Un zâmbet doar

mc3a1scara-ojos111

Un zâmbet dintr-o amintire s-a născut

Pe buze a răsărit fără emoţii sau speranţe

Străin de mine şi de ce mi-e cunoscut

La uşa sufletului când a stat să se descalţe.

 

Un zâmbet doar, nimic mai mult

A stăruit doar preţ de-o mică veşnicie

Poate şi-a amintit o floare ce-a înflorit demult

Sau poate un sărut timid, cu stângăcie.

 

Un zâmbet s-a întristat, şi m-a durut

Că n-am avut să-i dăruiesc o altă amintire

Şi neştiut, stingher a dispărut

Lăsănd în urma lui un strop de nemurire.

Dualitate


dualism1

Urâtul, dezamăgita frumuseţe

Ce s-a pierdut pe sine în noroi

Şi bucuria, vesela tristeţe

Ce-a alungat din casa-i şi venin şi puroi

Iubirea, sublimare a urii

Izvor de preasfinţire, născută din nevoi

Uitarea, prefaţă a amintirii

Medicament al sufletelor de eroi

Prezentul, clipă a nemuririi

Ce arde timp şi viaţă-n noi

Sărutul, izbucnire a naturii

Cascadă prăvălită-n amândoi

Întuneric, renaştere a luminii

Nimic sunt eu, pierdută, fără voi.

13 aprilie 2013

Doar atunci

Doar atunci când eram lângă tine știam să visez că zbor

Și mă pierdeam pe mine în noi, iar cerul mi-era plin de culori

Și luna răsărea doar pentru bucuria mea de-a te avea

Pe tine doar, nimic nu-mi doream, nimic altceva.

 

Doar când la tine gândeam dorul era izvor, nesecat în mine curgea,

Inima șoptindu-ți numele adânc tresărea

Mâna flămândă o căuta mereu pe a ta

Soarele credeam că numai pentru tine lumina.

 

Doar acum când visele adormite îmi sunt

Liniștea parcă a cuprins întregul pământ

Nimic nu mai doare, de nimic nu-mi e dor

Păsări mă strigă cu al lor țipăt, dar eu am uitat să zbor.

Duzina de cuvinte… Ganduri

Imagine de aici
Plutesc, ganduri alambicate cad alandala in mintea mea. Or fi de la cerul plumburiu care ma apasa pe suflet? Or fi de la emotiile triste pierdute printre cuvintele nespuse? Creierul meu se chinuie sa le proceseze huruind ca un malaxor putin defect. Un murmur surd vibreaza in capul meu, si ma intreb, de ce nu las gandurile alea, ce ma strang ca un monstru cu sapte capete, sa treaca pur si simplu, fara sa ma afecteze in vreun fel. De ce le accept, de ce le permit sa se intinda ca un eventai fluturat de altcineva prin fata ochilor mei? Poate pentru ca unele dintre ele imi readuc in memorie momente pline de emotie, care ma umplu de o duiosie dulce si calda, care ma infioara si ma fac sa le vreau iar si iar in mine, sa le absorb ca uscaciunea pamantului ploaia. E un gand tamp, pentru ca stiu ca acele momente sunt unice si irepetabile, nu vor mai fi, nu ma vor mai atinge cu delicatetea lor. Nimic din ce a fost nu se va mai repeta, nimic din ce am simtit nu voi mai simti din nou. Poate e o marsavie din partea lor, a acelor ganduri, sa revina, sa nu-mi dea pace, sa-mi aminteasca, din nou, de el. Sau poate nu vor decat sa-mi devina asistenta la ceea ce va fi de acum inainte, sa ma faca sa inteleg ca ce a fost a fost, si ca ce e mai frumos abia acum incepe.

N-am vrut, dar iata ca am scris totusi o duzina dupa cuvintele propuse de psi.