O vară

daruire

Vara-mi cresc tulpini spre stele

Din ruga palmelor mele

Din a paşilor avânt

Rădăcini cresc în pământ.

 

Pomului îi dau suflare

Cu a mea îmbrăţişare

Verdele când i-l ascult

Potolesc al meu tumult.

 

Îmi chem vântul să mă ducă

Unde dorul nu apucă

Să răsară-n calea mea

Floare-albastră, floare grea.

 

Îi iau nopţii sărutarea

Mării îi fur legănarea

Somnul să îţi fie lin

Vara ţie ţi-o închin.

 

Închinare

Te rog copac, verde să îmi rămâi

Ca vara

Să nu te mânii pe pământ

Şi să-ţi arunci coroana.

 

 

Şi te rog vânt, să baţi încet

Cu îndurare

Să nu îmi fluturi părul când

Mă umplu de culoare.

 

 

Şi te mai rog pe tine, cer

Albastru ca răcoarea

Să nu-ţi aduni toţi norii grei

Şi să îţi verşi candoarea.

 

 

Iar toamnă, ţie mă închin

Pioasă

Blândă să-mi fii şi să mă laşi

Senină, să mă întorc acasă.

 

Când

pitic-cu-stele-si-luna

Când crede luna că noaptea i-a venit?

Când înfloresc nebune stelele

Când speră noaptea că luna-i de argint?

Când printre nori dansează visele.

 

 

Când primăvara lasă-n urmă iarna ei?

Când verdele străbate şi devine

Când vara iar ne plimbă pe alei?

Când moleşeala ne pătrunde-n vene.

 

 

Când vrea iubirea să iubească blând?

Când sufletul îi este închinare

Când o să fie doar iubire pe pământ?

Va fi să fie doar iubire oare?

S-a dus vara

Și iată că vara s-a dus

Mândrul soare nu mai stă mult, acolo sus

Va străluci iarăși, încet, timid

Frunzele triste arămind.

 

Visul de toamnă se trezește iar

Cu vântul care mi se joacă-n păr

Cu verdele ce-n roșu, galben se transformă

Și puștii îmbrăcati în uniformă.

 

Ploaia din nou va curge liniștit

Cu lacrimi … picături de infinit

Din suflet ele se vor stoarce

Tristețea nu se mai întoarce.

 

O frunză mică vrea să mai ramână

E poate tânără, are abia vreo lună

Dar este singură, acolo legănată-n vânt

Si sigur va cădea și ea curând.

 

Și pământ reavăn ea va deveni

O alta frunză dulce va hrăni

Și viața sens iarăși va căpăta

O noua șansă blândă să ne dea.