Creneluri de umbre mă îmbracă albastru
Cu gânduri topite în râuri de dor
Cu albe speranțe ce cântă balade
Iubirii căzute ca ploaia din nor.
Pe dealuri străine îmi aleargă emoții
Înșeuate pe valuri de vânt renăscut
În caldă sorbire de vis nestatornic
Ce inimi păzește de necunoscut.
Amare priveliști coboară în mine
Nespuse cuvinte răni redevin
Privirea-i durere când nu ești aproape
Orbirea-i plăcere, atingerea ta e un chin.
9 aprilie 2013
Noaptea, tarziu a-nceput
Luna-a uitat sa rasara.
De nicaieri insa,
Inimi mute au rasarit
Visatoare,
La fel ca stelele
Ce palesc apoi in lumina.
Gandurile,
Corabii triste esuate-n furtuna
Aluneca iar spre trecut.
Emotiile
Pline de ecouri adanci
Ca niste gaturi lungi de egrete
Pierdute sunt, nu au cuvant
Desi le este atat de sete
De-un raspuns.
Aceasta a fost duzina provocata de clubul PSI.
Am scris o poezioara. Prima din viata mea. Nu stiu ce mi-a venit. Nici macar nu am mai incercat vreodata asa ceva. Atat va rog, sa nu aruncati cu pietre, prefer cu rosii cum am mai zis (macar le adaug la salata de marti :-))
Noi cei…
Noi cei ce-am fost atunci
Noi cei ce am visat acelasi vis
Noi cei ce ne-am iubit nebun
Noi suntem noi din nou acum.
Noi prea umblati prin nopti aprinse
Noi prea atinsi de doruri stinse
Noi inimi frante si lipite
Din doi suntem acum iar noi.
Noi cei ce am dormit pierduti
Noi cei care am plans tacuti
Noi cei ce-am suferit de prea mult dor
Noi suntem unul de acum.
