Căutări

mare

Îmi caut steaua plină de înserare

Îmi caut valul în pustia mare

Îmi caut visul coborât sub pleoape

Departe sunt sau poate prea aproape.

 

Îmi caut umbra în lumină dusă

Îmi caut sângele-n inima strânsă

Îmi caut clipa în clepsidra rece

Timpul sunt eu și totuși timpul trece.

 

Îmi caut pașii în cărarea mută

Îmi caut gândul în mintea tăcută

Îmi caut chipul în oglinda veche

Cu tine sunt și totuși nepereche.

 

O lume întreagă

560639_306954482745461_579689577_n
Îi oferise totul. Toată inima, toate gândurile, toate emoțiile ei. Și tot sufletul. Îl desprinsese fără regrete din lăcașul lui, îl despăturise ca pe o hartă și i-l așternuse în față. Dar el nu făcu decât să aleagă un drum la întâmplare fără un punct anume de plecare și fără vreun sfârșit, să-l urmărească câteva clipe cu degetul și apoi să renunțe plictisit. Poate erau prea multe drumuri acolo, pe hartă. Și nu s-a putut decide. Sau erau prea monotone, fără provocări majore, fără piedici care să-i stârnească interesul. Toate erau line și plecau de la ea și se sfârșeau la el. Niciodată invers.

Erau si izvoare acolo, mai toate limpezi și cristaline. Puteai să îți vezi imaginea în ele ca într-o oglindă, oglinda ochilor ei. Poate că ceea ce vedea acolo nu era tocmai ce i-ar fi plăcut lui. Pentru că ochii ei nu cunoșteau minciuna. Îl reflectau atât de fidel încât el prefera să evite contactul sufletelor lor.

Imensele oceane ale hărții ei se aruncau însă cu putere în maluri, sfărmau pietrele tranformându-le în nisipul cel cald, zbuciumau valuri în larg, înnebunite de uragane teribile, sau amuțeau adormite legănându-și blând sirenele. Toată forța asta interioară îl speria, știa că nu i-ar face față furtunilor.

Și mai erau pe acea hartă, verzi pajiști, presărate cu flori atât de modeste, care își ridicau capul cu sfială spre cer doar când soarele era așezat în divan de nori. Altfel le-ar fi orbit strălucirea lui. Și mândrului soare nu îi era dat să le vadă, crezând sau sperând că ele nici nu există.

Dar erau acolo și munți semeți, mândri că pot privi soarele în ochi. Ghețarii lacomi acaparau verdele pădurilor de pe poale și străluceau întrecându-se cu soarele căruia îi reflectau și multiplicau exploziile.

Nici izvoarele limpezi, nici neliniștitele oceane, nici modestele flori sau ghețarii puternici nu îl făceau să se simtă prea confortabil în această lume a sufletului ei. Pentru că întreaga lumea era de fapt a ei. El alegând să se autoexcludă.

Poveste dragă – Poveste de adormit copiii IV

Poveştile nu sunt poveşti cu adevărat decât dacă sunt scrise sau spuse pentru copii. Ei sunt cei care te ascultă extaziaţi când le citeşti o poveste. Astăzi am să vă povestesc despre cum îi spuneam eu băiatului meu până acum vreo doi ani povestea dinainte de culcare. Ne puneam in pat amandoi şi îl întrebam: Ce poveste să-ţi spun în seara asta. Iar răspunsul era invariabil, de cca. un an şi jumătate acelaşi: Pinţu. Sigur nu bănuiţi că povestea cu Pinţu era de fapt Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici. Şi începeam: A fost odată ca niciodată o… şi aici intervenea el… Legină Leaaa… De fiecare dată totul decurgea identic. Sau aproape, că de multe ori făcea poante şi le zicea aiurea intenţionat. În fine. Continuam: Şi regina cea rea avea o… ghindăăă ..zicea repede el să nu apuc eu sa spun… fermecată completam eu. Şi ea întreba oglinda… aici nu mai înţelegea nimeni nimic…ghindă joală cine moasă ţală? Iar oglinda zicea… Abă padaaa… Şi atunci regina cea rea se supăra foarte tare, şi chema la ea un …vânătol… şi îi dădea o cutie să-i pună inima Albei ca Zăpada în ea şi să i-o aducă ei. Vânătorul o lua pe Albă ca Zăpada şi plecă cu ea în pădure. Când ajunseră într-o poiană i se făcu milă de ea şi îi dădu drumul iar în cutie puse inima unui …laş … Iar …Abă Pada plecă în pădure şi merse muuuulllttt, şi i se făcu ..foane, şi i se făcu… somn, şi târziu ajunse la o căsută… mică (de multe ori zicea male… la mişto). În faţa căsuţei era o … masă miiiiccccă, cu …două...(întotdeauna zicea două, deşi îl corectam de fiecare dată, asta timp de aproape doi ani)… căunele, şi pe masă… două (adică tot şapte) catonele. În casă erau …două pătuţuri evident, iar ea mâncă mâncarea şi se culcă în pătuţurile cele mici. Piticii tocmai veneau de la muncă cântând. Aici cântam amandoi şi ne gâdileam… Hai ho, hai ho…etc. cu variaţiuni de la o seara la alta, în unele seri cântam tare cat ne tinea gura, în altele şoptit, altă dată mă lăsa numai pe mine, sau voia să cânte doar el, dar mai trebuia să-l ajut.

Între timp… legina cea lea, întrebă iar oglinda… ghindă joală cine moasă ţală? Şi oglina zise… Abă padaaa… Regina cea rea se supără iarăşi foarte tare şi se transformă într-o …vlăjitoale leaaaa. Şi îşi zise… Lasă Albă ca Zăpada că îţi vin eu de … aaac (hac). Luă un coş cu mere otrăvite şi plecă în pădure. Când o văzu pe Albă ca Zăpada îi zise: Ia şi tu un măr, că uite ce..loşu şi mos eee. Albă ca Zăpada luă mărul muşcă din el şi căzu jos. Ca să nu mă mai lungesc vă spun doar finalul, partea preferată de fapt când vine Pinţu călare pe un cal … negu (niciodată nu voia să spună alb), şi piticii zgălţîie sicriul şi îi sare bucăţica de măr din gât şi se trezeşte Albă ca Zăpada şi se îndrăgosteşte de prinţul cel frumos şi pleacă cu toţii la palatul lui şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţe.

Credeţi-mă că am încercat să-i spun în toată perioada asta şi alte poveşti. Sigur că îi citeam ziua şi altele, nu rămăsese doar cu asta. Dacă totuşi seara la culcare se lăsa convins să îi spun alta ghiciţi ce se întâmpla apoi. Terminam povestea ne mai drăgăleam un pic şi gata, nani. După vreo câteva minute, în care oricum eu stăteam în tensiune, auzeam. Mamaaa. Eu: da. Acum îmi zici Pinţu? Şi nu aveam nici o cale de scăpare. Ziceam şi Pinţu. Oricum ajunsesem să am frisoane, dupa vreo cateva sute de ori de spus această poveste de-a lungul timpului, numai cât auzeam Pinţu…

Deci poveste mai dragă ca asta… greu de închipuit 🙂

Cititi alte psi-luneli cu povesti dragi in tabelul de la psi.

Pescarus

Goană nebună de aripi plutind

Albastrul marii întreg să-l cuprind

Gândul verde să-mi fie de-al algelor dor

Visul să-mi fie sălbatic, în mii de culori.

 

Spre nori să m-avânt în aprigul zbor

De dorul nebun apoi neînfricat să cobor

În valuri de spumă să mă înveșmântez

Adânc de iubire în suflet să înmormântez.

 

Și marea prea calmă oglindă să vrea

Imagini trecute mă lase să văd în ea

Din alt zbor căderea s-o șterg amăgit

Uitată să-mi fie iubirea… și tot ce-am iubit.