Tristeţe de joi

Ţi-am auzit surăsul dintrodată

Curgea ca mierea albă peste noi

Şi l-am simţit în mine astăzi toată

Amar şi dulce ca o  zi de joi.

 

Ţi-am căutat tristeţile prea nude

Plecate au fost cu gândul peste munţi

În mine au crescut seminţe calde

Din amintirea noastră încă muţi.

 

Ţi-am dezmierdat cuvintele tăcute

Se aşterneau ca fulgii albi de nea

Năluci, în nefiinţă blând trecute

Prin iarna ce iubirile-şi pierdea.

 

Toamna mea

Toamna cernită îmi plânge pe umăr

Cu frunze albastre de dor nesfârșit

Cu lacrimi pierdute-n petale de stele

Cu tristeți adânci ce nicicând nu mor .

 

Zâmbetul tău rar mai apare

În nori de cuvinte mereu îl strig

Doar ploaia din vis curge-n surâsuri

Dar cerul adânc e mereu senin.

 

Sunt triste vorbe uitate a fi spuse

Din inimi iubirile nu mai răsar

Sunt note suave prin timp rătăcite

Pe-un portativ al nimănui.

 

Ea este toamna mea caldă și blândă

Covoare de șoapte de aur foșnind

Doină purtată de vânt despletită

Deschide-ți sufletul și o vei primi.