Vis de primăvară

muguri de ploaie

În picurul de ploaie cad și mă scufund

Îi simt adânc menirea, îi știu gândul fecund

Mă înec în amăgirea ce mă ține aproape

Mă văd pierdută-n calea potopului de ape.

 

În ceața necuprinsă mă caut și mă chem

M-am rătăcit de mine, ca într-un alt poem

Mă îmbrățișează luna, cu albele ei gânduri

Soarele mă așteaptă, prin rime și prin rânduri.

 

E visul primăverii, ce-i încă nenăscut

E dorul amintirii de cald și de trecut

Ce umple asfințitul de răsărituri moi

Și crește iar în mine, în tine și în noi.

 

Te întreb

Te întreb

De ce tăcerile ţi-s grele

Cu fâlfâiri de nepătruns

De ce cuvintele m-apasă

În întrebări fără răspuns.

 

Te întreb

De crezi c-o să răsară

Din versul acela un poem

Secundele să nu mai doară

Când eu te strig, când eu te chem.

 

Te întreb

Unde au ars visele noastre

În care crematoriu gem

Cenuşa lor e sus, în astre

Savoarea lor e în alt poem.

 

Te întreb….