Despre motivatie

Noi oamenii suntem capabili de orice (in sensul bun) putem face atat de multe lucruri, putem sa ne schimbam pe noi insine atunci cand intelegem unde gresim, putem renunta la obiceiuri proaste, vicioase chiar, putem deci sa facem tot ceea ce visam. Ne lipseste deobicei un lucru important, MOTIVATIA.

Stiti foarte bine ca de cele mai multe ori cineva se lasa de fumat, de exemplu, cand medicul il avertizeaza ca daca nu renunta se imbolnaveste grav sau chiar mai rau. Sau te trezesti in fiecare dimineata si mergi la serviciu pentru ca esti motivat de salariul pe care il primesti care iti asigura existenta, altfel ai trandavi in pat, etc.

Desigur, pentru a realiza ceva in viata, trebuie mai mult decat motivatie, mai trebuiesc si instrumentele aferente, sa le ai la indemana, anumite posibilitati financiare poate, anumite cunostinte, dar sunt sigura ca daca este o motivatie puternica, si acea persoana doreste cu adevarat sa realizeze ceva anume, va face absolut tot posibilul sa isi procure toate cele necesare.

Din cauza asta probabil e mai important sa ajuti pe cineva sa fie motivat in a face ceva bun pentru el sau poate pentru cei din jur, si mai putin important sa ii pui la indemana instrumentele cu care ar putea face. Daca el nu vrea, sau nu are chef, poate sa aiba toate facilitatile din lume, nu va face absolut nimic.

Poate de aceea copii din familiile mai sarace invata mai mult, reusesc sa faca mai multe in viata, pentru ca isi doresc multe, parintii le pot oferi putin iar ei aspira, au vise care ii motiveaza apoi toata viata. Copii caraora li se ofera totul de mici se lenevesc ca sa spun asa, inclusiv mintea lor ramane mai lenesa, avand putina motivatie in a invata, a munci, a face eforturi pentru e obtine ce? Ceea ce au deja din plin de la parinti.

Dorinta de a avea ceva anume, speranta da e fi sanatos si a avea o viata lunga, sunt deobicei motivatii suficiente pentru majoritatea dintre noi. Dar, e omenesc in acelasi timp sa iti doresti mai mult sa stai cu burta la soare de exemplu in loc sa sapi un sant. Dar daca de santul ala depinde evitarea unui dezastru, in caz de inundatii de exemplu, o sa sapi cu o viteza si o forta de care nu te credeai in stare vreodata.

Am observat ca am tendinta sa scriu mai mult articole motivationale, poate  pentru ca eu stiu ca atunci cand sunt motivata pot sa fac neasteptat de multe lucruri, si sper ca ceea ce scriu eu sa va ajute si pe voi sa va automotivati. Pentru ca asa ceva putem face numai pentru noi insine, nimeni nu se poate motiva in locul nostru, depinde numai si numai de noi.

Despre oameni care nu stiu sa minta

Ma uit la ecranul laptopului, la foaia alba si goala. Si e prima oara de cand am acest blog cand nu imi vine nici o idée despre ce sa scriu. Ori sunt eu prea obosita, ca am muncit azi vreo 13 ore, ori o fi astenia de primavara si nu mai functionez eu la capacitate, nu stiu…. Dar chiar nu am nici o idée de subiect. V-as intreba pe voi, despre ce ati vrea sa scriu, dar, normal, nu imi raspunde nimeni. Asa ca am sa scriu efectiv ce imi trece prin cap. Iar voi o sa ma iertati daca am sa bat campii cu succes. Problema e, insa, ca nu pot sa scriu chiar tot ce imi poate mie capul pentru ca s-ar putea sa va socati. Asa ca nici macar asta nu e o solutie.

Da, m-a salvat cineva care a dat cautare pe google dupa ~despre oameni care nu stiu sa minta~. Eu sunt unul dintre ei, deci nu degeaba motorul de cautare l-a adus pe blogul meu. Nu ca nu as vrea sa mint, nu ca sunt eu cel mai corect dintre oameni, ci pur si simplu pentru ca nu imi iese. Minciunile pe care am incercat totusi sa le spun de-a lungul timpului, au fost niste caricaturi, cei pe care am incercat eu sa-i mint dandu-si seama imediat ca ceva nu e in regula cu mine si cu ceea ce spun. Asa ca am fost obligata sa renunt. Si mai e ceva, care face parte din mine. Un soi de lipsa de diplomatie, de tact, eu spun ce am de spus, indiferent pe cine jignesc. Desigur o fac neintentionat, sunt asa de preocupata sa spun exact ce simt sau ce stiu eu, ca nu mai tin cont ca poate acel lucru poate fi deranjant pentru altii.

A fost cineva in viata mea, care era exact opusul meu, diplomatia intruchipata….Ce picioare luam pe sub masa cand ma apuca pe mine sinceritatea de fata cu altii si aduceam atingere sentimentelor cuiva…. Apoi a mai fost cineva, de data asta de fiecare data cand eram noi doi impreuna cu altii, si eram intrebati ceva, dadeam raspunsuri diferite despre lucruri care nu puteau avea decat un singur raspuns. Adica eu spuneam intotdeauna adevarul, iar el mintea mereu. El avea intotdeauna o motivatie pentru minciuna lui, ca a zis asa ca era mai bine ca persoana respectiva sa stie sau sa nu stie ceva anume, eu nu aveam nici o motivatie, pentru ca adevarul nu trebuie motivat.

Cu alte cuvinte, adevarul trebuie spus, dar combinat cu ceva tact. Nici adevarul gol golut nu e intotdeauna o solutie, si desigur nici minciuna. Idealul e pe undeva pe la mijloc. Cum de fapt e intotdeauna. Calea de mijloc e ceea ce trebuie sa cautam noi mereu in viata si daca o gasim trebuie sa facem un mare efort sa o mentinem, pentru ca ea este de fapt calea fericirii.