Uitare

 

Mă dor frunzele galbene dansând

Cerul căzând cu ploaia pe pământ

Soarele stins, ascuns dupa nori

Și dorul trezit iar azi în zori.

 

Mă strigă vântul cu vuiet străin

S-alerg înspre cerul de gânduri senin

Să mă smulg din a timpului trecere iar

Sufletul meu să nu mai aibă hotar.

 

Mă cheamă drumul cu pași să-l ating

Să-mi caut liniștea și dorul să-l sting

Încet să-l urmez, în urmă să nu mai privesc

Uitate rămână cuvintele te iubesc.

 

 

Non sens

Lucrurile pe care le-am dorit eu, nu le-am putut obtine niciodata cerandu-le sau luptandu-ma pentru ele. Cum poti sa lupti pentru tandrete? Sau pentru duiosie? Cel mult poti sa le astepti.

Octavian Paler

Oare de ce, de cele mai multe ori, nu-i iubim pe cei care ar merita asta, pe cei cu inima buna, pe cei care ne iubesc si poate chiar ne cersesc dragostea? Cand avem la discretie ceva intotdeauna noi oamenii nu mai apreciem acel lucru. Cand cineva ne sta la dispozitie, ne vrea, ne doreste, ne face declaratii de iubire, nu prea mai exista nici un soi de interes. Dar daca ar fi invers, ne-ar fi greu accesibila acea persoana, s-ar lasa greu ca sa zic asa, ar fi cu totul si cu totul altceva. Am scapara de dorinta de a ne fi aproape. Si nu e vorba ca nu intelegem mental acest lucru, ca nu vrem, chiar nu e nici un fel de rea vointa, din pacate chiar nu putem sa-l iubim pe cel care ne cerseste dragostea. Care este explicatia acestui fapt, acestei realitati atat de dure? Ar fi simplu de spus ca e doar firea omului, ca ne este scris in gene sa apreciem mai mult lupta pentru castigarea unui trofeu decat trofeul in sine. Daca nu trebuie sa luptam pentru dragostea cuiva si ni se ofera totul pe tava ce sens mai are? Ca sa nu se intample asta ar  trebui sa existe un echilibru intre aportul fiecarei parti si iluzia de lupta pentru a castiga batalia (chiar daca ea este castigata deja de la inceput). De cele mai multe ori, fiecare dintre noi a fost pus de-a lungul timpului in ambele situatii, si in cea in care am iubit si am oferit totul dar nu am primit in schimb mare lucru, sentimentele noastre fiind desconsiderate dar si in postura de a fi iubiti de altul sau alta si noi sa nu fim capabili sa oferim aceeasi cantitate de iubire. Unii dintre noi am fost chiar si in situatia paradoxala de a fi in acelasi timp in ambele situatii atat de contradictorii. Probabil ca niciodata nu este un echilibru perfect intre ce oferim si ce primim. Poate nici nu trebuie sa fie. Dar sunt situatii, ca cele despre care vorbim acum, cand oferi totul si nu primesti nimic.

Noi oamenii, atat de inteligenti, atat de avansati in atat de multe stiinte, nu suntem capabili de doua lucruri foarte importante, vitale as putea spune. Sa ne controlam mintea… adica gandurile, si emotiile… sentimentele. Cred ca este posibil cu antrenament sustinut sa controlezi mintea, dar sentimentele nu cred. Cum ar fi sa cunosti pe cineva, care sa fie in mare ceea ce iti este tie necesar ca sa poti avea o viata buna alaturi de el sau ea, dar sa nu iti inspire nici un fel de emotie, de traire, in schimb sa poti sa-ti impui… de azi inainte eu il iubesc pe X. Ar fi cred cea mai mare realizare umana posibila. Sa vrei sa iubesti si chiar sa si poti. Noi ceilalti am ramane blocati in incapacitatea nostra de a iubi poate exact pe cine trebuie, pe cine ar avea tot potentialul de a ne face fericiti. Iar noi zicem cu mare naturalete, ce sa fac daca nu il iubesc. Nu pot sa-l iubesc. Se mai zice ca dragostea vine si cu timpul, convietuind, invatand sa-l iubesti pe celalat. Eu una nu cred asta. Dragostea asta a noastra, umana, nu e asa. Poate e exact invers, cu timpul se diminueaza, dar daca se porneste de la zero, lasa ca nu-l iubesc dar il voi iubi cu timpul, sansele sunt nule.

Stiu, e tot unua din postarile mele realist – pesimiste. Dar promit ca o voi compensa cu una optimista cat de curand.

Cuvinte, cuvinte

Ma uit in urma pe blog, cat de multe cuvinte s-au adunat…. Daca rasfoiesti pur si simplu postarile fara sa dai importanta continutului frazelor, dai de tot soiul de cuvinte: iubire, emotie, sentimente, dragoste, dar si ura, invidie, rautate, etc. Acum citind asa alandala mi-a sarit in ochi urmatoarea combinatie de cuvinte: inseala, gandim, sex, stins, hrana, emotii, aripi. Am gasit si un cuvant scris gresit cu ocazia asta… si l-am corectat.

Ce incarcatura duc cu ele cuvintele! Chiar si asa citite fara noima tot iti induc anumite stari mentale. Daramite asezate frumos in fraze curate si elegante. Nu stiu ce forma a cuvantului e mai de impact, cea scrisa sau cea vorbita? Nu m-am gandit niciodata la asta. Cred totusi ca cea vorbita ar trebui sa fie mai puternica pentru ca e insotita de ton, de mimica si gesturi care ii dau mai multa forta. Dar are si dezavantajul de a putea fi intrerupta, sa ii lipseasca cursivitatea si sa-si piarda poate din continutul de ansamblu. Pe cand cea scrisa, daca e mestesugit bagata in fraze, si are o fluenta, o continuitate, te prinde, te acapareaza si te poate influenta poate mai puternic.

Ce bine ar fi pentru noi oamenii daca am putea sa folosim fata de semeni numai cuvintele frumoase, numai vorbele pline de bunavointa. Sa facem complimente, sa laudam, sa incatam pe cei din jur cu dulceata vorbelor noastre. O vorba buna spusa cuiva din inima nu se uita niciodata. Eu cel putin imi aduc aminte mereu de anumite lucruri care mi s-au spus de-a lungul timpului. Atat cele binevoitoare cat si cele neplcute. Pentru ca, din pacate, nici acestea din urma nu se uita. Si dor. La fiecare reamintire.

Cum ar fi fost viata noastra fara cuvinte? Extrem de greu de imaginat. Poate mai simpla si mai buna, sau mai simpla si mai insipida. Mai complicata nici intr-un caz. N-ar mai exista carti, ziare, bloguri, teatre, ar fi muzica dar numai instrumentala, dar cat de tare ne-ar emotinona…. cand emotiile vin pe un canal mai ingust vin cu mai multa forta de impact.

Mi-ar place sa traiesc o zi intr-o lume fara cuvinte, sunt convinsa ca m-ar schimba o astfel de experienta definitiv. Calugarii sunt cei care experimenteaza astfel de stari, facand un juramant al tacerii. Ati incercat vreodata sa va impuneti sa nu vorbiti o anumita perioada de timp? Ei bine eu am incercat. E o experienta cu totul si cu totul speciala. Introspectia devine mult mai puternica, esti mai atent la ceea ce simti, ramai doar tu si cu tine. Iar dupa, cand reincepi sa vorbesti, cuvintele spuse au cu totul alt impact, cei din jur le asculta cu mai multa atentie si le dau alta valoare.

Haideti sa ne facem o lista de cuvinte sau expresii care merita spuse si sa le adresam zilnic celor dragi. Lista mea ar suna cam asa: multumesc, ma bucur, te iubesc, te felicit, iti doresc, ce frumoasa esti, ce bine arati astazi, bravo, fii fericit, ai grija de tine, sa fii sanatos, cu multa placere, ce pot face pentru tine, mi-e dor, etc.

Insomnii

Nu pot sa dorm si nu stiu de ce. Am dat vina de-a lungul timpului pe tot soiul de probleme, dintre care in primul rand stressul. Probabil ca asa este, cand am nemultumiri gandurile sunt mai greu de controlat, starile emotionale mai puternice, supararile mai adanci si atunci somnul fuge datorita mintii agitate. Dar, curios, si cand imi e prea mult bine, cand sunt fericita se intampla cam la fel, decat sa dorm prefer sa ma gandesc la ceea ce am trait si simtit pana in acel moment, si iar imi dau peste cap somnul. Cand am zis ca prefer…. de fapt nu e chiar asa, mintea mea ia decizia asta, eu as vrea sa dorm ca stiu ca altfel o sa fiu prea obosita a doua zi, dar nu prea am de ales, ea, mintea, e mai puternica ca mine.

Azi noapte a fost cam la fel. Nu prea am dormit, poate am atipit, baiatul a fost si el agitat, ne-am foit amandoi in pat toata noaptea. Si daca tot nu am dormit atunci m-am gandit la mine, la viata mea, la situatia mea actuala, la emotiile traite recent, sau pe care as vrea sa le traiesc. Sau invers, m-au cuprins gandurile despre toate astea si nu am putut sa mai dorm.

Cred ca problema principala a femeilor in general este aceea ca nu prea stiu ce vor. Fiind puse in situatia sa aleaga, mai ales cand varietatea optiunilor este semnificativa, sunt intr-o mare dilema. Atunci cand viata lor e pe un fagas clar, evident nu sunt probleme de genul asta. Ele stiu ca acela este drumul si nu se prea abat de la el. Sunt in stare sa tina drumul drept o intreaga viata, sunt constante si hotarate.

Dar cand ajung sa fie la rascruci este altceva. Motivatia lor interioara cand se decid totusi asupra unei variante este dificil de inteles de altcineva. Cateodata chiar si de ele insele. Argumentele lor sunt de cele mai multe ori emotionale. In functie de ce simt in acel moment, in functie de ce semnale le da chiar si corpul lor, de varsta, de dorinta de exemplu de a fi mama, cu orice pret cateodata.

Ele simt altfel trecerea timpului. Perioada fertila e mai scurta decat la barbati. Poate de aceea ele simt nevoia sa traiasca mai … eficient, sa simta mai mult, sa piarda mai putin din timpul ramas. Totul se invarte pana la urma in aceasta zona… a sexualitatii, a iubirii, a sentimentelor, apoi vorbim de cariera si profesie, de situatie materiala, de alte aspiratii.

Femeia ramasa singura, la maturitate fiind, are de obicei mai multe variante. Poate cunoaste mai multi barbati. Poate unul dintre ei o vrea cu adevarat pe viata. Poate cu altii ar putea avea doar o relatie de moment dar plina de incarcatura emotionala. Poate decide sa ramana singura si sa se intalneasca cu cine ii place fara sa fie cineva permanent in viata ei. Sau poate decide sa incerce din nou o relatie adevarata, stabila, in cadrul careia sa se simta protejata si in siguranta. Nevoia de protectie este extrem de puternica la femei si de multe ori argumentul asta este hotarator. O femeie alege de cele mai multe ori prima varianta cand ultimele tentative de relatii au esuat, si nu prea mai are incredere ca-l va gasi pe el, acela care cu adevarat sa o merite.

Sunt convinsa ca o femeie in aceasta situatie nu e decisa, nu stie ce vrea, iar cursul evenimentelor va fi cel care va dicta in final. De cine se va indragosti, asta de fapt va conta pana la urma. Asta o va determina sa faca alegerea, care poate se va dovedi gresita, care poate o va face sa sufere. Din nou. Si daca greselile se vor repeta, suferintele vor reveni, atunci e posibil ca la un moment dat chiar sa decida ca nu se va mai lua dupa sentimente si va alege alte criterii cum ar fi situatia materiala, sau alte avantaje pe care i le-ar putea oferi cineva.

Dar pana la urma de ce trebuie sa fugim de suferinta? Ce e asa rau in a suferi? Ca sa suferi trebuie sa ai dupa ce. Daca suferi cu adevarat inseamna ca inainte de asta ai trait momente sublime, ai iubit cu pasiune si ai fost iubita la fel. Asta inseamna ca ai amintiri valoroase, ca ai nostalgii dulci, ca ai trait cu adevarat. Nu va spun lucruri noi, sunt absolut convinsa de asta. Ci doar le spun in felul meu, va readuc aminte de ele, poate ating o coarda sensibila pe ici pe colo. Eu insumi sunt o coarda sensibila care vibreaza foarte usor la cea mai fina atingere. Si asa sunt toate femeile. Voi barbatii nu trebuie decat sa aveti grija de ele. Si nu o sa va para rau.