Cânt soarelui

soare

Se îmbracă-n soare

Inimi tresărinde

Luminile se scaldă

Dezgheţ ce le cuprinde.

 

Cresc braţe verzi

Să îmbrăţişeze lumea

Plâng muguri albi

Când îi grăbeşte vremea.

 

Străine păsări zboară

Nu-şi mai cunosc pământul

Dar dorul le recheamă

Să cucerească vântul.

 

Se îmbracă-n soare

Doruri asmuţite

Pe căi neînţelese

Se vor nedespărţite.

 

Pe lângă cine ai trecut azi?

 

Azi am trecut pe lângă soare

Şi ne-am privit adânc în ochi

Nu m-aşteptam ca să coboare

Pămânul să-l sărute în genunchi.

 

Azi am trecut pe lângă păsări

Aripă lângă aripă am stat

Şi zborul ne-a fost dat să ne-nfioare

Şi sufletul în zâmbet mi-a îmbrăcat.

 

Azi am trecut pe lângă-o îmbrăţişare

Şi braţele-mi iubire au sperat

Am aşteptat-o ca pe-o binecuvântare

Dar a trecut pe lângă mine, la fel ca altădat.

Aceasta a fost psi-luneala de azi.

 

Duzina de cuvinte… Un nou început

primavara%20iarna[1]

Era foarte frumoasă. Șatenă, cu un păr tot numai inele, cu ochi maronii mărginiți cu o minunată bordură verde închis, cu buzele roșii și pielea albă ca cel mai pufos lapte. Pe cap purta o bonetă, care îi aduna un pic părul răzvrătit și îl făcea să stea liniștit pe spate, fără ca suvițele rebele să-i danseze prin fața ochilor și să nu mai vadă bine coastele abrupte de deal care i se întindeau în față. Mersese toată ziua, nepăsătoare în fața drumului destul de greu, călcând ușor cu pasul ei sprinten, de ai fi zis că nici nu atingea pământul. Dar îl atingea, atât de ușor, atât de blând, încât în urma pașilor ei cărarea prindea a se înverzi, încet, cu emoție și multă sfială. Mai întâi verdele părea doar o umbră, era palid și timid, apoi căpăta curaj și începea a se întinde, depășind orice barieră, atingând deja cu mai mult curaj poienile din jur, colorând petalele florilor în nuanțele iubirii, alergând spre liziera pădurii, apoi implântându-se direct în mijlocul codrului cel des. Și abia atunci lăsa pământul în urmă și începea să urce, să zboare de fapt, luminând totul în jur și colorând crengile copacilor până sus de tot. Mii de păsări simțeau atunci freamătul ramurilor înviind în verde, și își porneau țipătul mai întâi șoptit, apoi din ce în ce mai gălăgios, cântându-şi dorul de viață. Și astfel, când se așternea seara, tot dealul, indiferent de distanța față de acel prim pas, prelua taina spunând-o mai departe, dealului din apropiere, râului care curgea printre ele, câmpiei adormite și muntelui semeț care iși apleca încet urechea, pentru ca avea o vârstă, și cu auzul nu mai stătea așa bine ca în tinerețe, când era și el un deal, un deal pe care o fata frumoasă îl urca veselă.  Și toate viețuitoarele o spuneau și ele mai departe, fluturii prin dansul șoptit al aripilor, insectele prin bâzâitul din ce în ce mai însuflețit, animăluțele zbenguindu-se vesele. Peste tot se auzea același atât de așteptat semnal “A venit primavara”.

Și viața reîncepea.

Provocare pornita de la psi.