Zbor spre mâine

zbor

M-aş căţăra pe un nor

Navă atinsă de zbor

Cu lacrimi calde-aş ploua

Pe chipul şi mâna ta.

 

Zarea chemată şi ea

Aproape de tine vrea

Acolo este aici

Clipele sunt iarăşi mici.

 

Tace fanfara de ploi

Cântece se-aud în noi

Muzica ta s-o ascult

Fereastră spre mai demult.

 

Liniştea de ar tăcea

Să o cuprind eu aş vrea

În tine să strig doar un dor

Ca norul mâine să zbor.

 

Merităm

Merităm să avem iubire în viaţa noastră. Cu toţii merităm. Chiar şi eu, chiar şi tu. Merităm mai mult decât o viaţă. Oricine poate să o aibă. E simplu. Te naşti şi o ai. O primeşti în dar. Şi ce faci cu ea dupa aceea? O laşi să treacă. Aştepţi. Te şi grăbeşti uneori. O cheltui ca pe salariu. Pe nimicuri. Nu îţi ajunge niciodată pentru lucrurile cu adevărat importante.

Dar noi merităm. Merităm intensitatea clipei, delicateţea emoţiei, frumuseţea gândului, nebunia visului. Merităm chiar şi clipa de tristeţe, de singurătate. Doar tu şi cu tine. Cu dorul tău nechemat, dar atât de prezent în tine. Nebunia cuvintelor spuse sau tăcute. Da, şi tăcerile le merităm. E dreptul nostru. Să închidem în noi, ca într-un sipet îngropat adânc, uitările noastre. Amintirile nu ştiu dacă le merităm însă. Le-am avut sub formă de clipe, de picături de timp, şi le-am irosit. Acum sunt picături de lacrimi. Pe ele da, le merităm. Avem dreptul la ele.

Merităm atâta tandreţe! Câtă putem suporta. Merităm să oferim iubire. Merităm să fim frumoşi, şi buni, şi calzi. Merităm să avem copii şi să ne sacrificăm pentru ei. Merităm să avem prieteni şi să facem totul pentru ei.

Merităm, dar nu o să avem toate astea. Ei şi? Viaţa merge înainte. Viaţa trece înainte să înţelegem că … merităm.

Merităm să aveam iubire în viaţa noastră….

Vis de seară

o-seara-de-vis-2_07bd7c7b46b55f[1]

E pace
Gândul priveşte şi tace
Inima-mi bate pas de defilare
Aerul intră şi iese, ca la plimbare.

E vară
Dorm visele uitate pe afară
Greierii cântă-n surdină de acum
Liniştea moţăie în colbul din drum.

E cântec
Dulce şi moale ca un descântec
Pe el îmi aşez capul senin să adorm
Murmur de lună să-mi picure stele în somn.

E iubire
E zâmbet şi lacrimă, e fericire
Un dor mă-nveleşte pe suflet în vis
Clipă, poartă-mă spre paradis.

Reţetă de dor

imagine-reteta-tort-iubesc-ciocolata_large[1]

Se iau cu multă atenţie şi îndemânare două măsuri de amintiri atât de dragi ţie, se adaugă cinci lacrimi scăpate din greşeală, două din ochiul stâng şi trei din ochiul drept, se completează cu cca. 100 de “Mi-e atât de dor de tine” care te-au făcut cea mai fericită femeie din lume, nu mai conteaza unul în plus, în minus să nu fie, se amestecă bine cu ultimele două visuri şi penultimele două vise, săruturile  se adaugă cât cuprinde, se condimentează cu un strop de parfum pe care nu-l vei uita niciodată, şi cu emoţia nebună a primei îmbrăţişări. Ai grijă să nu uiţi de cele două bătăi de inimă şi cele trei tresăriri când ai impresia că-l zăreşti mereu pe stradă şi niciodată nu este el, şi desigur două tonalităţi din vocea lui gravă şi câteva sclipiri din ochii lui visători. Ar mai fi de adăugat doar câteva clipe din cele în care mâna ta şi-a găsit cel mai minunat culcuş în mâna lui atât de ocrotitoare. Frămânţi bine aluatul rezultat şi-l pui la dospit la căldura sufletului tău o primăvară, o vară, o toamnă şi mai ales o iarnă. Apoi repeţi.  Adaugi toată iubirea din tine şi coci la foc mic pentru tot restul vieţii. Se serveşte împreună cu … un strop de suferinţă.