Duzina de cuvinte… Aşteptări

hepta_110718_99398900

Întotdeauna aşteptările pe care le avem vis-a-vis de alţii ne fac rău. Nouă, celor care aşteptăm de la alţii aumite reacţii, comportamente, atitudini, legate mai degrabă de ce credem noi că este bine, de ce ne dorim noi, nu de felul de a fi şi a gândi al acelor pesoane. Ne hrănim de multe ori cu speranţa că cei din jurul nostru vor răspunde dorinţelor noastre, exprimate sau nu. Dacă e vorba de femei lucururile sunt şi mai complicate, pentru că măsura în care noi ne exprimăm verbal, clar şi concis, aşteptările, este mult mai redusă ca în cazul bărbaţilor, care sunt mult mai dispuşi să spună explicit ceea ce doresc şi aşteaptă de la ele. Şi astfel, şansa unei femei de a fi dezamăgită creşte, proporţionl cu incapacitatea acestei de a înţelege că nasul bărbaţilor nu este, din păcate, atât de fin, şi nici radarul aşa de bine reglat, încât să prindă din zbor esenţa dorinţelor ei. Să ne imaginăm cam cum s-ar desfăşura lucrurile…  Trebuie făcută curăţenie generală, vine Paştele, primavara a sosit (cică), ziua e mai lungă, praful se vede mai bine în lumina soarelui, ea îşi imaginează că el va face tot posibilul să vină mai devreme acasă într-o zi pentru a o ajuta la curăţenie. Începe prin a spune… Offf ce mizerie e peste tot, nici nu se mai vede afară de cât praf s-a adunat pe ferestre. El nimic. Peste vreo două zile… Se aprope Paştele şi n-am ajuns cu covorul la curăţătorie…nu ştiu când o să reuşesc să fac şi asta. El nimic. Începe să fie supărata şi apatică. Nu mai vorbeşte cu el, nu mai râde la glumele lui, poate poate pricepe că se petrece ceva. El nimic. Cum nivelul spiritului de sacrificiu pentru datorie, este maxim la ele, se apucă într-o zi furioasă şi face toată curăţenia singură. Duce şi covorul la curăţătorie, numai ea ştie cum, şi cu ce efort, şterge şi geamurile, căţărându-se în poziţii în care riscul de a cădea este mare, ca să ajungă în colţurile unde el ar fi reuşit să le şteargă fără nici un efort. Dar ambiţia ei e la cote maxime. Seara, apare şi el, vesel şi bine dispus că a avut reuşite la serviciu, desigur că nu observă nimic, nici măcar botul ei de vreo şapte metri şi ceva.  Având în vedere că mai sunt doar două zle până la Paşti, îşi aduce aminte brusc că mama lui făcea curăţenie generală în perioada asta, şi o întreabă nonşalant…. Noi când facem curăţenia de Paşti că mama făcea zilele astea? Imaginaţi-vă cuiul de la grenadă deja tras, secundele numărate, dar mai erau câteva totuşi până la explozie. Dar întrebarea lui le-a anulat brusc pe toate, iar explozia s-a declanşat automat. Nu are rost să înşir cele spuse de ea, lacrimile, nervii, tonul vocii, sunt oricum mult mai edificatoare. Iar la finalul descărcării, el nu poate face decât un singur lucru, să o întrebe uimit…. Dragă, dar de ce nu ai zis nimic? Şi uite aşa s-a dus fericirea din casă pentru o perioadă mai lungă sau mai scurtă. Nu ştiu dacă acesta este un adevăr general valabil, dar sunt convinsă că în multe cupluri se întâmplă scene asemănătoare.  Aşa că, bărbat fiind, dacă vrei să petreci sărbătorile în linişte şi pace, ar fi bine să fii mai atent decât de obicei la semnalele transmise de draga ta soţie sau iubită (nu că soţia nu ar fi iubită), şi să răspunzi, anticipat chiar, aşteptărilor ei.
sursa imagine

De la cei din tabelul de la psi am insa mari asteptari.

Intrebare

Mergea. Privea. Continua sa faca tot ce facea si inainte. Si poate si alt fel de lucruri. Diferite. Dar nu mai era tot ea. Poate ca cea care s-a trezit in dimineata asta, este aceeasi cu cea care a vrut sa doarma aseara. Dar nu a reusit. Dar cu siguranta nu mai este cea care s-a trezit intr-o dimineata de iulie, sau de iunie. Poate nu este decat mai obosita, mai debusolata putin. Poate a obosit sa astepte. Sa viseze. Sa doreasca.  Nu mai vrea sa spere lucruri de nesperat. Nu mai vrea sa astepte momente de vis uitat. Si chiar a inceput sa uite. Doar a inceput. Dar un inceput e valoros intotdeauna. E un prim pas dupa care e mai usor sa le faci pe celelalte. Ramane un gol in urma celor pe care si le refuza de acum inainte (sau care ii sunt refuzate, fara a fi decizia ei in totalitate). Un mare gol. Va fi el reumplut vreodata cu ceea ce trebuie? Cu ceea ce are nevoie sufletul ei? Exact cu asa ceva? Sau doar va fi un fake? O aparenta de iubire, o aparenta de emotie, o imitatie de pasiune… doar o pacaleala, din care se va trezi destul de repede, si care va lasa in urma doar suferinta, a ei, sau mai ales a altora. Poate e mai bine sa ramana doar ea si golul din sufletul ei. Sa se impace cu el. Sa se iubeasca reciproc, si sa fie deajuns. Poate ca asa ar intelege ca de fapt nimic si nimeni din afara nu poate umple acel gol. Doar ea. Ca nu are nevoie de nimeni care sa o faca sa iubeasca. Doar de ea insasi. Ca daca nu se poate iubi suficient incat sa umple golul din inima ei, nu va putea iubi nici pe altcineva atat cat trebuie, si asa cum trebuie. Nici prea mult si nici prea putin, nici prea relaxat, nici prea inrobitor, nici prea indiferent, nici prea sufocant. Doar sa iubeasca, simplu. Si sa primeasca inapoi masura iubirii ei. Nici mai mult, nici mai putin. Nu ca ar fi neaparat nevoie de a mai primi iubire. Pentru ca golul nu ar mai exista oricum. Nici o nevoie anume nu ar mai cere asta.

E doar teorie? Sau chiar e posibil asa ceva?

Peste masura


Intotdeauna am simtit ca a avea masura in toate este calea spre o viata buna, fericita si sanatoasa. A fi echilibrat, a nu alege calea extremelor, ci calea de mijloc, este idealul. A te mentine undeva pe la mijloc, intre a vrea si a face totul sau a nu vrea si a nu face nimic.

Si cand vorbesc de masura ma refer la toate aspectele vietii. Plecand chiar de la felul cum mananci. Oricat de bun ar fi un aliment, chiar si apa care este considerat un soi de panaceu universal, daca exagerezi poate fi grav, sau chiar fatal. Orice soi de lipsa sau abuz poate creea dezechilibre. Nu trebuie sa mananci cine stie ce mancaruri sofisticate, trebuie doar sa mananci de toate cate putin, in asa fel incat sa-ti acoperi tot necesarul de vitamine, proteine, glucide si ce-o mai fi.

Apoi am putea sa vorbim despre munca. E bine, e util, e necesar din toate punctele de vedere sa muncesti. Dar … sa nu exageram nici cu asta. In primul rand cu asta … Pe de alta parte nici imobilitatea, lipsa activitatii zilnice, constante, nu e deloc buna, duce la stagnare, la lipsa oricarei perspective, si e musai de evitat.

Am putea sa vorbim despre miscare, sport, absolut necesar oricarei fiinte umane moderne, de obicei cu o viata sedentara. Este evident utila, dar orice exagerare poate fi periculoasa. Ideea e de fapt sa incerci de toate in viata, dar sa fii ponderat, sa stii sa-ti alegi calea, si sa poti selecta ceea ce este bun pentru tine in cantitatea cea mai potrivita. Sa iti gasesti echilibrul in relatia cu partenerul de viata, cu familia si prietenii.

Dar putem vorbi si de sentimente, emotii, trairi. Ideal e sa ai si aici aceeasi abordare. Intotdeauna mi-am dorit sa iubesc cu masura, dar constant, sa fiu ponderata in tot ceea ce simt, sa sufar (e necesara si suferinta, te face mai intelept) dar cu multa masura si cat mai rar. Dar se pare ca la acest capitol nu e asa cum doresti. Asa ca trebuie sa recunosc ca am depasit masura in toate. Am iubit cu toata disperarea posibila, am sperat cu tot sufletul, am dorit enorm de mult, am visat si am pus prea multa pasiune in tot ce am facut si simtit. Si am suferit pe masura.

Cu alte cuvinte:

Adevarata “masura” a vietii unui om nu se poate obtine decat prin “lipsa de masura”, dorind “fara masura”, indraznind “fara masura”, iubind “fara masura”.

Octavian Paler

 

Fericirea

Ce este fericirea, de ce suntem uneori fericiti si de ce suntem tristi? Confundam bucuria cu fericirea. Oare e acelasi lucru? Poti fi fericit fara sa fii bucuros in acelasi timp? Se pare ca nu. Esti bucuros ca ti-a intrat salariul in cont, dar poti spune ca esti fericit din cauza asta? Esti fericita ca esti in bratele iubitului tau. Esti si bucuroasa desigur. Greu de facut o delimitare. Poate nici nu exista.

In dex scrie ca fericire = stare de mulțumire sufletească intensă și deplină, pe cand la bucurie scrie ca ar fi sentiment de mulțumire vie, de satisfacție sufletească sau exaltare sufletească intensă provocată de emoții puternice. Pare cam acelasi lucru. In fine, important nu e neaparat sa delimitam cei doi termeni decat in masura in care ne ajuta sa le intelegem sensul si poate sa incercam sa fim cat mai des asa.

Am mai scris si alta data ca pentru a fi mai fericiti nu trebuie decat sa fim mai atenti la ceea ce se intampla in jurul nostru, sa nu ratam nici o ocazie, sa valorizam tot ce ne-ar putea provoca beatitudinea.

De fapt, ce poate fi aceasta fericire? O sclipire, un moment magic, o senzatie, da, cred ca poate fi tradus si asa, iar ceea ce trebuie spus intradevar e ca fericirea e trecatoare. E doar un moment, o clipa, o stare de multumire sufleteasca cum scrie in dictionar, o stare de moment. Nu suntem capabili, din pacate, sa sustinem aceasta stare prea multa vreme, ne lasam furati, la propriu, poate fi considerat un furt, o mare pierdere, sa lasam sa treaca acea stare si poate sa o inlocuim cu alta, mai putin placuta, mai putin dorita.

Cu alte cuvinte, daca te intreaba cineva daca esti fericit, ar trebui sa te gandesti cate momente din astea magice iti ofera viata ta actuala, si daca sunt prea putine de ce. Poate nu esti tu capabil sa le percepi, sa le simti asa cum ar merita, poate chiar daca ai trai o altfel de viata, mai buna, poate tot nu ai fi in stare sa traiesti mai multe clipe de fericire.

Schimbarea, daca simtim nevoia de una, trebuie sa vina din noi, nu persoanele care ne inconjoara sunt responsabile pentru fericirea noastra, ci doar noi. Nici evenimentele din viata noastra nu ar trebui sa fie unica sursa de fericire. Toti traim si lucruri placute si momente dureroase. Poate daca ar fi sa facem o medie ele s-ar situa la toti cam la aceleasi valori. In schimb unii sunt mai fericiti, altii mai tristi. Diferenta este in noi. Poate nu am fost educati de mici sa traim la maxim astfel de momente, poate ca desi cand eram copii stiam sa facem asta, cu timpul am uitat, si nu a fost nimeni sa ne aduca aminte. Nu stiu.

Oricum, tot ce va doresc este sa fiti fericti cat mai des, cat mai mult, cat mai profund. Fericirea sa va lumineze chipul si sufletul. Eu sunt fericita.