Să fie toamnă

Să fie toamnă cu parfum de struguri vii

Cu grea dulceaţă de gutui portocalii

Cu-n stol de păsări alungit pe cerul larg

Albastre picături de ploaie pe catarg.

 

Să fie toamnă cu potop de frunze moi

Îngălbenite în tăcere pintre noi

Stinse foşniri sub paşii de îndrăgostit

Un Te iubesc furat de vânt. Prea irosit.

 

Să fie toamnă, frig şi ploaie, ceaţă, vânt

Şi raze jucăuşe printre nori râzând

Să fie toamnă cu melancolii adânci

Aşa cum este iar în mine de atunci.

 

Duzina de cuvinte… Gospodina

Vine craciunul ca mâine

Și nu-l pot primi cu pâine

Musai cozonac să fac

Ca să aibă Mosu-n sac.

O rețetă-n fugă am luat

Ca să pun să fac aluat

Rebus zău mi se păru

Palimpsest ea parcă fu.

De lesnicioasă ce era

Nimic n-am înțeles din ea.

Pesemne că gospodina

Nu prea le-are cu rutina

Și când rețeta a încercat

Bucătăria în clocot a dat.

Și ingredientele se pare

Au făcut o reacție oarecare

Și în scop de îndreptare

Au ajuns la gunoi cu încântare.

Și atunci eu m-am gândit

Deștept cel îndrăgostit

De supermarketul cel mare

De rețetă trebuință n-are

Și găsește sub al marketului adăpost

Cozonacul minunat, pufos.

Concluzia o trage fiecare

Soluția e neatingerea de oale

Precum și apelarea la mame

Verticalitate ele oferă

Renumele de gospodină prosperă.

Aceasta a fost duzina de cuvinte propusa de psi.

Vorbirea… ca o carte de bucate

 

Vorbele pot fi servite exact la fel ca mancarea. Asezata frumos pe o farfurie, cu tot felul de aranjamente estetice, sau mancata la graba fara prea mare fast. La fel cum mancarea are tot felul de gusturi, arome, culori si consistente la fel si vorbele spuse pot fi foarte diferite: dulci si mangaietoare, aspre si dure, acre si indiferente, picante si usturatoare. Mancarea ca si vorbirea poate fi in exces datatoare de stari proaste, sau limitata in portii si cuvinte facuta sa iti transmita doar esentialul.

Vorbele spuse, daca sunt ale unui indragostit, pot fi exact ca o… prajitura. Totul incepe cu un blat. Mai greu, mai dens, ca orice inceput. Si de obicei, bine copt. Apoi urmeaza un strat de crema, eventual alba. Cuvintele de dragoste autentica asa ar trebui sa arate, si gustul si consistenta sunt cele mai potrivite pentru dulceata celor transmise. Apoi mai vine un rand de blat. Apoi inca unul de crema, iar la final o glazura, fina, usor crocanta, care intregeste mesajul tandru, delicat si aromat. Singurul defect al unor astfel de vorbe, mult prea asemanatoare cu o prajitura… e perspectiva de a da in diabet, daca se repeta prea des.

Nu stiu de ce am inceput cu desertul (poate pentru ca e felul meu de mancare favorit…). Logic era sa incep cu …ciorba. Stiti voi, ciorba aceea care i-o serveste sotia sotului cand vine cu oarece intarziere acasa si cu oarece parfum de vinoase la bord. Ciorba de ….limba. In care doamna toaca marunt maruntel totul vreo jumatate de ora fara intrerupere, iar domnul aude cuvintele dar mici sanse sa le mai pricepeapa sensul (norocul lui).

Am sarit intentionat peste aperitive. Pentru ca ele sunt genul cuvintelor spuse la rece, care te fac sa te saturi de toate inainte de a incepe masa cu adevarat. Mai bine lipsa de ele.

Dar la capitolul felul II sau principal, avem multiple varinate. Depinde de gusturi si inclinatii. Una ar fi ghiveciul, calugaresc, manastiresc, sau cum s-o mai numi el. In care poti spune absolut tot ce vrei, fara sa se inteleaga nimic, fara sa aiba vreo relevanta. Doar sa spui. Nu importa ce. Cuvintele intepatoare, cele care te scutura putin, cu scopul de a te trezi la realitate, de a te face sa iesi din reverie, pot fi comparate cu o mancare mexicana, picanta, cu mult piper si ardei iute. Sau de ce nu niste minunate sarmalute, care te imbie cu mirosul lor, te atrag fara sa stii cum si de ce, te vrajesc si nu te poti nici cum abtine sa nu le dai curs.

Mancarea poate fi fierbinte, venita de la o persoana care iti vorbeste cu multa pasiune despre ce crede sau simte ea, sau rece si seaca, care te poate motiva sa te schimbi sau te face sa te incapatanezi si mai tare. Sau cel mai trist, poate fi doar calduta, banala, fara vlaga, fara motivatie, cea mai rea din toate.

Mai sunt si bauturile. Cele tari si aspre, cu arome puternice, care ard cu adevarul celor spuse, si de care e mai bine sa te feresti daca nu ai replica pe masura. Apoi sunt si cocteilurile, daaa, dulci, aromate, parfumate, vorbe care te vrajesc, te atrag irezistibil, te seduc si la final te lasa cu o durere cumplita de cap. Mie imi place limonada facuta cu sifon, dulce acrisoara, spumoasa, cuvinte care te fac sa zambesti, te bine dispun, poate chiar ajungi sa razi cu lacrimi si sa vrei sa mai bei si alta data.

Ce ma mira pe mine e minunata inghetata. Ea iese din tipare. E ca de gheata, si iti da fiori reci cand o … mananci, insa dulceata si aroma ei irezistibila e facuta sa te umple de satisfactie si fericire. Nu prea se potrivesc cele doua senzatii, si nu pot fi reproduse de nici un fel anume de vorbire. Exista doar varianta aceea … de la agonie la extaz, dar nu oricine poate avea sau crea astfel de stari contradictorii altora.

In final pot sa mai spun doar ca nu conteaza ce fel de mancare sau vorbire ti se serveste. Daca mancarea e bine gatita, din ingrediente de calitate, e buna orice fel ar fi ea, la fel si vorbirea, daca e cu buna intentie, cu dorinta de a te ajuta, chiar daca aparent e critica, chiar daca poate te scutura putin cu iuteala ei, e poate exact ceea ce trebuie in acel moment. Si poate va veni ziua cand va fi si plina de miere si lapte, cand te va lauda si incanta ca o dulce prajitura. Si va fi tot din multa bunavointa si iubire.

Despre dragoste….altfel

“Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, nu se bucură de neleguire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul. Dragostea nu va pieri niciodată.”

Credeti ca asa iubim noi oamenii? Nici vorba. Iubirea omeneasca obisnuita, sau mai bine zis ce simte cu adevarat cineva care declara ca iubeste, este cam opusul celor scrise mai sus. Nici vorba de rabdare, omul vrea totul acum, ieri daca se poate, de bunatate, da poate, doar in anumite limite. Ati vazut voi indragostit care sa nu se laude in fata iubitei? Eu nu. Macar ca sa o impresioneze si sa o faca mai mandra de el, daca nu din alte motive meschine. Iubiti necuviinciosi exista desigur, mai ales ca ideea de purtare necuviincioasa e mult schimbata in timp, standardele in acest sens sunt mult mai scazute deact erau odata.

Apoi, orice persoana care iubeste sau nu, in ziua de astazi cauta folosul sau, fara doar si poate. Nu ma refer neaparat la foloase materiale, desi sunt multe prea multe cazuri si din astea. Dar cel care iubeste tine motris sa fie iubit la randul sau, poate e mai important pentru el sa fie si sa se simta iubit decat sa iubeasca si sa ofere dragoste. Despre faptul ca dragostea ar trebui sa “nu se manie”… ce sa mai vorbim. Poate dragostea in sine nu se manie, dar omul chiar indragostit fiind cu siguranta o face. Si cu cat dragostea e mai mare si supararile si nervii provocati sunt mai de soi. Stiti cum se spune, ca cine se cearta inseamna ca se iubeste. Pe naiba.

Poate totusi, sper eu, ca indragostitii zilelelor noastre intradevar nu doresc raul, cel putin nu celui pe care il iubesc, si nici nu se bucura de nelegiuire, referitor la aceeasi persoana. Ca in rest…. Da, se bucura de adevar, in masura in care il avantajeaza, acopera totul, mai ales daca e mai  bine sa nu afle iubita de cine stie ce aventuri mai are el, crede tot ce vrea el sa fie adevarat, si nu vede realitatea din spate care e putin diferita, pentru ca da, dragostea e oarba. Spera si sufera. Da, aici e perfect adevarat, omul spera intotdeauna, ca va fi bine, ca iubirea lor va dura vesnic, si apoi, ghinion, sufera din greu ca nu a fost nici pe departe asa.

Poate sunt nitel sarcastica, poate sunt nedreapta, dar daca e sa ne gandim bine, din pacate, sunt atat de rare iubirile adevarate, in care simti ca traiesti si respiri numai prin celalalt, in care gandul ti se duce mereu si fara sa-l poti opri doar la el, cand tresari mergand pe strada pentru ca ai impresia ca-l vezi in orice persoana care trece pe langa tine, cand nici o bucurie din viata ta nu e deplina daca nu o poti imparti cu el, cand nu ii doresti decat binele, chiar daca asta poate insemna un bine mai mic (ca sa nu zic un rau) pentru tine. Am devenit niste fiinte meschine, reci, indiferente, care vrem totul de la celalat si nu oferim mai nimic. Si culmea, mai si numim asta dragoste.