Poale-n brâu

Din ciclul “Nu faceţi ca mine” vă prezint povestea brânzoaicelor moldoveneşti. Drept introducere va dau un sfat (singurul care poate fi urmat cu încredere din acest post). Dacă cumva vă vine vreo idee strălucită, să gătiţi ceva ce nu aţi mai făcut anterior, şi sunteţi la fel de gospodină ca mine, faceţi ceva, orice, ieşiţi la o plimbare, urmăriţi un film bun, organizaţi o petrecere, orice, numai să uitaţi de ea… de idee. Din păcate la mine nimic nu funcţionează când e vorba de ideile proprii. M-am trezit cu ea de dimineaţă, am rumegat-o jumătate de zi, am cumpărat nişte drojdie (că restul am bănuit că am prin casă) şi am purces la treabă.

Nu înainte de a studia vreo oră site-urile cu reţete. Recunosc că ideea iniţială era să fac pâine de casă. Cum am ajuns la concluzia că mai bine fac brânzoaice să nu mă întrebaţi, conexiunile neuronale implicate fiind mult prea complexe pentru a putea fi redate în cuvinte. Probabil că motivaţia a fost că aveam nişte telemea nu prea sărată care trebuia utilizată rapid.

Am răsfoit eu site-urile cu reţete….nimic satisfăcător. Când îmi venea deja să dau cu internetul de pământ, brusc m-a lovit revelaţia. Ce-mi trebuiesc mie reţete online când eu am ditamai raftul cu cărţi de bucate. Apuc una, cea mai rufoasă, în subconştientul meu născându-se probabil ideea că dacă e mai obosită, e mai bună, arătând aşa pentru că a fost utilizată mai des. Nu de mine desigur, de mama, că ea a cumpărat-o. Se numeşte “1000 reţete pentru gospodine” de Elena Ibrian, publicată în anul 1992. Evident nu îmi era adresată mie, trebuia să-mi dau seama din titlu. Era pentru GOSPODINE…. În fine, am găsit rapid reţeta, am citit-o de vreo 3 ori fără să reţin nimic şi… pe cai.

Prima problema a fost cum măsor eu făina… Din ochi desigur. 500 grame de faină reprezintă fix jumate de pungă de un kil. Normal, nu? Apoi ar fi trebuit să adaug 150 grame de untură bine sleită. Acum că nu aveam untură era clar, am folosit unt, dar cum e cu treaba cu bine sleită? Adică tare? Întărită? Sau moale, înmuiată? Prea complicat pentru mine. Aşa că am decis să pun untul într-o farfurie şi să pun farfuria pe oala în care fierbea ciorba. Când am vâzut că jumate din unt fierbea şi restul nici nu se topise măcar am luat farfuria de pe oală am frecat untul cu furculiţa, l-am lăsat să se răcească şi l-am pus peste făină. Am amestecat puţin, că frământat nu pot să-i spun, apoi am realizat că eu aveam doar vreo sută de grame de unt, nu era suficient, aşa că am mai pus nişte ulei de măsline. Cât? Habar nu am, că am turnat direct din sticlă. Apoi am adăugat laptele in care am dizolvat drojdia, am început să frământ, dar cum laptele nu a fost suficient (că l-am pus tot din ochi) am mai adăugat nişte apă călduţă, şi în fine am reuşit să frământ. Dar, ups, uitasem de zahar şi sare. Le-am pus peste aluatul gata format, am mai frământat niţel, până nu am mai simţit chiar toate granulele de zahar şi gataaa.

Mă uit din nou în carte… surpriză, zice că sa-l dau la rece, la crescut, pentru 3 ore… La rece???? Din toate cunoştinţele mele într-ale bucătăriei eu ştiu că aluatul creşte la cald. Mă gândesc, dacă a greşit tanti reţeta? Dilemă mare… până la urmă bag ligheanul în frigider. După vreo oră verific, crescuse. După alte două ore scot ligheanul. Crescuse fix atât cât era după prima oră. De ce a trebuit să-l las trei ore dacă nu a crescut decât în prima? Greu de înţeles.

Între timp preparasem compoziţia. Brânză, două ouă, un pic de smântână, zahăr turnat cu punga, şi esenţe. Aveam de gând să pun şi esenţe adică. Pentru că surpriză… se terminaseră toate. Zic, lasă că pun coajă de lămâie. Deschid frigiderul nici lămâie nu mai era. Găsesc nişte praf de scorţişoară. Ştiu că se pune la plăcinta cu mere nu la cea cu brânză. Ce contează… lasă că merge. Pun şi nişte stafide, că din alea aveam din belşug, şi gata.

Caut sucitorul… parcă, parcă aveam eu şi aşa ceva. Da, aveam, norocul meu, că altfel chiar ar fi fost jale. Întind aluatul direct pe masa din bucătărie, dau să tai pătratele (triunghiuri, romburi, şi ce-or mai ieşi), dar mă întreb cum să fac asta fără să zgârii masa cu cuţitul. În fine, cu atenţie desigur, n-am zgâriat nimic. Mă apuc de format brânzoaicele. Iar întrebare de baraj… cum trebuie să fie dumnealor, rotunde, pătrate, sau triunghiulare? Ca să rezolv problema le-am făcut de toate trei. Am pus câte două linguriţe de umplutură, deşi în reţetă zicea doar de una, şi mă pregătesc să le ung cu ou bătut. Dar cu ce pana mea să le ung? Că pană, cum avea bunica la ţară, n-am. Aşa că le-am uns cu degetele proprii şi personale. A durat unsul mai mult ca formatul brânzoaicelor….

Cuptorul era încins deja, la 230 grade, (în carte scria să coc la foc bun), bag tava şi programez pentru o oră. Noroc că după jumătate de oră m-am dus să mă uit. Erau super coapte, dacă le mai lăsam 5 minute se ardeau.

Acum, la ora la care scriu, am mâncat deja patru.

Bune, aluatul uşor crocant, interesante la gust datorită prafului de scorţişoară… cu alte cuvinte, având în vedere că n-am respecat nimic din reţeta aia au ieşit nesperat de bine.

Pun şi două poze, dar numai dacă promiteţi că nu le studiaţi cu atenţie, şi mai ales dacă promiteţi să nu rădeţi (prea tare).

IMG-20130524-00004

IMG-20130524-00005

Mici retete de …. fericire

Ca un blog cu si despre femei ca al meu sa aiba succes ar trebui sa aiba doua categorii importante de articole. Primul ar fi …retetele de bucatarie. Daca as vrea sa dau lovitura musai ar trebui sa includ aici tot soiul de retete de ciorbe, mancarici si dulciuri delicioase. Dar cum eu nu sunt asa o gospodina desavarsita iar de mancat mananc ca sa traiesc si nu fac arta in bucatarie,  e mai bine sa ma abtin. Apoi ar mai fi moda. Neaparat ar trebui sa ma apuc sa studiez noile tendinte in moda, stiluri de imbracaminte, culorile care se poarta  si multe multe altele. Dar, sincer, nu am nici un chef, iar tot sincer va spun ca eu ma imbrac cu ce imi sta mie bine si cu ce imi permit sa cumpar de prin magazine.

Dar exista totusi un soi de retete care chiar ma intereseaza si care pot fi macar la fel de utile ca cele din bucatarie. Retetele simple de fericire.

Cred ca pentru a fi mai fericiti ar trebui doar sa fim putin mai atenti. Atat. Pare si chiar e foarte simplu. Atenti la ceea ce este in jurul nostru, la partea frumoasa si plina de armonie din viata noastra. Oricat ar fi ea in valori absolute sau relative, nu conteaza, acea zona minunata exista. Iar noi nu trebuie decat sa o valorizam, sa-i facem upload, sa o aducem la suprafata.

Haideti sa fim mai atenti la copii nostri, mai ales cand sunt mici. Sa ne facem mai mult timp pentru ei, sa ne jucam cu ei, sa ne ridicam (nu coboram) la nivelul lor. Sa ne uitam in ochisorii lor nevinovati sa incercam sa invatam de la ei sa fim deschisi si sa ne comunicam sentimentele la fel ca ei.

Trebuie sa incercam sa acordam mai multa atentie sotului sau iubitului nostru. De multe ori la cativa ani de la casatorie incepem sa fim mai neglijenti cu celalalt. Nu ca nu-l mai iubim, nu ca nu ne-am dori compania lui, dar grijile sunt din ce in ce mai multe, ratele de platit la banca ne omoara, stresul ca ne putem pierde locul de munca din cauza crizei, ne fac sa fim mai neatenti, mai putin sensibili la aspectele emotionale. Poate ca ar fi bine sa ne programam efectiv un timp de … zilnic in care sa acordam toata atentia doar iubitului nostru. Poate dimineata, sa punem ceasul sa sune cu 15 minute mai devreme, si sa folosim acest timp pentru un pic de dragaleala cu partenerul. Ce poate fi mai placut, mai dulce, mai incantator decat sa iti incepi ziua iubind si alintand pe cel drag si fiind la randul tau mangaiata de el?

Sa incercam sa fim mai plini de bunavointa, sa ii intelegem pe cei din jur fara sa ii criticam, sa ii acceptam asa cum sunt ei, pentru ca in esenta lor toti oamenii sunt buni, asa sunt facuti, fara defecte, doar din calitati. Ca pe parcurs au preluat si unele ganduri sau emotii negative care i-au transformat putin, poate nici macar nu e vina lor. Sa ii ajutam pe cei care au cu adevarat nevoie. Ce bucurie mai mare poti avea decat aceea de a-I da unui copil nevoias o haina calduroasa sau o jucarie mult visata, sa vezi bucuria si recunostinta adevarata din ochii lui?

Una peste alta, ideea e sa incercam sa darium ceva cat mai des, ca e vorba de iubire, de sentimente, de bunatate, de lucruri materiale, eu cred in acel slogan despre care am vorbit si in articolul despre sex. Sa daruim si asa vom fi mult mai fericiti la randul nostru.