Melancolie

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Melancolie, picura stingher

Soarele-i trist, n-a mai urcat la cer

Doar norii astern paturi de casmir

Peste al pamantului vechi cimitir.

 

Melancolie, serenada-n cor

Soptita de al frunzelor statornic dor

De rugaciune, pentru soarele uitat

Si vantul cald il striga. Unde ai plecat?

 

Melancolie, mutilat sarut

De buze reci. E vesnic disparut

Din margine de inima ai pornit

O margine de suflet tu ai ravasit.

Apus de iarnă

apus-de-iarna-4_76dc880e4aa959[1]

Melancolie rece simplifică culori

Doar soarele-şi aprinde o rază printre nori

Apus în alb şi negru îngheaţă orice vis

Trezeşte suferinţe uitate în abis.

 

Pustiul de zăpadă acoper-un destin

Uitat de fericire şi transformat în chin

Speranţa e departe în a luminii dor

Doar bezna îşi întinde aripile în zbor.

 

Stranie frumuseţe coboară pe-nserat

În suflet ce priveşte durerea a încetat

Prin gânduri umblă doruri uitate dinadins

Prin vise zboară umbre pe care timpu-a nins.

 

În nemişcare-i totul, doar norii-au propriul dans

Al fantasmelor, haotic, iluzoriu vals

Dar inima tresare, aruncă alb veşmânt

Se-nalță peste lume-a iubirii jurământ.