Gând în zori

01119_comoxsunrise_2560x1600

Zorile, pe-un colţ de cer

Cresc, luminii mesager

Se leagănă prin copaci

Te privesc in ochi. Tu taci.

 

 

Se scufundă în marea trează

Varsă alene câte-o rază

Mai agaţă un pisc de munte

Peste dealuri face punte.

 

 

Trag cu praştia în nori

Să-i împăştie. Tu zbori

Sufletul se înalţă un pic

Infinit e, chiar de-i mic.

 

 

Nestatornicia-i dusă

Luna e de mult apusă

O noapte v-am aşteptat

Zorilor. Gând luminat.

 

 

 

Dor de primăvară

kili-cover-int[1]

Cad stelele

Peste visele mele

Înfloresc împreuna

Într-o noapte cu lună.

 

Cresc zilele

Îmi iau mințile

Le scot la plimbare

Pe drumul spre soare.

 

Ard inimile

Le dor amintirile

Le îndeamnă să zboare

În adâncul verde de mare.

 

Ating piscurile

Sfredelind cerurile

Imaculat dezbrăcate

De zăpezile toate.

 

Întreb zorile

Când se întorc culorile?

Primăvara când o să vină

Blând să ne țină de mână?

 

Zorile

tablouri_de_iarna_anca_bulgaru_iarna_in_zori[1]Zorile apar timide

Şi de soare ruginite

Dezvelesc straiul de argint

Ce se întinde pe pământ.

 

Zorile apar tărziu

Soarele e pământiu

Raza lui a îngheţat

Şi-a plecat la colindat.

 

Zorile mă cheamă în gând

Să ascult al soarelui cânt

Şi-al iubirii menestrel

Să-mi cânte dorul de el.