Câtă ploaie

ceata

Câtă ploaie-ncape Doamne

În secunda unei toamne

Câte suflete revarsă…

Ploaia asta-i doar o farsă.

 

Câtă ploaie se coboară

Pe frunza ce dă să moară

Peste inima săracă

În speranţă. Ce-ar fi dacă…?

 

Câtă ploaie risipeşte

Norul care tot mai creşte

Doar iubirea ştie care

Toamnă-i binecuvântare.

 

Câtă ploaie-mi umple dorul

Nu i-ar mai seca izvorul

Poate să plouă o viaţă

Tu să-mi fii ploaie şi ceaţă.

Octombrie

Se ţes covoare grele-n frunze

Pierdute alene ca într-un gând

Octombrie, tablou de pânze

Ne bântui, visele aprinzând.

 

 

Ai înviat în miez de toamnă

Rugina vieţii ne-aminteşti

Vrei să ne-arăţi, tu iarăşi doamnă

Toate luminile cereşti.

 

 

Născută eşti de crizanteme

Şi mame ce îmbătrânesc

Octombrie, când abul geme

Ne furi cu ani ce-ngălbenesc.

Culorile toamnei

Senină-i astăzi umbra noastră

În toamna grea ce ne-a pătruns

Prin chihlimbarul frunzei mute

Ce soarele ni l-a adus.

 

Albastru-i astăzi infinitul

Îl strâng nebun la piept şi-l cern

La începutul toamnei mele

Dând aripi visului etern.

 

Prea scurtă este astăzi clipa

Mă uit la ea dar nu o ştiu

Nălucă, urma i-o adulmec

În toamna cu gând ruginiu.

 

Chiar dacă-i cenuşie  ziua

Trecută-amăgitor prin noi

Să-i împlinim noua culoare.

Eu şi cu tine. Amândoi.

 

Toamna din noi

Peisaje de toamna poze

E vremea toamnelor din noi

E vremea gândurilor moi

A paşilor muiaţi în vată

Când frunza plânge dar te iartă.

 

E vremea toamnelor gutuie

E vremea gândului statuie

Privind-năuntru şi afară

Cântând a vântului fanfară.

 

E vremea toamnelor ce-au fost

A gândurilor fără rost

Căci ploaia va spăla oricum

Tot praful verii de pe drum.

 

E vremea toamnelor năuce

Cu gând de Vino, Nu te duce

Vino în sufletu-mi pierdut

Tu Toamnă-n care am renăscut.