Cine eşti

sat din bucovina

Te-aş recunoaşte dintr-o mie
De nopţi căzute fără sens
Te-aş mângâia cu apa vie
Din picătura unui vers.

 

Aş lăsa neaua să te cheme
Din albul ei să inventezi culori
I-aş cere iernii să scrie poeme
Eu să ascult ninsoarea de fiori.

 

Şi la răscrucea de lumină
Să mă înalţ spre mângâierea ta
Ca să mă iau cu visele de mână
Secunda când mă va îmbrăţişa.

 

Te-aş recunoaşte dintr-o mie
Oricâte roluri ai juca
Şi te-aş privi ca pe-o fotografie
A iernii tale. Şi a mea.

Mic cântec

Nopţi grele, grele nopţi

În întuneric pândesc hoţi

Să fure inimi răvăşite

Să aprindă focuri înroşite.

 

 

Zile grele, grele zile

Un ţi-e sufletul copile?

În cutia cu comori

Unde gândurile-s flori?

 

 

Lungi drumuri, drumuri lungi

Niciodată nu ajungi

Unde inima ar vrea

Să umpli dorul din ea.

 

 

Lungi tristeţi, tristeţi prea lungi

Eu te chem şi tu m-alungi

Eu te-alung şi tu mă chemi

Ca verdele prin poieni.

 

Prima poezie

Am scris o poezioara. Prima din viata mea. Nu stiu ce mi-a venit. Nici macar nu am mai incercat vreodata asa ceva. Atat va rog, sa nu aruncati cu pietre, prefer cu rosii cum am mai zis (macar le adaug la salata de marti :-))

Noi cei…

Noi cei ce-am fost atunci
Noi cei ce am visat acelasi vis
Noi cei ce ne-am iubit nebun
Noi suntem noi din nou acum.

Noi prea umblati prin nopti aprinse
Noi prea atinsi de doruri stinse
Noi inimi frante si lipite
Din doi suntem acum iar noi.

Noi cei ce am dormit pierduti
Noi cei care am plans tacuti
Noi cei ce-am suferit de prea mult dor
Noi suntem unul de acum.