Noptile

Zilele sunt mai … uzuale, mai ordinare ca sa zic asa. Noptile sunt in schimb extra…ordinare. Tot ce faci noaptea e altfel decat ziua. Tot ce simti noaptea parca e mai intens. Lipsa luminii, creaza o atmosfera incerta, nesigura oarecum, pot aparea chiar unele spaime, angoase, stari de melancolie. Poti vedea cu ochii mintii umbre din trecut, poti retrai stari uitate, poti sa suferi sau sa te bucuri pentru ce a fost.

Noptile. De multe ori nu reusim sa dormim. Ori pentru ca este luna plina, ori pentru ca avem unele probleme care nu ne dau pace ori pentru ca suntem indragostiti si ne gandim doar la cel iubit… Se spune ca noaptea e un sfetnic bun. Gandim in liniste, ne facem planuri, rememoram intamplari recente, sau conversatii purtate, care ne-au afectat, si de multe ori acelasi gand sau eveniment il reluam de zeci de ori, incercand sa gasim o rezolvare sau chiar sa schimbam ceva din ceea ce am spus sau am facut, desi stim ca e imposibil. Vorba spusa nu mai poate fi luata inapoi. Efectele ei vor continua sa existe multa vreme si sa afecteze pe cel vizat, si poate indirect si pe altii sau chiar pe noi prin efectul de boomerang. Daca ar aduna cineva toate gandurile unei nopti, ale tuturor, nu ar ajunge memoria tuturor calculatoarelor din lume. Chiar si gandurile unui singur om care nu doarme o noapte de griji sau din prea multa dragoste sunt infinit de multe.

Daca avem posibilitatea sa stam afara undeva intr-un parc sau in propria gradina, efectele noptii pot fi cu adevarat fantastice. Privind cerul plin de misterioasele stele intr-o noapte senina poti fi cu adevarat impresionat. Starea emotionala creata de imensitatea de stele e speciala si unica.  Poate esti tentat sa-ti alegi una dintre ele, ca sa te calauzeasca in viata, cum faceau odinioara oamenii, care erau mai apropiati de natura decat suntem noi acum.

Apoi, noaptea are pentru noi si alte efecte speciale: tacerea adanca plina de sunete si fosnete ireale, lumina alba a lunii, un vanticel racoros, o bufnita zgomotoasa, pot sa te infioare cu adevarat, si sa-ti creeze niste stari emotionale aproape imposibil de reprodus in timpul zilei. E ceva intre mister, atmosfera de basm, poezie, un pic de nesiguranta, care te fac sa nu mai fii acelasi om stapan pe tine din timpul zilei. Poate sa-ti fie un pic teama, sau poate iti poti pierde capul mai usor daca este si persoana potrivita langa tine. Autocontrolul poate fi mai usor ratacit noaptea printre stelele de pe cer sau odata cu fosnetele copacilor.

Noptile iti este dor de dragoste, de emotii, de trairi intense, regreti ziua care a trecut ca poate nu ai facut tot ce puteai ca sa fii tu mai ferici si sa-i faci pe cei din jurul tau mai fericiti. Noptile visezi cu ochii inchisi sau deschisi la zile frumoase si bune, la iubire si intelegere, la emotii si trairi pozitive, la implinirea viselor avute. Avand in vedere ca e ora 1 noaptea nu pot sa va doresc decat noapte buna si vise dulci.

Noapte buna, somn usor

Sapte purici pe-un picior

Sapte si pe celalalt

Sa te traga jos din pat.

Maturitate

Anul asta se implinesc 25 de ani de la majorat. Deci 25 de ani de maturitate.  Nu e un moment obisnuit de bilant, dar ma gandeam sa facem totusi un mic inventar al acestui sfert de veac, cel mai frumos, cel mai fructuos, cel mai important, cel mai plin de momente magice din viata noastra.

Ce-am facut eu in acesti ani. In primul rand am muncit. Zi de zi, de la 18 ani fara 7 zile. Am facut si facultatea in paralel. Nu a fost deloc usor, dar evolutia ulterioara a facut sa merite tot efortul. Am crescut tot timpul ca nivel de pregatire profesionala, experienta si chiar si statut social atingand maximul pe care mi l-am propus vreodata. Dar pe final, cand nu mi-am mai propus nimic am dat putin inapoi, dar asta nu e decat provocarea de care aveam nevoie ca sa ma mobilizez si sa revin.

Material, am trecut prin aproape toate fazele posibile. De la a face economie si a strange ban cu ban pentru a-mi cumpara cele necesare, pana la a avea tot ce isi poate dori un om rezonabil. Sincer acum nu-mi doresc mare lucru din acest punct de vedere, desi nu e chiar cea mai buna perioada, pentru ca stiu cum este sa le ai pe toate si nu mai e nici o noutate pentru mine.

Ce ma bucur cel mai mult ca am realizat in acesti ani e copilul. E micut dar va creste si imi aduce mai multe satisfactii decat toate celalalte capitole la un loc. Pentru el merita sa fac eforturi pe toate celalate planuri. E sufletul meu si o motivatie constanta si extrem de importanta pentru mine.

Am lasat la urma aspectul sentimental…. ce pot sa spun? N-am pierdut timpul degeaba nici la acest capitol. M-am indragostit, am iubit, am fost fericita si am suferit. De mai multe ori. Diferit de fiecare data, cu nuante si trairi noi, dar cu aceesi emotie puternica.

In rest? Am invatat, am calatorit, m-am distrat, m-am certat, m-am imprietenit, m-am despartit, m-am bucurat, am avut hobbyuri. Am facut cam tot ce face orice om, dar am facut cu Pasiune. Pentru ca asta este structura mea interioara, nu pot sa fac aproape nimic asa de dragul de a face, pun suflet, traiesc prin ceea ce fac, sper, doresc, visez sa gasesc calea cea mai buna pentru mine si pentru cei din jurul meu.

Nu-mi pare rau de nimic din ceea ce am facut. Dar, nu pot sa nu ma intreb, am facut tot ce puteam face ca sa nu-mi para rau mai tarziu? Cred ca de fapt emotiile, sentimentele, trairile sunt cele despre care trebuie sa ne intrebam. Cum au fost? Cat au fost? Am reusit sa avem atatea trairi frumoase, pozitive, cu adevarat emotionante, incat sa nu ne para rau ca au trecut acesti ani? Daca da e perfect. Daca nu, nu e nici o tragedie, mai avem multi ani de trait in care sigur putem recupera totul. Numai ca trebuie sa incepem de azi, de acum, sa nu pierdem nici un minut. Carpe diem.

Despre minciuna

Exista minciuni si minciuni, dar exista numai mincinosi. Minciunile pot fi inofensive, pot fi necesare, pot demonstra o diplomatie pozitiva sau pot fi adevarate bombe cu ceas care vor exploda mai devreme sau mai tarziu. In schimb cei ce sunt numiti mincinosi sunt o categorie unica, aparte de oameni, care mint precum respira, motivele pentru care o fac fiind cam aceleasi.

Sa vorbim mai intai despre minciuni. Orice om spune mai devreme sau mai tarziu o minciuna, sau pur si simplu ascunde un adevar. Suntem fiinte sociale, traim intr-un mediu de oameni diferiti, avem contacte cu persoane de diferite genuri si tipuri, incepand cu familia, colegii de serviciu, vecinii, prietenii, etc. Se intampla relativ frecvent sa nu putem spune tot adevarul in convorbirile noastre cu ei. Poate pentru ca acest adevar ar jigni, sau macar ar deranja pe celalalt. Sau pentru a ascunde niste actiuni pe care nu vrem sa le stie toata lumea, cel putin nu in acel moment. Poate pentru ca nu vrem sa ne laudam cu anumite realizari sau talente pe care le avem. Sau in cel mai neplacut caz posibil sa protejam o persoana draga de o veste extrem de trista de genul ca ea sau altcineva apropiat ar fi bolnav incurabil. Minciunile spuse pentru a proteja pe cineva cred ca sunt cele mai frevcente. Sunt scuzabile astfel de minciuni? E bine sa continuam sa le spunem? Eu zic ca da, dar trebuie sa avem mult discernamant si sa alegem corect momentele in care chiar trebuie sa o facem, si sa nu cadem in greseala de a le considera pe toate scuzabile si a continua sa mintim iar si iar.

Trebuie sa ne gandim ca nici reciproca nu e foarte avantajoasa. Incercati sa spuneti timp de cateva zile de exemplu numai si numai adevarul si o sa constatati rapid ca e aproape imposbil de trait asa. Cu cat aveti de-a face cu mai multi oameni cu atat devine mai dificil sa fii permanant 100% onest si cinstit. O sa trebuiasca sa jigniti multa lume, sa ii spuneti sefului in fata ca e un dobitoc, sotiei ca s-a cam ingrasat, sotului ca nu mai are performantele de alta data in pat, etc. Credeti ca e bine? Mai mult ca sigur nu.

Apoi sunt minciunile non sens, spuse de dragul de a fi spuse, sau cu scopul de a deruta pe cineva, minciunile spuse cu scopul de a face rau. Este evident ca acestea nu pot fi niciodata scuzabile, iar persoanele care fac asta sunt de o calitate si o educatie indoielnica, si e cel mai bine sa fie evitate de ceilalti.

Dar ce ne facem cu mincinosii? Ei sunt o categorie aparte de oameni care nu pot trai fara sa minta. Majoritatea acestor oameni spun minciuni cu unicul scop de a se lauda. Denatureaza cam tot ceea ce li se intampla sau au de relatat cuiva, sau inventeaza efectiv situatii, in asa fel incat ei sa iasa deasupra cumva, sa para altcineva decat sunt cu adevarat, mai buni, mai destepti, mai atractivi, etc. Nu stiu care e psihologia acestui fenomen dar sunt convinsa ca aceasta ”boala” a fost capatata in copilarie, iar respectivii nu se vor schimba niciodata. Totodata, mincinosii pot minti pentru a atinge diverse scopuri materiale, pentru o evolutie rapida in societate, pentru a-si face relatii, si in final pentru a acoperi alte si alte minciuni spuse de ei. De fapt aceasta ”boala” se impleteste deobicei cu alte defecte de caracter precum: rautatea, invidia, ignoranta, infidelitatea, dorinta de inavutire rapida si fara munca.

Problema principala care apare cand ai de-a face cu o astfel de persoana (face parte din familie de ex.) este aceea ca nu stii ce sa mai crezi din tot ceea ce spune, ce parte din ceea ce iti relateaza e adevar si ce parte e minciuna, pe ce te poti baza din ce spune si pe ce nu. Se ajunge inclusiv, ca in parabola cu ciobanul si cu lupul, ca atunci cand spune si el adevarul odata sa nu-l poti crede sub nici o forma.

Ce ne facem cu ei? Chiar nu stiu. Daca nu putem sa-i evitam e destul de dificil de convietuit cu ei. Poate ar trebui sa ne implicam cat mai limitat in relatia cu ei, pentru ca orice apropiere cu astfel de oameni poate fi dezastruoasa.