Ţi-am auzit surăsul dintrodată
Curgea ca mierea albă peste noi
Şi l-am simţit în mine astăzi toată
Amar şi dulce ca o zi de joi.
Ţi-am căutat tristeţile prea nude
Plecate au fost cu gândul peste munţi
În mine au crescut seminţe calde
Din amintirea noastră încă muţi.
Ţi-am dezmierdat cuvintele tăcute
Se aşterneau ca fulgii albi de nea
Năluci, în nefiinţă blând trecute
Prin iarna ce iubirile-şi pierdea.
Toamna cernită îmi plânge pe umăr
Cu frunze albastre de dor nesfârșit
Cu lacrimi pierdute-n petale de stele
Cu tristeți adânci ce nicicând nu mor .
Zâmbetul tău rar mai apare
În nori de cuvinte mereu îl strig
Doar ploaia din vis curge-n surâsuri
Dar cerul adânc e mereu senin.
Sunt triste vorbe uitate a fi spuse
Din inimi iubirile nu mai răsar
Sunt note suave prin timp rătăcite
Pe-un portativ al nimănui.
Ea este toamna mea caldă și blândă
Covoare de șoapte de aur foșnind
Doină purtată de vânt despletită
Deschide-ți sufletul și o vei primi.
