Despre relatii

Asa e la moda acum… sa ai o relatie. Pana acum niste ani majoritatea cuplurilor erau formate din oameni casatoriti. Erau inainte prieteni, asa se chema perioada dinainte de casatorie… prietenie, si poate era foarte frumos spus. Si apoi cei doi se logodeau si se casatoreau. Faceau copii, munceau mult ca sa-i creasca, sa ii educe si sa le faca un rost in viata. Si noi cei din generatia celor de peste 40, suntem produsul unor astfel de familii, asta este ceea ce am vazut acasa la parintii nostrii, care, cu bune cu rele, si-au dedicat viata ca sa ne creasca pe noi intr-un cadru familial cat mai adecvat.

Cum am ajuns noi sa nu mai credem in valorile parintilor nostrii imi este greu de inteles. Nu mai credem in familie, ne casatorim si divortam urgent la cea mai mica problema aparuta, ne indragostim de altii, si uitam ca si pe cel de acasa l-am iubit si poate merita sa fie iubit in continuare. Vrem mereu ceva nou, ceva proaspat, vrem sa retraim mereu momentele de inceput, emotiile primelor atingeri si a dragostei care infloreste in inima noastra. E frumos, nu zic nu, e o viata plina de satisfactii poate, dar cred ca sunt satisfactii trecatoare, infantile chiar. Pentru ca ar trebui sa constientizam ca daca ne-am indragostit de 3-4 ori de exemplu si mereu acea dragoste s-a sfarsit, inlocuita de alta, poate ceva e in neregula cu noi.

Ne lipseste stabilitatea emotionala, de fapt cred ca nici nu ne-o mai dorim, pare desuet acum sa declari ca iti mai iubesti sotia dupa 10 ani de casatorie. Se intampla din ce in ce mai rar ca sa vezi cupluri cu 10-20 de ani vechime care inca se mai iubesc, care inca se mai doresc. Sau poate nici macar nu mai e prea multa dorinta, dar ce conteaza? Important e ca cei doi sunt alaturi unul de celalalt, sunt o familie pentru ei si copii lor. Metode de stimulare a libidoului se mai gasesc, bunavointa sa fie.

Traiul in comun, in familie, cu persoana pe care ai iubit-o si ai ales-o e cea mai buna solutie cred pentru oricare dintre noi, barbati sau femei. Cand spui cuvantul relatie, din prima parca spui ceva limitat, redus in implicare fata de cel de casatorie. In caz ca unul din cei doi se imbolnaveste de exemplu, partenerul de relatie cred ca se simte mai putin obligat sa-I fie alaturi celuilalt, pe cand cel casatorit nici nu concepe sa nu faca totul ca sa il ajute pe sotul sau sotia lui. De cele mai multe ori relatiile sunt mai scurte decat casatoriile. Se dezleaga mult mai usor, cu un La revedere, fata de o casatorie care presupune ceva efort si stres pentru a divorta. De aceea, probabil, oamenii nu vor sa se mai complice, si poate de aceea se obisnuiesc asa, sa inceapa si sa termine relatiile, si raman singuri la o anumita varsta.

Din pacate este un curent, o moda acum, impotriva casatoriei si a familie, si tot din pacate chiar si aceia care pana acum cativa ani erau familisti convinsi, au inceput sa se adapteze. Daca tot au divortat, dintr-un motiv sau altul, acum nu mai vor sa o ia de la capat, si se complac intr-un trai incert, prefera o libertate prost inteleasa care nu le poate oferi niciodata ceea ce au avut inainte in interiorul familiei.

Poate de vina pentru starea asta de lucuri este si modul un pic gresit in care intelegem noi casatoria si familia, ca o lipsa totala de independenta, ca o lista mult mai lunga de obligatii decat de drepturi, ca un drept primit asupra celuilalt de a dispune total de el si de timpul lui, ca o dorinta meschina de a primi mai mult decat a da.

A avea si a pastra pe cineva alaturi tine mult de intelepciunea fiecaruia, de experienta de viata (nu prea multa ca devine un soi de balast care mai rau face), de sentimentele reciproce, de dorinta de a mentine acea relatie sau casnicie si disponibilitatea de a face totul pentru asta.

Daca ar fi dupa mine as da o lege care sa-i oblige pe toti cei care au in acest moment o relatie cu cineva sa se casatoreasca. Maine de exemplu. Ar fi cel putin amuzant sa se intample asa ceva. E absurd, stiu, luati-o doar ca pe un exercitiu de imaginatie.

Despre culori


Imi plac culorile. Nu conteaza care, imi plac pur si simplu. Imi plac culorile florilor de exemplu. Niciodata nu am putut sa spun ca imi plac mai mult florile rosii decat cele galbene sau fata de cele lila de exemplu. Imi place albastrul cerului, dar si al marii, imi place verdele ierbii, sau al frunzelor, dar imi plac la nebunie si frunzele ingalbenite, inrosite, aramite de toamna. La fructe la fel. Pot sa fie portocalii, verzi, rosii sau grena, zau ca nu m-am gandit niciodata care din ele mi-ar place mai mult.

Eiiii, dar cand e vorba de haine, de design interior, de masini… devenim pretentiosi. Nu ne place orice culoare cand e vorba de fusta cea noua sau de perdelele din living sau nu mai spun cat de mult ne gandim ce culoare ar trebui sa aiba noua noastra masina. De ce se intampla asta? Cu siguranta e doar o smecherie la mijloc, a producatorilor, a comerciantilor, a designerilor, care scot mereu cate o noua moda, noi culori se poarta, altele brusc se demodeaza. Adica daca tu ai un palton de exemplu albastru si nu se mai poarta, chiar daca el e in perfecta stare, musai sa-ti iei altul rosu, ca e la moda iarna asta. Sa nu mai vorbim de modele, croieli si  cate altele, care ne obliga efectiv sa ne reactualizam mereu garderoba, casa sau masina.

La un singur capitol sunt deacord, ca nu orice culoare se potriveste. La imbracaminte, si nu din cazuza modei, ci datorita faptului ca suntem diferiti si nu ni se potrivesc orice fel de culori sau modele la toti.

In rest as elimina ideea de culoare la moda, culoare care imi place, pentru ca de fapt ne plac toate culorile, sunt minunate toate, nu au cum sa nu ne placa. Putem sa purtam cu predilectie o anumita culoare, pentru ca ne avantajeaza mai mult, dar in rest culorile sunt facute sa existe toate in jurul nostru si ar fi groaznic de monoton sa nu fie asa. Ce-ar fi daca cerul, marea, pamantul, iarba, florile, ar avea toate aceeasi culoare… Roz de exemplu, pentru ca asa se poarta anul asta.  Cred ca balamucurile ar fi neincapatoare.

Va doresc o viata plina de culoare.

Prima data…

De ce nu putem avea mereu aceesi reactie ca prima oara cand suntem atinsi de cineva de care am prins drag? Prima oara sau primele dati cand el te ia de mana poti avea niste emotii si senzatii absolut minunate si foarte puternice, poate mai puternice decat vei avea apoi la activitati mult mai serioase. De ce nu poate fi asa mereu. De ce ”a fi prima oara” e intotdeauna ceva atat de special. Prima intalnire, prima dragoste, prima atingere nevinovata, primul sarut… etc.

Culmea e ca la alte aspecte ale vietii noastre, placerea vine… mancand, cum se spune. Trebuie sa-ti educi papilele gustative ca sa poti aprecia o mancare noua si diferita de ceea ce ai incercat pana atunci. Sau trebuie sa asculti o melodie de mai multe ori, si cu cat o asculti cu atat iti place mai mult. Sau cand apare o moda noua, incep sa se poarte de exemplu din nou pantofii cu varfuri lungi si ascutite, iti trebuie ceva timp sa incepi sa-i suporti si apoi nu te mai poti imagina cu altceva in picioare.

Sunt si situatii cand prima oara poate fi la fel ca a doua si ca a treia si tot asa. Cand mergi la mare de exemplu… te bucuri de fiecare data la fel de soare, de nisipul plajei, de valurile marii. Nu e prima oara diferit, si nici ultima. Cand privesti stelele cu cineva drag alaturi la fel. Cand mergi la o petrecere cu prietenii…etc.

Poate e vorba de frecventa. La mare mergi de regula odata pe an. Ai timp tot anul apoi sa visezi ce bine o sa fie cand o sa mergi din nou. Apoi, nu stai toata noapte cu ochii la stele, mai si dormi. Se intampla destul de rar sa le priviti impreuna. Nu mai spun de petreceri, mai trebuie si munca nu numai distractie. In schimb, dupa prima atingere atat de mult dorita si emotionanta, nu ne putem opri si ne dorim sa ne vedem cat mai des, sa ne atingem la fel. Si poate …. abuzam. Intodeauna am considerat ca relatiile la distanta au meritul lor. Te vezi mai rar si te doresti mai mult. Suferi in perioada in care nu esti langa el, dar si cand te intalnesti … ies scantei. Cel putin o relatie in care te vezi doar in weekenduri poate fi chiar reusita. Ajuta mult la mentinerea in timp a dorintei.

Cu alte cuvinte, vorba aia din stramosi, mai rarut ca e mai dragut, cred ca se potriveste mult mai bine decat am vrea noi sa credem. Nu va instig acum in a va cauta relatii la distanta daca sunteti singuri, si mai ales singure. Astfel de relatii au cu siguranta si dezavantaje mai ales pentru o femeie care are nevoie de sprijin, de ajutor, de siguranta.

Atunci, ce putem face? Sa fim atenti, sa memoram acele prime momente, si sa incercam sa ni le amintim cat mai des, pentru a le pastra vii in noi. E singura cale, si merita incercata.

Mici retete de …. fericire

Ca un blog cu si despre femei ca al meu sa aiba succes ar trebui sa aiba doua categorii importante de articole. Primul ar fi …retetele de bucatarie. Daca as vrea sa dau lovitura musai ar trebui sa includ aici tot soiul de retete de ciorbe, mancarici si dulciuri delicioase. Dar cum eu nu sunt asa o gospodina desavarsita iar de mancat mananc ca sa traiesc si nu fac arta in bucatarie,  e mai bine sa ma abtin. Apoi ar mai fi moda. Neaparat ar trebui sa ma apuc sa studiez noile tendinte in moda, stiluri de imbracaminte, culorile care se poarta  si multe multe altele. Dar, sincer, nu am nici un chef, iar tot sincer va spun ca eu ma imbrac cu ce imi sta mie bine si cu ce imi permit sa cumpar de prin magazine.

Dar exista totusi un soi de retete care chiar ma intereseaza si care pot fi macar la fel de utile ca cele din bucatarie. Retetele simple de fericire.

Cred ca pentru a fi mai fericiti ar trebui doar sa fim putin mai atenti. Atat. Pare si chiar e foarte simplu. Atenti la ceea ce este in jurul nostru, la partea frumoasa si plina de armonie din viata noastra. Oricat ar fi ea in valori absolute sau relative, nu conteaza, acea zona minunata exista. Iar noi nu trebuie decat sa o valorizam, sa-i facem upload, sa o aducem la suprafata.

Haideti sa fim mai atenti la copii nostri, mai ales cand sunt mici. Sa ne facem mai mult timp pentru ei, sa ne jucam cu ei, sa ne ridicam (nu coboram) la nivelul lor. Sa ne uitam in ochisorii lor nevinovati sa incercam sa invatam de la ei sa fim deschisi si sa ne comunicam sentimentele la fel ca ei.

Trebuie sa incercam sa acordam mai multa atentie sotului sau iubitului nostru. De multe ori la cativa ani de la casatorie incepem sa fim mai neglijenti cu celalalt. Nu ca nu-l mai iubim, nu ca nu ne-am dori compania lui, dar grijile sunt din ce in ce mai multe, ratele de platit la banca ne omoara, stresul ca ne putem pierde locul de munca din cauza crizei, ne fac sa fim mai neatenti, mai putin sensibili la aspectele emotionale. Poate ca ar fi bine sa ne programam efectiv un timp de … zilnic in care sa acordam toata atentia doar iubitului nostru. Poate dimineata, sa punem ceasul sa sune cu 15 minute mai devreme, si sa folosim acest timp pentru un pic de dragaleala cu partenerul. Ce poate fi mai placut, mai dulce, mai incantator decat sa iti incepi ziua iubind si alintand pe cel drag si fiind la randul tau mangaiata de el?

Sa incercam sa fim mai plini de bunavointa, sa ii intelegem pe cei din jur fara sa ii criticam, sa ii acceptam asa cum sunt ei, pentru ca in esenta lor toti oamenii sunt buni, asa sunt facuti, fara defecte, doar din calitati. Ca pe parcurs au preluat si unele ganduri sau emotii negative care i-au transformat putin, poate nici macar nu e vina lor. Sa ii ajutam pe cei care au cu adevarat nevoie. Ce bucurie mai mare poti avea decat aceea de a-I da unui copil nevoias o haina calduroasa sau o jucarie mult visata, sa vezi bucuria si recunostinta adevarata din ochii lui?

Una peste alta, ideea e sa incercam sa darium ceva cat mai des, ca e vorba de iubire, de sentimente, de bunatate, de lucruri materiale, eu cred in acel slogan despre care am vorbit si in articolul despre sex. Sa daruim si asa vom fi mult mai fericiti la randul nostru.