Despre fostele iubiri

S-a intamplat acum multi ani. Te-ai indragostit, ai iubit, ai sperat, ai dorit, si s-a incheiat apoi totul.  Fiecare dintre noi a trait asa ceva. Nu e nimic special decat pentru cel implicat. Cel implicat ramane cu amintirile, cu sperantele neimplinite, cu intrebarile, cu regretele.

De ce nu a durat? Ai iubit intradevar? Ai fost iubit? Daca iubire a fost, ce nu a mers? Poate nu ai dat tot ce ar fi avut nevoie celalalt,  nu ai oferit suficient, nu pentru ca nu ai fi vrut sa-l faci fericit, doar ca atat ai putut in acea perioada a vietii tale. Atat ti-a permis sa faci nivelul tau de atunci, experienta ta de viata, asta poate era capacitatea ta de a te manifesta emotional atunci. Sigur,  daca ai fi intalnit aceeasi persoana mai tarziu, ai fi putut sa-i oferi mult mai multa emotie, caldura sufleteasca, tandrete, satisfactie pe toate planurile.

Dupa despartire te-ai intrebat mult timp … de ce? Intre timp, ai crescut, te-ai maturizat, ai mai primit ceva lectii de viata si acum cand te gandesti in urma  brusc intelegi. Nu mai e nevoie de raspunsuri. Le stii, dintrodata. Fara sa iti explice nimeni nimic, intelegi ceea ce a fost de neinteles multi ani de zile.

Din pacate e prea tarziu pentru iubirea de atunci, dar nu e prea tarziu pentru prezenta sau viitoarea relatie. Trebuie sa invatam din experienta, trebuie sa acceptam lectiile de viata primite chiar daca au fost dureroase, sa intelegem esenta lor, si sa facem ca totul sa fie mai bine de acum inainte.

As vrea sa inchei intr-o nota mai vesela, dar nu-mi iese. E greu sa intelegi dupa 10 ani poate, ca de fapt nu e nimeni altcineva vinovat, ci doar tu. Dar tot e bine daca ajungi sa intelegi. E usor sa dai vina pe celalalt, mult mai greu insa sa accepti si sa intelegi partea ta de vina.

Despre relatii

Asa e la moda acum… sa ai o relatie. Pana acum niste ani majoritatea cuplurilor erau formate din oameni casatoriti. Erau inainte prieteni, asa se chema perioada dinainte de casatorie… prietenie, si poate era foarte frumos spus. Si apoi cei doi se logodeau si se casatoreau. Faceau copii, munceau mult ca sa-i creasca, sa ii educe si sa le faca un rost in viata. Si noi cei din generatia celor de peste 40, suntem produsul unor astfel de familii, asta este ceea ce am vazut acasa la parintii nostrii, care, cu bune cu rele, si-au dedicat viata ca sa ne creasca pe noi intr-un cadru familial cat mai adecvat.

Cum am ajuns noi sa nu mai credem in valorile parintilor nostrii imi este greu de inteles. Nu mai credem in familie, ne casatorim si divortam urgent la cea mai mica problema aparuta, ne indragostim de altii, si uitam ca si pe cel de acasa l-am iubit si poate merita sa fie iubit in continuare. Vrem mereu ceva nou, ceva proaspat, vrem sa retraim mereu momentele de inceput, emotiile primelor atingeri si a dragostei care infloreste in inima noastra. E frumos, nu zic nu, e o viata plina de satisfactii poate, dar cred ca sunt satisfactii trecatoare, infantile chiar. Pentru ca ar trebui sa constientizam ca daca ne-am indragostit de 3-4 ori de exemplu si mereu acea dragoste s-a sfarsit, inlocuita de alta, poate ceva e in neregula cu noi.

Ne lipseste stabilitatea emotionala, de fapt cred ca nici nu ne-o mai dorim, pare desuet acum sa declari ca iti mai iubesti sotia dupa 10 ani de casatorie. Se intampla din ce in ce mai rar ca sa vezi cupluri cu 10-20 de ani vechime care inca se mai iubesc, care inca se mai doresc. Sau poate nici macar nu mai e prea multa dorinta, dar ce conteaza? Important e ca cei doi sunt alaturi unul de celalalt, sunt o familie pentru ei si copii lor. Metode de stimulare a libidoului se mai gasesc, bunavointa sa fie.

Traiul in comun, in familie, cu persoana pe care ai iubit-o si ai ales-o e cea mai buna solutie cred pentru oricare dintre noi, barbati sau femei. Cand spui cuvantul relatie, din prima parca spui ceva limitat, redus in implicare fata de cel de casatorie. In caz ca unul din cei doi se imbolnaveste de exemplu, partenerul de relatie cred ca se simte mai putin obligat sa-I fie alaturi celuilalt, pe cand cel casatorit nici nu concepe sa nu faca totul ca sa il ajute pe sotul sau sotia lui. De cele mai multe ori relatiile sunt mai scurte decat casatoriile. Se dezleaga mult mai usor, cu un La revedere, fata de o casatorie care presupune ceva efort si stres pentru a divorta. De aceea, probabil, oamenii nu vor sa se mai complice, si poate de aceea se obisnuiesc asa, sa inceapa si sa termine relatiile, si raman singuri la o anumita varsta.

Din pacate este un curent, o moda acum, impotriva casatoriei si a familie, si tot din pacate chiar si aceia care pana acum cativa ani erau familisti convinsi, au inceput sa se adapteze. Daca tot au divortat, dintr-un motiv sau altul, acum nu mai vor sa o ia de la capat, si se complac intr-un trai incert, prefera o libertate prost inteleasa care nu le poate oferi niciodata ceea ce au avut inainte in interiorul familiei.

Poate de vina pentru starea asta de lucuri este si modul un pic gresit in care intelegem noi casatoria si familia, ca o lipsa totala de independenta, ca o lista mult mai lunga de obligatii decat de drepturi, ca un drept primit asupra celuilalt de a dispune total de el si de timpul lui, ca o dorinta meschina de a primi mai mult decat a da.

A avea si a pastra pe cineva alaturi tine mult de intelepciunea fiecaruia, de experienta de viata (nu prea multa ca devine un soi de balast care mai rau face), de sentimentele reciproce, de dorinta de a mentine acea relatie sau casnicie si disponibilitatea de a face totul pentru asta.

Daca ar fi dupa mine as da o lege care sa-i oblige pe toti cei care au in acest moment o relatie cu cineva sa se casatoreasca. Maine de exemplu. Ar fi cel putin amuzant sa se intample asa ceva. E absurd, stiu, luati-o doar ca pe un exercitiu de imaginatie.

Insomnii

Nu pot sa dorm si nu stiu de ce. Am dat vina de-a lungul timpului pe tot soiul de probleme, dintre care in primul rand stressul. Probabil ca asa este, cand am nemultumiri gandurile sunt mai greu de controlat, starile emotionale mai puternice, supararile mai adanci si atunci somnul fuge datorita mintii agitate. Dar, curios, si cand imi e prea mult bine, cand sunt fericita se intampla cam la fel, decat sa dorm prefer sa ma gandesc la ceea ce am trait si simtit pana in acel moment, si iar imi dau peste cap somnul. Cand am zis ca prefer…. de fapt nu e chiar asa, mintea mea ia decizia asta, eu as vrea sa dorm ca stiu ca altfel o sa fiu prea obosita a doua zi, dar nu prea am de ales, ea, mintea, e mai puternica ca mine.

Azi noapte a fost cam la fel. Nu prea am dormit, poate am atipit, baiatul a fost si el agitat, ne-am foit amandoi in pat toata noaptea. Si daca tot nu am dormit atunci m-am gandit la mine, la viata mea, la situatia mea actuala, la emotiile traite recent, sau pe care as vrea sa le traiesc. Sau invers, m-au cuprins gandurile despre toate astea si nu am putut sa mai dorm.

Cred ca problema principala a femeilor in general este aceea ca nu prea stiu ce vor. Fiind puse in situatia sa aleaga, mai ales cand varietatea optiunilor este semnificativa, sunt intr-o mare dilema. Atunci cand viata lor e pe un fagas clar, evident nu sunt probleme de genul asta. Ele stiu ca acela este drumul si nu se prea abat de la el. Sunt in stare sa tina drumul drept o intreaga viata, sunt constante si hotarate.

Dar cand ajung sa fie la rascruci este altceva. Motivatia lor interioara cand se decid totusi asupra unei variante este dificil de inteles de altcineva. Cateodata chiar si de ele insele. Argumentele lor sunt de cele mai multe ori emotionale. In functie de ce simt in acel moment, in functie de ce semnale le da chiar si corpul lor, de varsta, de dorinta de exemplu de a fi mama, cu orice pret cateodata.

Ele simt altfel trecerea timpului. Perioada fertila e mai scurta decat la barbati. Poate de aceea ele simt nevoia sa traiasca mai … eficient, sa simta mai mult, sa piarda mai putin din timpul ramas. Totul se invarte pana la urma in aceasta zona… a sexualitatii, a iubirii, a sentimentelor, apoi vorbim de cariera si profesie, de situatie materiala, de alte aspiratii.

Femeia ramasa singura, la maturitate fiind, are de obicei mai multe variante. Poate cunoaste mai multi barbati. Poate unul dintre ei o vrea cu adevarat pe viata. Poate cu altii ar putea avea doar o relatie de moment dar plina de incarcatura emotionala. Poate decide sa ramana singura si sa se intalneasca cu cine ii place fara sa fie cineva permanent in viata ei. Sau poate decide sa incerce din nou o relatie adevarata, stabila, in cadrul careia sa se simta protejata si in siguranta. Nevoia de protectie este extrem de puternica la femei si de multe ori argumentul asta este hotarator. O femeie alege de cele mai multe ori prima varianta cand ultimele tentative de relatii au esuat, si nu prea mai are incredere ca-l va gasi pe el, acela care cu adevarat sa o merite.

Sunt convinsa ca o femeie in aceasta situatie nu e decisa, nu stie ce vrea, iar cursul evenimentelor va fi cel care va dicta in final. De cine se va indragosti, asta de fapt va conta pana la urma. Asta o va determina sa faca alegerea, care poate se va dovedi gresita, care poate o va face sa sufere. Din nou. Si daca greselile se vor repeta, suferintele vor reveni, atunci e posibil ca la un moment dat chiar sa decida ca nu se va mai lua dupa sentimente si va alege alte criterii cum ar fi situatia materiala, sau alte avantaje pe care i le-ar putea oferi cineva.

Dar pana la urma de ce trebuie sa fugim de suferinta? Ce e asa rau in a suferi? Ca sa suferi trebuie sa ai dupa ce. Daca suferi cu adevarat inseamna ca inainte de asta ai trait momente sublime, ai iubit cu pasiune si ai fost iubita la fel. Asta inseamna ca ai amintiri valoroase, ca ai nostalgii dulci, ca ai trait cu adevarat. Nu va spun lucruri noi, sunt absolut convinsa de asta. Ci doar le spun in felul meu, va readuc aminte de ele, poate ating o coarda sensibila pe ici pe colo. Eu insumi sunt o coarda sensibila care vibreaza foarte usor la cea mai fina atingere. Si asa sunt toate femeile. Voi barbatii nu trebuie decat sa aveti grija de ele. Si nu o sa va para rau.

Despre prietenie

Nu vreau sa fac acum analiza notiunii de prietenie, vreau doar sa vorbim despre ce fel de prieteni are femeia la care se refera blogul.

Cred ca sunt trei categorii de prieteni despre care putem sa vorbim.

Prietenii de familie. Sunt de obicei mai mult prietenii sotului, iar noi, doamnele, ne imprietenim pe parcurs. Ne intalnim la petreceri, vin la noi in vizita de ziua copilului, de ziua sotului sau a noastra, mergem si noi la ei, facem revelionul impreuna. Dar ce se intampla cand divortam? Desigur ca acestia trebuie sa aleaga, fiind destul de dificil sa mentina o relatie de prietenie cu ambii. Si de cele mai multe ori il aleg pe el, sau noi suntem cele care renuntam, in ideea de a ne rupe de trecut.

Prietenele, din copilarie sau mai recente. Mereu vedem in filmele americane, prietene pe viata, prietene ideale, care o sustin pe vedeta din film ca niste adevarate eroine, in tot ce are aceasta de infruntat. Dar, de cele mai multe ori, in lumea reala, nu e chiar asa. O femeie la peste 40 de ani, singura, nu prea are prietene. Asta pentru ca prietenele din copilarie (singurele dupa parerea mea potentiale adevarate prietene), sigur au ales un alt drum in toti acesti ani, ori sunt plecate in alta tara, sau macar in alt oras, ori au sot si copii sau lucreaza foarte mult peste program si nu au timp de nimic, asa ca relatia stransa de prietenie a fost imposibil de mentinut. Prietene mai recente, colege, vecine, etc. se dovedesc repede a fi de fapt ori interesate, ori invidioase, si te gandesti ca mai bine lipsa. Daca sunt si casatorite e mai rau, caci te vor evita in ideea ca sotul sa nu observe ca tu esti mai draguta, mai cocheta, mai subtire, etc.

Prietenii barbati. Nu stiu clar de ce dar se pare ca functioneaza. Poate din cauza ca barbatiii stiu sa tina un secret, nu prea au de ce sa fie invidiosi pe o femeie, din contra pot sa o admire dezinteresat pentru realizarile ei, pot sa asculte si sa dea raspunsuri pertinente. Poate mai e ceva, daca prietena lui are o problema sentimentala, un barbat poate sa-i dea un sprijin important avand in vedere ca poate intelege din alta perspectiva problema, din perspectiva partenerului sau a sotului prietenei lui. Si invers. Singura problema in acest caz este ca prietenia sa nu se transforme pe nesimtite in altceva.

Voi ce fel de prieteni aveti?