Febra albă

Winter park at night

În febra albă mă trezesc

Şi-n mintea mea încet coboară

Gând după gând, neîncetat

Iar sufletu-și ia aripi. Zboară.

 

Tristeţea iernii o resimt

În frigul ce-mi îngheaţă visul

Vreau stele să însufleţesc

Dar ele se întrec cu ninsul.

 

Culorile le-am rătăcit

Erau în mine precum dorul

De primăveri ce albe nu-s

Ci doar albastre precum cerul.

 

Statornicia ierni-o chem

Să-mi umple margine de clipă

Albe căderi n-au obosit

Precum iubirile-risipă.

S-au întâmplat

S-au întâmplat înfiorări

Cădeau ca fulgii albi din nori

S-au întâmplat calde tristeţi

Ca fulgii de iubire beţi.

 

S-au petrecut vagi despărţiri

Pe aripi grele de amintiri

S-a petrecut iarna de ieri

Azi sufletul vrea primăveri.

 

S-au întâmplat destine mute

Tăcerile-ţi zăpada s-o asculte

S-au întâmplat iubiri cum n-au mai fost

Iubiri a căror întâmplare nu ştiu de are rost.

Şi acum

Şi acum

Te vreau înapoi

Când afară ninse cu ploi

Cu zăpada dintre noi amandoi.

 

Renăşteau

Sentimente convoi

La umbra cuvântului noi

Neschimbate de doruri calde şi moi.

 

Te întreb

Ţi-ai luat cu tine amintirile

Sau căzute au fost odată cu stelele

Când în noi se împlineau, tăcute, clipele?

 

Mă întrebi

Am adunat în mine culorile

Am dăruit stelelor umile întrebările

Şi ţi-am rămas doar ţie, goală de toate uitările?