Sfârşituri

amintiri-prafuite-dar-de-mare-valoare-36985-o

Sfârşiturile cad

Ecoul lor mă înfioară

Le ştiu, le cred, le simt, le ard

Pe ele, clipele, cum zboară.

 

Sfârşiturile cresc

Noi începuturi or să vină?

Le aştept, le caut, le doresc

Pe ele, timpurile, să revină.

 

Sfârşiturile dor

Melancolii de odinioară

Le strig, le chem şi le ador

Pe ele, dorurile, să nu moară.

 

Sfârşiturile se sfârşesc

În amintiri vor să se îmbrace

Nu le mai vreau, nu îmi lipsesc

Pe ele, drumurile, care nu te aduc încoace.

Negare

A răsărit speranţa?

Nu, razele-i sunt arse

Auzi exuberanţa?

Nu, vorbele-i sunt farse.

 

Timpul creşte în mine?

Nu, eu blocată sunt în el

Mai vinde cineva destine?

Nu, se vând locuri în carusel.

 

Se mai nasc începuturi?

Nu, dor sfârşiturile prea tare

Mai zboară noaptea fluturi?

Nu, ucise le sunt aripile împietrite-n aşteptare.

 

30 martie 2013

Dor de verde

verdele-primaverii_40f8a9cc2d0c96[1]

Năvalnic verdele cu țipăt se smulge

Din încleștarea zăpezii ce nu-l mai învinge

Își cheamă armata de fire și frunze

Își țese veșminte de cetini aprinse.

 

Seninul cerului cu el se îmbină

Născând împreună o nouă lumină

Doar ploaia lipsește, curcubeie să crească

O strigă cu sete ca să-l înoiască.

 

Inima-mi doare, se umple de verde

Încă o iarnă în urmă își pierde

Noi începuturi se nasc de niciunde

Alte sfârșituri mor în secunde.