Mici retete de …. fericire

Ca un blog cu si despre femei ca al meu sa aiba succes ar trebui sa aiba doua categorii importante de articole. Primul ar fi …retetele de bucatarie. Daca as vrea sa dau lovitura musai ar trebui sa includ aici tot soiul de retete de ciorbe, mancarici si dulciuri delicioase. Dar cum eu nu sunt asa o gospodina desavarsita iar de mancat mananc ca sa traiesc si nu fac arta in bucatarie,  e mai bine sa ma abtin. Apoi ar mai fi moda. Neaparat ar trebui sa ma apuc sa studiez noile tendinte in moda, stiluri de imbracaminte, culorile care se poarta  si multe multe altele. Dar, sincer, nu am nici un chef, iar tot sincer va spun ca eu ma imbrac cu ce imi sta mie bine si cu ce imi permit sa cumpar de prin magazine.

Dar exista totusi un soi de retete care chiar ma intereseaza si care pot fi macar la fel de utile ca cele din bucatarie. Retetele simple de fericire.

Cred ca pentru a fi mai fericiti ar trebui doar sa fim putin mai atenti. Atat. Pare si chiar e foarte simplu. Atenti la ceea ce este in jurul nostru, la partea frumoasa si plina de armonie din viata noastra. Oricat ar fi ea in valori absolute sau relative, nu conteaza, acea zona minunata exista. Iar noi nu trebuie decat sa o valorizam, sa-i facem upload, sa o aducem la suprafata.

Haideti sa fim mai atenti la copii nostri, mai ales cand sunt mici. Sa ne facem mai mult timp pentru ei, sa ne jucam cu ei, sa ne ridicam (nu coboram) la nivelul lor. Sa ne uitam in ochisorii lor nevinovati sa incercam sa invatam de la ei sa fim deschisi si sa ne comunicam sentimentele la fel ca ei.

Trebuie sa incercam sa acordam mai multa atentie sotului sau iubitului nostru. De multe ori la cativa ani de la casatorie incepem sa fim mai neglijenti cu celalalt. Nu ca nu-l mai iubim, nu ca nu ne-am dori compania lui, dar grijile sunt din ce in ce mai multe, ratele de platit la banca ne omoara, stresul ca ne putem pierde locul de munca din cauza crizei, ne fac sa fim mai neatenti, mai putin sensibili la aspectele emotionale. Poate ca ar fi bine sa ne programam efectiv un timp de … zilnic in care sa acordam toata atentia doar iubitului nostru. Poate dimineata, sa punem ceasul sa sune cu 15 minute mai devreme, si sa folosim acest timp pentru un pic de dragaleala cu partenerul. Ce poate fi mai placut, mai dulce, mai incantator decat sa iti incepi ziua iubind si alintand pe cel drag si fiind la randul tau mangaiata de el?

Sa incercam sa fim mai plini de bunavointa, sa ii intelegem pe cei din jur fara sa ii criticam, sa ii acceptam asa cum sunt ei, pentru ca in esenta lor toti oamenii sunt buni, asa sunt facuti, fara defecte, doar din calitati. Ca pe parcurs au preluat si unele ganduri sau emotii negative care i-au transformat putin, poate nici macar nu e vina lor. Sa ii ajutam pe cei care au cu adevarat nevoie. Ce bucurie mai mare poti avea decat aceea de a-I da unui copil nevoias o haina calduroasa sau o jucarie mult visata, sa vezi bucuria si recunostinta adevarata din ochii lui?

Una peste alta, ideea e sa incercam sa darium ceva cat mai des, ca e vorba de iubire, de sentimente, de bunatate, de lucruri materiale, eu cred in acel slogan despre care am vorbit si in articolul despre sex. Sa daruim si asa vom fi mult mai fericiti la randul nostru.

Despre sex

Sa nu va inchipuiti ca am sa ma apuc sa vorbesc aici despre pozitii, miscari, tantra sau alte minuni de genul asta. Nu, eu vreau sa vorbesc acum despre atitudine. Atitudinea pe care o are o femeie, aflata intr-o relatie de mai lunga sau scurta durata, sau casatorita, cand face dragoste cu partenerul ei.

Era de craciun o reclama la TV cu sloganul ”primeste si daruieste” in ideea ca esti mult mai fericit cand daruiesti dupa ce ai primit la randul tau. In contextul nostru cred ca cel mai bine se potriveste ”daruieste si vei primi”.

Ce vreau sa spun de fapt este ca de cele mai multe ori, atat barbatii cat si femeile, atunci cand fac dragoste se concentreaza pe ceea ce simt ei, pe ce isi doresc de la partener, fara sa acorde foarte multa importanta dorintelor celuilalt. Mai ales cand relatia e mai de lunga durata, apar stereotipiile, rutina, fiecare stie cam ce vrea el si incearca sa obtina.

Ideal ar fi insa sa ne concentram pe dorintele si placerile celuilalt. Cu siguranta ca stim ce isi doreste, daca nu, putem afla discutand intr-un moment propice. Apoi nu ne ramane decat sa facem. Pur si simplu sa ne gandim ca facem dragoste cu unicul scop de a-l face pe el fericit. Sa ”daruim” facand tot ce ne sta in putinta sa-i indeplinim dorintele, visele si chiar fanteziile. Singura limitare e sa nu facem nimic fortat sau impus, ci sa fim cat mai  naturale si sa facem aceste lucruri cu bucurie, cu placere, in asa fel incat partenerul sa simta ca o facem din dragoste pentru el.

E de asteptat apoi ca acest mod de abordare sa ne aduca si noua beneficii. Primul cred ca ar fi, destul de surprinzator de fapt, sa ne dam seama ca asta ne starneste foarte tare si pe noi, chiar daca aparent facem doar ce ii place lui. Apoi, ca sa ne intoarcem la slogan, dupa ce daruim cu siguranta vom primi, inmiit poate, totul de la partener. Cu siguranta si el va simti nevoia si dorinta sa ne aduca pe noi in al noulea cer, dupa ce noi am facut-o pentru el.

Nu stiu daca sunteti deacord cu cele scrise mai sus, as fi foarte curioasa sa va aflu parerile, indiferent ca sunteti femei sau barbati.