Fericirea mea

Ce ma face pe mine fericita azi? Am facut un inventar. Iata-l :

1. Baiatul meu, el este si va fi prioritar in viata mea mereu. El imi aduce cele mai multe bucurii, chiar daca este un capos si un alintat. Si bucuriile de la el sunt zilnice. Tot timpul cat sunt cu el, fiecare clipa, fiecare minut e o bucurie.
2. Satisfactia zilnica ca am un job (de fapt chiar doua), cu care ma pot intretine pe mine cat si odorul, ca am o casa si o masina si tot ceea ce am nevoie numai din munca si efortul meu.

3. Momentele de dragoste (nu sunt zilnice din pacate) incarcate cu atat emotie, dorinta si pasiune.

4. Florile si gradina mea. Ma bucur pentru fiecare frunza noua aparuta, pentru fiecare bobocel de floare, pentru fiecare lastar nou crescut, pentru fiecare fruct mancat din proprii pomi. Decimatul buruienilor de prin gradina e iar o mare satisfactie, pe principiul ca numai o singura buruiana e buna… aia moarta.

5. Muzica, care imi starneste valuri de emotie in suflet. Sa va arat cam ce pot eu sa ascult in masina. Numai in masina 🙂

In rest ascult numai muzica romantica.

6. Prietenii mei si prietenele mele, cu care ma conversez aproape zilnic. Mai greu cu vazutul pentru ca programul meu e de asa natura ca nu am timp de nimic. Vorbele frumoase care mi le spun, vorbe spuse din inima, grija lor pentru mine, si grija mea pentru ei.

7. Lumina soarelui care imi bate in geamul masinii cand conduc, sau in geamul camerei dimineata cand ma trezesc. Si ciripitul pasarelelor care o insotesc.

8. Serile cand culc odorul si cand ne `iubim` pana adoarme el, sau de multe ori eu inaintea lui.

9. Ori de cate ori fac cate ceva pentru mine. Sa mananc o masa foarte sanatoasa, sa merg la salon pentru o sedinta de cosmetica, sa imi indrept parul, sa imi ingrijesc corpul.

9. Si nu in ultimul rand blogul.

Nu eram chiar convinsa inainte de a face lista dar cred ca am destule motive de fericire. Pe voi ce va face fericiti?

 

Despre oameni care nu stiu sa minta

Ma uit la ecranul laptopului, la foaia alba si goala. Si e prima oara de cand am acest blog cand nu imi vine nici o idée despre ce sa scriu. Ori sunt eu prea obosita, ca am muncit azi vreo 13 ore, ori o fi astenia de primavara si nu mai functionez eu la capacitate, nu stiu…. Dar chiar nu am nici o idée de subiect. V-as intreba pe voi, despre ce ati vrea sa scriu, dar, normal, nu imi raspunde nimeni. Asa ca am sa scriu efectiv ce imi trece prin cap. Iar voi o sa ma iertati daca am sa bat campii cu succes. Problema e, insa, ca nu pot sa scriu chiar tot ce imi poate mie capul pentru ca s-ar putea sa va socati. Asa ca nici macar asta nu e o solutie.

Da, m-a salvat cineva care a dat cautare pe google dupa ~despre oameni care nu stiu sa minta~. Eu sunt unul dintre ei, deci nu degeaba motorul de cautare l-a adus pe blogul meu. Nu ca nu as vrea sa mint, nu ca sunt eu cel mai corect dintre oameni, ci pur si simplu pentru ca nu imi iese. Minciunile pe care am incercat totusi sa le spun de-a lungul timpului, au fost niste caricaturi, cei pe care am incercat eu sa-i mint dandu-si seama imediat ca ceva nu e in regula cu mine si cu ceea ce spun. Asa ca am fost obligata sa renunt. Si mai e ceva, care face parte din mine. Un soi de lipsa de diplomatie, de tact, eu spun ce am de spus, indiferent pe cine jignesc. Desigur o fac neintentionat, sunt asa de preocupata sa spun exact ce simt sau ce stiu eu, ca nu mai tin cont ca poate acel lucru poate fi deranjant pentru altii.

A fost cineva in viata mea, care era exact opusul meu, diplomatia intruchipata….Ce picioare luam pe sub masa cand ma apuca pe mine sinceritatea de fata cu altii si aduceam atingere sentimentelor cuiva…. Apoi a mai fost cineva, de data asta de fiecare data cand eram noi doi impreuna cu altii, si eram intrebati ceva, dadeam raspunsuri diferite despre lucruri care nu puteau avea decat un singur raspuns. Adica eu spuneam intotdeauna adevarul, iar el mintea mereu. El avea intotdeauna o motivatie pentru minciuna lui, ca a zis asa ca era mai bine ca persoana respectiva sa stie sau sa nu stie ceva anume, eu nu aveam nici o motivatie, pentru ca adevarul nu trebuie motivat.

Cu alte cuvinte, adevarul trebuie spus, dar combinat cu ceva tact. Nici adevarul gol golut nu e intotdeauna o solutie, si desigur nici minciuna. Idealul e pe undeva pe la mijloc. Cum de fapt e intotdeauna. Calea de mijloc e ceea ce trebuie sa cautam noi mereu in viata si daca o gasim trebuie sa facem un mare efort sa o mentinem, pentru ca ea este de fapt calea fericirii.