept sa vina primavara.  Toata vara astept concediul si ziua mea din august. Apoi toata ziua astept sa vin acasa de la serviciu sa-mi vad copilul, apoi sa vina seara in care ma intalnesc cu iubitul, si tot asa. Niciodata nu pot spune, gata, eu acum vreau sa fie ziua mea, si sa fie, atunci cand vreau. Ar fi dragut, nu?

Stiu ca ce am scris mai sus e gresit, stiu foarte bine ca nu e nimic de asteptat, ca tot ce e cu adevarat important se intampla acum, cand eu scriu aceste randuri, ca a trai din asteptari si pentru ele, e cea mai mare greseala. Observ ca am inceput sa inchei toate articolele cu aceasta idée, poate asa mi-o voi insusi si eu cu adevarat, si poate si voi.  Timpul este acum si aici, haideti sa traim fiecare zi ca si cum ar fi ultima.

Prima zi de primavara

Am visat la primavara toata iarna. Am visat cand afara era frig de imi taia respiratia, am visat cand pamantul era acoperit de zapada grea, am visat in noptile nesfarsite. Am visat ca va inflori primul ghiocel strecurandu-se pe sub zapada ca sa intalneasca soarele, am visat ca se vor grabi si brandusele de primavara sa scoata capusorul colorat in mov, violet, galben sau alb, am visat parfumul sublim al zambilelor si culorile superbe ale lalelelor.

Primavara simt cel mai mult nevoia sa am contact cu natura, sa admir fiecare fir de iarba, fiecare muguras de copac, fiecare plantuta care reinvie, sa ma scufund in cerul albastru, sa ma las mangaiata de soarele caldut. Primele zile in care se poate sta afara, in care pot face cate ceva, orice, in gradina, imi provoaca o mare bucurie.

Azi e prima zi de primavara, ziua cand noi femeile primim martisoare, zambile, ghiocei si toata lumea ne ureaza o primavara frumoasa. Haideti sa ne bucuram din plin de momentele astea, pentru ca ele aduc cu adevarat simboluri ale primaverii, ale satisfactiei ca totul reinvie la viata, ca e un nou inceput.

Tot un nou inceput trebuie sa fie si in sufletele noastre. Sa visam, sa speram, sa dorim ca acest nou inceput sa ne gaseasca schimbate, mai pregatite ca niciodata sa ne deschidem total in fata a ceea ce ne asteapta in acest nou sezon de viata si de bucurie. Cu siguranta vom fi mai vesele, mai fericite, mai implinite, mai iubite, mai dorite, mai frumoase, si in special mai pline de viata, de dorinta de a trai la maxim tot ce ni se ofera, si de a trai cu adevarat ziua de azi, nu de ieri si nici de maine.

Va urez ca acesta sa fie cea mai frumoasa primavara din toate cele traite pana acum, sa aveti bucurii mai multe decat puteti suporta, sa fiti mai frumoase si mai luminoase ca insasi primavara.

Daca aveti gradina si vreti un bun pret pentru seminte de floarea soarelui gasiti pe covera.ro. Tot acolo sunt si utilaje de gradina care va vor fi de mare ajutor.