Povestea fulgilor de nea

tumblr_lvqjn2pobx1qa28jzo1_500[1]

Ninge feeric. Ninge fantastic. Ninge aproape înfricoşător, interminabil, cu nişte fulgi imenşi, care plutesc într-un ritm ameţitor, ca un dans doar de ei ştiut. Aş ieşi afară să zburd cu ei peste lume, să mă las plutind alene, să mă prind în dansul lor. Chiar fac asta şi mă văd cu ochii minţii încercând să învăţ de la ei ritmul nebunesc, dar ei mă resping, nu sunt una de-a lor, măcar de aş fi blondă… mi-am luat o geacă albă dar de sub căciula de blană cu urechi lungi, tot albă, mai scapă câte un zuluf negru care mă dă de gol. Şi ei sunt atenţi. Nu se lasă păcăliţi. Şi imediat ce simt că le-am învăţat unul din paşi se opresc brusc, rămân o clipă în nemişcare apoi schimbă direcţia şi se amuză teribil să mă prindă cu un picior în aer, neînţelegând ce s-a întâmplat. Şi atunci trimit o pală obraznică de vânt să sufle înspre mine, iar eu, aflată deja în echilibru precar să cad în zăpada înaltă. Şi uite că zăpada mă iubeşte, mă primeşte adânc în sufletul ei, îmi păstrează urma corpului căzut, mă cuprinde, mă îmbrăţişează cu toată dragostea ei. Fulgii văd asta, de acolo de sus, şi se pun pe aşternut, unde credeţi, exact pe forma din zăpadă a trupului meu şi o acoperă hotărât, făcând-o foarte repede invizibilă. Sunt geloşi, clar. Sau trişti. Pentru că ştiu că odată deveniţi zăpadă, dansul s-a terminat, şi că pasul următor e transformarea. Dar şi atunci eu voi fi alături de ei, îi voi prinde în palmele mele, vom plânge împreună, ei devenind lacrimă, voi deveni şi eu, şi vom fi…. în sfârşit …. la fel.

Povestea visului

S-au cunoscut pe net. Ca toata lumea de altfel, in zilele noastre. Au vorbit zile, au vorbit nopti. Au trecut zile, au trecut nopti. El era intr-o relatie. Ea tocmai iesise dintr-una. Asa ca s-au limitat doar la a vorbi. De toate. El era deosebit de bun ascultator si sfatuitor. Si ea foarte… vorbareata. Au devenit dependenti de discutiile lor. Si au ajuns sa le fie dor. Unul de celalalt.
Intr-o zi ca toate celalalte, ea venea de la serviciu, el la fel, ea cu masina, el trecea strada pe la o trecere de pietoni. Ea a vazut barbatul frumos si inalt de pe trecere, a inteles ca el este s-a emotionat si era sa-l calce. Perfecta intalnire dupa mai bine de un an de discutii si emotii. Numai ca ea nu a oprit. Dar i-a scris in seara aceea, ca ea a fost.
Intr-o alta seara geroasa de iarna, s-au intalnit. A fost… dramatic. Nu-si puteau lua ochii unul de la celalalt. Se devorau din priviri. Cand s-au despartit, s-au sarutat cuminte. Doar ea a insistat un pic. Si au plecat, tristi.
Apoi au inceput visele. Au visat ca s-au intalnit din nou. Si ca nu se mai devorau din priviri, ci efectiv. Ca se sarutau la masa la care au stat atunci, si erau oameni in jur. Dar lor nu le pasa. Mainile se cautau, genunchii se atingeau, buzele se sorbeau. Visul nu mai era vis. Parca ar fi fost aievea. Isi simteau arsura buzelor fierbinti. Si au ramas cu visul. Era prea mult. Nici visele nu pot suporta o tensiune atat de mare, o dorinta atat de aprinsa. Totul o luase razna. Scapase de sub control.
Si au reinceput sa viseze. Ca au plecat si s-au plimbat prin parc. Era ora 2. Noaptea. Nu era absolut nimeni. Doar ei. Nimic nu a mai contat. Erau acolo. Amandoi. In acelasi vis. Un vis dulce si amar, plin de iubire si de pasiune, dezlantuit si fara nici o sansa sa-l poata opri cineva. Cel mai frumos vis.