Despre oameni care nu stiu sa minta

Ma uit la ecranul laptopului, la foaia alba si goala. Si e prima oara de cand am acest blog cand nu imi vine nici o idée despre ce sa scriu. Ori sunt eu prea obosita, ca am muncit azi vreo 13 ore, ori o fi astenia de primavara si nu mai functionez eu la capacitate, nu stiu…. Dar chiar nu am nici o idée de subiect. V-as intreba pe voi, despre ce ati vrea sa scriu, dar, normal, nu imi raspunde nimeni. Asa ca am sa scriu efectiv ce imi trece prin cap. Iar voi o sa ma iertati daca am sa bat campii cu succes. Problema e, insa, ca nu pot sa scriu chiar tot ce imi poate mie capul pentru ca s-ar putea sa va socati. Asa ca nici macar asta nu e o solutie.

Da, m-a salvat cineva care a dat cautare pe google dupa ~despre oameni care nu stiu sa minta~. Eu sunt unul dintre ei, deci nu degeaba motorul de cautare l-a adus pe blogul meu. Nu ca nu as vrea sa mint, nu ca sunt eu cel mai corect dintre oameni, ci pur si simplu pentru ca nu imi iese. Minciunile pe care am incercat totusi sa le spun de-a lungul timpului, au fost niste caricaturi, cei pe care am incercat eu sa-i mint dandu-si seama imediat ca ceva nu e in regula cu mine si cu ceea ce spun. Asa ca am fost obligata sa renunt. Si mai e ceva, care face parte din mine. Un soi de lipsa de diplomatie, de tact, eu spun ce am de spus, indiferent pe cine jignesc. Desigur o fac neintentionat, sunt asa de preocupata sa spun exact ce simt sau ce stiu eu, ca nu mai tin cont ca poate acel lucru poate fi deranjant pentru altii.

A fost cineva in viata mea, care era exact opusul meu, diplomatia intruchipata….Ce picioare luam pe sub masa cand ma apuca pe mine sinceritatea de fata cu altii si aduceam atingere sentimentelor cuiva…. Apoi a mai fost cineva, de data asta de fiecare data cand eram noi doi impreuna cu altii, si eram intrebati ceva, dadeam raspunsuri diferite despre lucruri care nu puteau avea decat un singur raspuns. Adica eu spuneam intotdeauna adevarul, iar el mintea mereu. El avea intotdeauna o motivatie pentru minciuna lui, ca a zis asa ca era mai bine ca persoana respectiva sa stie sau sa nu stie ceva anume, eu nu aveam nici o motivatie, pentru ca adevarul nu trebuie motivat.

Cu alte cuvinte, adevarul trebuie spus, dar combinat cu ceva tact. Nici adevarul gol golut nu e intotdeauna o solutie, si desigur nici minciuna. Idealul e pe undeva pe la mijloc. Cum de fapt e intotdeauna. Calea de mijloc e ceea ce trebuie sa cautam noi mereu in viata si daca o gasim trebuie sa facem un mare efort sa o mentinem, pentru ca ea este de fapt calea fericirii.