Atâta ploaie

atata ploaie

De la atâta ploaie s-au înecat cuvinte

Nici curcubee nu mai cresc în ochii uzi

Chiar nici în minte

Gândurile nu mai au acea culoare

Pe care o strângeam avidă

Ca pe-o îmbrăţişare.

De la atâta ploaie am rătăcit cărarea

Urmele paşilor pierduţi s-au sters

Lăsând doar răsuflarea

Zilei de ieri trecând prin azi spre mâine

Unde mergeam?

De ce? Şi către cine?

De la atâta ploaie a obosit şi vântul

Norii-s prea grei, dar las` că s-o învârti

Sub ei pământul

Şi va veni în locul lor o rază împlinită

Şi-i voi zâmbi şi eu

Neobosită.

Mic pastel de iarnă

pastel de iarna

Îmi îngheață zorii

Soarele-i de-argint

Se alintă norii

Semănați de vânt.

 

Se înalță frigul

Luna s-anjosit

Albită de gândul

Cel neobosit.

 

Neaua nu e gata

Sita n-a cernut

Fulg cu fulg din vata

De anul trecut.

 

Ochii dau să vadă

Dincolo de cer

Norii de zăpadă

Înghețați de ger.

 

Iarna e aproape

Nu ne va-ntreba

Inima de-o încape

În strânsoarea sa.

Apus de iarnă

apus-de-iarna-4_76dc880e4aa959[1]

Melancolie rece simplifică culori

Doar soarele-şi aprinde o rază printre nori

Apus în alb şi negru îngheaţă orice vis

Trezeşte suferinţe uitate în abis.

 

Pustiul de zăpadă acoper-un destin

Uitat de fericire şi transformat în chin

Speranţa e departe în a luminii dor

Doar bezna îşi întinde aripile în zbor.

 

Stranie frumuseţe coboară pe-nserat

În suflet ce priveşte durerea a încetat

Prin gânduri umblă doruri uitate dinadins

Prin vise zboară umbre pe care timpu-a nins.

 

În nemişcare-i totul, doar norii-au propriul dans

Al fantasmelor, haotic, iluzoriu vals

Dar inima tresare, aruncă alb veşmânt

Se-nalță peste lume-a iubirii jurământ.

Ger

fata inghetata mmd[1]

Gerul cade peste noi

Ne găseşte în suflet goi

Ne alungă tristul gând

Îl întoarce în pământ.

 

Fulgul sus a  îngheţat

De cădere a uitat

Ne priveşte cu uimire

Zgribuliţi în adormire.

 

Chiar şi norii ne-au uitat

În zări s-au împrăştiat

Cerul a urcat mai sus

Neatins de vise, dus.