Binele tuturor

Este clar că binele tuturor e şi al nostru. Nu poate să ne meargă doar nouă bine, restul oamenilor fiind în situaţii sociale, materiale, emoţionale nu prea fericite. Suntem parte dintr-un întreg, şi binele acelui întreg este evident şi al nostru.
Dar. Pentru că întotdeauna există şi un dar. Binele tuturor e una, şi binele fiinţelor luate individual şi raportate doar la noi e alta. Când ne raportăm la o persoană anume, putem avea reacţii total diferite în ceea ce priveşte binele pe care il dorim. Copilului, părintelui, soţului, iubitului nostru îi dorim binele cu orice preţ, chiar cu preţul răului nostru. De multe ori îi băgăm pe gât binele, aşa cum îl interpretăm noi, cu toată buna noastră intenţie, făcându-i de fapt mai mult rău. Şi nu ne lăsăm uşor convinşi să renunţăm.
Apoi, colegului de serviciu, vecinului, amicului de şpriţ, îi dorim de regulă binele, dar în măsura în care asta nu determină un rău al nostru, cât de mic. Dacă şi noi şi colegul de serviciu aspirăm la aceeaşi funcţie devine o problemă. Binele colegului ar însemna să primească el funcţia. Şi noi? Să fim sinceri şi corecţi, în 99% din cazuri vom dori noi funcţia, şi vom şi face tot posibilul s-o căpătăm. E posibil să realizăm chiar că celălalt o merită poate mai mult ca noi. Nu contează. Acum, în funcţie de educaţie şi personalitate metodele de a acţiona în sprijinul a ceea ce ne dorim vor fi mai mult sau mai puţin cinstite, corecte, colegiale, etc.
Apoi sunt ceilalţi, necunoscuţii, de care de multe ori ne împiedicăm în piaţă, la supermarket, în autobuz, metrou, troleu sau ce-o mai fi, în trafic, etc. Faţă de aceştia reacţiile nostre sunt aproape de adversitate. Ce să spun… chiar şi la biserică, la vreo cinstire de moaşte, la vreo pomenire sau alte îndeletniciri din astea sfinte, oamenii sunt… speciali, ca sa zic aşa. Se calcă unii pe alţii în picioare, la propriu dacă au ocazia, se împing, se înghiontesc, totul ca să ajungă acolo unde şi-au propus, mai repede, înaintea celorlalţi. Să-şi ia porţia de sfinţenie şi să se întoarcă acasă mai puri, mai curaţi, mai fericiţi.
E greu de înţeles aşa ceva, şi totuşi se întâmplă. Nu doar o dată ci mereu, de fiecare dată când apare ocazia. Ce simt acei oameni, ce gândesc în momentele acelea, e greu de aflat. Fiecare îşi redescoperă atunci simţul ascuţit al dorinţei de supravieţuire, cu orice preţ. Atunci binele celorlalţi sau al tuturor dispare din ochii fiinţei umane, dorinţa disperată de a obţine acel ceva îl orbeşte pe om, şi scoate la iveală trăsături ascunse de veacuri, adânc înrădăcinate, dar care conţin în ele o forţă fantastică. Lipsesşte-l pe om de minimul necesar pentru a trăi, pune-i în pericol viaţa lui sau a copilului lui, şi binele tuturor nu va mai exista, ci doar unicul bine personal.
Poate că aşa trebuie să fie. Instinctul de conservare trebuie să funcţioneze, e vital suprevieţuirii omului ca specie, dar totuşi, de foarte multe ori se încalcă orice urmă de decenţă, şi în situaţii precum cele expuse oamenii se transformă în animale absolu gratuit şi de neînţeles, în numele binelui şi a iubirii.
Şi atunci, cum rămâne cu binele tuturor? Ei bine, acesta este doar o noţiune pur teoretică, ceva abstract, fără aplicabilitate practică. E doar un termen filozofic, dar o temă generoasă pentru psi-luneala de azi. De aplicat îl aplică fiecare cum îl taie capul, în funcţie de evoluţia sa spirituală, de educaţie, de propria experienţă de viaţă, şi de situaţiile concrete în care este pus.
Vă doresc tot binele din lume.

Duzina de cuvinte… Nimic nou

Întotdeauna suntem la începutul și sfârșitul vreunui vis. Neliniștea unui sfârșit sau a unui început ne cutremură mereu pe noi, oamenii. Imagini din trecut ne asaltează, ne țin legați, ne blochează zborul. Neacceptarea faptului că ce a fost a fost, și că trebuie să trecem peste, doar mai îmbogățiți, mai compleți, nu mai dărâmați, produce suferință și acum, în prezent. Suntem reflexia gândurilor noastre. Nu neapărat a faptelor noastre. Ci a reacțiilor față de reușitele și eșecurile din trecut. Modul cum am reușit să trecem peste împrejurările mai puțin favorabile din viața noastră ne marchează evoluția viitoare. Inconsistența noastră constă și în faptul că încercăm să ne încadrăm în anumite tipare pe care societatea ni le impune, și care de multe ori nu ni se potrivesc. E drept că, într-o anumită măsură acestea sunt necesare, trebuie să existe o anumită disciplină, o anumită rigoare pe care majoritatea sa o respecte. Fără ele ar fi haos.  Dar depinde ce rol atribuim acestora. Cât din ele ni le autoimpunem doar ca să fim ca ceilalți, să nu ieșim din rând. Pentru că a fi diferit provoacă respingere, și mai devreme sau mai târziu suferință. Sufletul și mintea noastră au nevoie de imagini frumoase, pozitive, despre noi înșine și despre tot ce ne înconjoară. Iubirea adresată nouă înșine si celor din jur e calea măreață spre împlinirea personală.

Provocare propusa de psi

Duzina de cuvinte… oameni si ganduri

Gandurile sunt uneori niste simple baloane de sapun. Vin de niciunde si se sparg banal in mintea si in constiinta noastra. Si nu vin niciodata singure. Ca atunci cand sufli in pelicula aceea si ies o multime de balonase mai mici sau mai mari, mai colorate sau mai transparente. Au doar aparenta unor cercuri cu contur alb sau colorat dar de fapt sunt  complet lipsite de continut. Depind doar de lumina care se reflecta in ele. Asa si cu astfel de  ganduri, ele stralucesc doar in functie de importanta pe care le-o dam chiar noi.
Dar sunt si ganduri care ne umplu mintea si lasa urme adanci, ca un alfabet sapat in piatra. E inutil sa incerci sa scapi din prinsoarea lor. Oricat te-ai razvrati, ele isi lasa pulberea de piatra cioplita in inima si sufletul tau, si se transforma acolo in sperante, in dorinte si visuri. Si uite asa inima ta ramane captiva intre bucati de trecut, mintea nu poate sa uite, iar sufletul tanjeste sau arde incandescent. De cele mai multe ori nici macar nu te mai razvratesti, te lasi prada lor, pentru ca in ele ti-ai gasit poate candva fericirea.
Acum inlocuiti cuvantul GANDURI din frazele de mai sus cu OAMENI (sau vise, sau cuvinte) si o sa vedeti ca e la fel de valabil. Va doresc sa aveti numai ganduri bune si numai oameni adevarati langa voi.

Alte duzini gasiti in tabelul de la clubul PSI.

Cuvinte, cuvinte

Ma uit in urma pe blog, cat de multe cuvinte s-au adunat…. Daca rasfoiesti pur si simplu postarile fara sa dai importanta continutului frazelor, dai de tot soiul de cuvinte: iubire, emotie, sentimente, dragoste, dar si ura, invidie, rautate, etc. Acum citind asa alandala mi-a sarit in ochi urmatoarea combinatie de cuvinte: inseala, gandim, sex, stins, hrana, emotii, aripi. Am gasit si un cuvant scris gresit cu ocazia asta… si l-am corectat.

Ce incarcatura duc cu ele cuvintele! Chiar si asa citite fara noima tot iti induc anumite stari mentale. Daramite asezate frumos in fraze curate si elegante. Nu stiu ce forma a cuvantului e mai de impact, cea scrisa sau cea vorbita? Nu m-am gandit niciodata la asta. Cred totusi ca cea vorbita ar trebui sa fie mai puternica pentru ca e insotita de ton, de mimica si gesturi care ii dau mai multa forta. Dar are si dezavantajul de a putea fi intrerupta, sa ii lipseasca cursivitatea si sa-si piarda poate din continutul de ansamblu. Pe cand cea scrisa, daca e mestesugit bagata in fraze, si are o fluenta, o continuitate, te prinde, te acapareaza si te poate influenta poate mai puternic.

Ce bine ar fi pentru noi oamenii daca am putea sa folosim fata de semeni numai cuvintele frumoase, numai vorbele pline de bunavointa. Sa facem complimente, sa laudam, sa incatam pe cei din jur cu dulceata vorbelor noastre. O vorba buna spusa cuiva din inima nu se uita niciodata. Eu cel putin imi aduc aminte mereu de anumite lucruri care mi s-au spus de-a lungul timpului. Atat cele binevoitoare cat si cele neplcute. Pentru ca, din pacate, nici acestea din urma nu se uita. Si dor. La fiecare reamintire.

Cum ar fi fost viata noastra fara cuvinte? Extrem de greu de imaginat. Poate mai simpla si mai buna, sau mai simpla si mai insipida. Mai complicata nici intr-un caz. N-ar mai exista carti, ziare, bloguri, teatre, ar fi muzica dar numai instrumentala, dar cat de tare ne-ar emotinona…. cand emotiile vin pe un canal mai ingust vin cu mai multa forta de impact.

Mi-ar place sa traiesc o zi intr-o lume fara cuvinte, sunt convinsa ca m-ar schimba o astfel de experienta definitiv. Calugarii sunt cei care experimenteaza astfel de stari, facand un juramant al tacerii. Ati incercat vreodata sa va impuneti sa nu vorbiti o anumita perioada de timp? Ei bine eu am incercat. E o experienta cu totul si cu totul speciala. Introspectia devine mult mai puternica, esti mai atent la ceea ce simti, ramai doar tu si cu tine. Iar dupa, cand reincepi sa vorbesti, cuvintele spuse au cu totul alt impact, cei din jur le asculta cu mai multa atentie si le dau alta valoare.

Haideti sa ne facem o lista de cuvinte sau expresii care merita spuse si sa le adresam zilnic celor dragi. Lista mea ar suna cam asa: multumesc, ma bucur, te iubesc, te felicit, iti doresc, ce frumoasa esti, ce bine arati astazi, bravo, fii fericit, ai grija de tine, sa fii sanatos, cu multa placere, ce pot face pentru tine, mi-e dor, etc.